Vă mai aduceţi aminte de CES-ul de anul acesta? Nu s-a întâmplat nimic interesant, nimic care să provoace un OMFG în masă. Dar printre lansările de anul acesta am asistat şi la o încercare de reînviere a chipset-ului X58.

Dacă suntem nişte idealişti şi privim lansarea de SandyBridge ca fiind un succes şi ca fiind un adevărat înlocuitor de orice fel de i7 (exceptând hexacore) sau i5, atunci putem spune că exprimarea „încercare de reînviere” este corectă. Totuşi, iată unde ne aflăm, P55 e o platformă moartă, iar P67 sau H67 sunt nişte platforme născute prematur.

Mă rog, astea sunt nişte aspecte ce devin încet încet inevitabile în momentul lansării unei noi arhitecturi/ platforme.

În altă ordine de idei, X58 nu este chiar aşa de EOL-ish (end of life), iar placa de bază pe care tocmai am primit-o pentru teste este o adevărată operă de artă, gândită parcă pentru un gamer (cu portofelul plin de bani).

N-am să vă dau foarte multe detalii pentru că nu vreau să transform acest foto-preview într-un adevărat spoiler. Vă spun doar că pachetul este fantastic, iar testele pe care le vom rula vor pune la încercare acel cip de reţea Killer.

Până atunci, iată câteva poze abia făcute.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.