De-a lungul timpului, Noctua a demonstrat ca isi merita pozitia fruntasa in ceea ce priveste inovarea in domeniul racirii cu aer. Cooler-ele lor au oferit atat compatibilitate, cat si performanta de invidiat, ce-i drept la un pret destul de mare. Cand nu credeam ca poate sa mai apara vreun cooler care sa ofere performante mai bune, iata ca Noctua ne-au suprins si au lansat un adevarat mamut: NH-D15.

noctua-nh-d15-020Acest cooler gigant vine sa umple acel gol de cooler-e foarte performante de care au nevoie cei ce isi supratacteaza procesoarele Haswell, care cu greu isi mentin stabilitatea folosind raciri cu aer cand este nevoie de o frecventa mare.

Asadar, cooler-ul pe care il testam astazi este unul high-end:  noul varf de gama al celor de la Noctua. In consecinta, pretul lui nu il face tocmai accesibil. Dar, in mod clar stiti acest lucru pentru ca este valabil pentru toate varfurile de gama.

 

Specificatii si caracteristici

Fiind bazat pe designul lui D14, modelul pe care il testam astazi este unul tot de dimensiuni mari. Cu alte cuvinte, se poate spune ca D15 este un cooler tot dual-tower cu 6 heatpipe-uri ce traverseaza ambele turnuri. In ceea ce priveste ventilatoarele, D15 vine in pachet cu doua NF-A15 de 140mm.

Diferenta majora dintre D15 si D14 nu o reprezinta doar dimensiunea, ci si distanta dintre heatpipe-uri la contactul cu lamelele. Deoarece distanta dintre ele este acum mai mare, heatpipe-urile asigura un transfer termic catre lamele mult mai uniform pe intreaga suprafata. Nu mai apar diferentele de temperatura in functie de zona de pe lamele ca in cazul lui D14.

Inaltimea cooler-ului este mare si chiar va recomand sa va masurati carcasa in cazul in care sunteti nesiguri ca ar incapea deoarece exista sanse mari chiar sa se intample asta. Inaltimea acestui cooler este de 165mm.

noctua-nh-d15-018Suprafata de contact sau baza cooler-ului este similara cu a celorlalte produse Noctua.

Asta inseamna ca suprafata este striata in mod intentionat. Puteti vedea in poza alaturata la ce ma refer exact. Daca va intrebati ce rol au aceste striatii, ei bine, singurul lucru la care ma pot gandi este intinderea pastei termice cat mai uniform intre talpa si procesor.

Sistemul de prindere al cooler-ului este acelasi SecuFirm 2 pe care Noctua l-a folosit la mai toate cooler-ele moderne asa ca nu voi insista asupra lui. Doar va voi reaminti ca este un sistem de prindere puternic si in acelasi timp iti permite sa si instalezi cooler-ul foarte rapid. Ar mai fi de mentionat ca acest sistem de prindere permite instalarea fara prea multe batai de cap a unui cooler de dimensiuni colosale, precum D15, in carcase de dimensiuni normale. Instalati sistemul de prindere pe placa de baza, puneti pasta termica pe procesor, montati placa de baza in carcasa si apoi nu mai trebuie decat sa montati cooler-ul.

 

 

Galerie foto

{gallery}/2014/03-hardware/noctua-d15/galerie:172:110:0:1{/gallery}

 

Platforma de test

Pentru testarea cooler-ului am folosit urmatoarele componente:

  • Procesor: Intel Core i7 4770K
  • Placa de baza: GIGABYTE G1.Sniper 5
  • Memorii: Kingston HyperX Beast 2400MHz 2×4 GB
  • Placa video: Sapphire Radeon R5 240
  • Stocare: SSD Kingston HyperX 3K 240GB
  • Sursa: Sapphire Pure 950W

noctua-nh-d15-026 noctua-nh-d15-027

Am utilizat o placa video ce ofera performante mici deoarece ne-am dorit ca temperatura degajata de catre aceasta sa fie si ea cat mai mica. Deoarece pozele de mai sus se potrivesc aici cel mai bine, am sa precizez cu aceasta ocazie si faptul ca acest cooler este decupat perfect pentru a permite instalea oricarui tip si model de memorii, indiferent de inaltimea lor.

 

Teste

Regim load la frecventa implicita

default-4770

Avand in vedere ca este vorba de un procesor Haswell, am putea considera temperatura la frecventa implicita ca fiind una foarte buna. Va imaginati ca daca era un Ivy Bridge, aceasta s-ar fi situat undeva sub 50°C. Dar, daca asta este trendul….ne conformam.

 

Load la 4,6 GHz

4-6ghz-max-vent

Procesorul nostru 4770K este stabil la aceasta frecventa si cu un voltaj mai mic, insa de dragul viitoarelor comparatii am folosit un profil prestabilit din BIOS-ul placii de baza. Asadar, 4,6 GHz sunt foarte usor de mentinut folosind acest cooler.

 

Load la 4,7 GHz

4-7ghz-max-vent

La aceasta frecventa am cam atins limita cooler-ului atunci cand este folosit impreuna cu ventilatoarele din pachet.

 

Load la 4,8 GHz

4-8ghz-max-vent

Doua minute de Prime95 au fost suficiente pentru a incinge procesorul Intel Core i7 4770 la frecventa de 4,8 GHz. Totusi, e bine de stiut ca daca se folosesc ventilatoare mai puternice si mai zgomotoase temperatura este redusa dramatic. Dar acest subiect il vom aborda cu alta ocazie.

 

Concluzii

noctua-nh-d15-021Ar fi fost interesant sa comparam acest cooler cu D14, insa din pacate nu avem unul in dotare. Totusi, privind rezultatele de mai sus, putem spune ca ofera o performanta excelenta. Nu v-am povestit la capitolul teste despre acest aspect deoarece vom realiza un material separat, insa daca se folosesc ventilatoare la 3500 rpm sau mai mult:), temperatura scade dramatic si acest cooler poate mentine stabil i7 4700K chiar si la 4,9 GHz.

Ceea ce m-a impresionat foarte placut este constructia lui. Desi este „mare cat China”, a incaput foarte usor pe placa de baza a platformei de test, care nu este tocmai generoasa in ceea ce priveste spatiul din jurul socket-ului. Cu toate acestea, instalarea s-a dovedit foarte facila, gratie sistemului de prindere. Pe langa instalarea foarte usoara ar mai fi de precizat si faptul ca acest mamut este „taiat” in asa fel incat memoriile pot fi instalate indiferent de inaltimea lor.

Pretul recomandat de producator este de 89.90€. Din pacate in Romania nu este inca disponibil, insa cu siguranta il veti putea achizitiona in luna iunie a anului 2014. Totusi, puteti adauga la bookmarks pagina PC Garage unde este listat la 477 Lei si in momentul in care va fi disponibil sa vi-l achizitionati. In ceea ce priveste pretul de pe PC Garage, acesta este posibil sa mai scada intrucat moment acel pret reprezinta doar o estimare.

Poate parea mare pretul, insa avand in vedere ca D15 este foarte performanta, il recomand oricui doreste fie liniste, fie overclocking cu aer.

 

Plusuri si minusuri

top-pick

+ Performanta
+ Compatibilitate
+ Silentios
+ Se pot instala memorii inalte

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.