Vineri seara am ajuns la ce-a de-a doua parte a evenimentului Logitech despre care v-am vorbit aici. Deşi concurenţii la competiţia de Guitar Hero au fost în număr destul de mic nu putem spune că nu s-a distrat nimeni. Puştiul pe care îl vedeţi în imaginile de mai jos a reuşit performanţa de a învinge tot ce mişcă pe scenă, chiar şi pe membrii formaţiei Viţa de Vie.

Scopul evenimentului, pe lângă concursul de Guitar Hero a fost de a aduce împreună jurnalişti, prieteni şi oameni cunoscuţi din presa IT pentru a discuta idei, a împărţi idei şi proiecte, pe scurt de a socializa off-line lăsând la o parte Facebook, Twitter şi restul de reţele sociale care pun stăpânire din ce în ce mai mult pe viaţa noastră.

 

 

Însă membrii WASD nu au rezistat foarte mult în spiritul socializării şi s-au retras în meditaţie şi teste ad-hoc ale noilor jucării Logitech, bineînţeles, noua serie de periferice destinate gamerilor. Micile vedete, din punctul nostru de vedere au fost Logitech G930, căştile ce precedă G35 – de data asta fără fir, Logitech G700, cel  mai recent mouse hibrid(Wired+Wireless), Logitech G330, o pereche de căşti pentru gamerii ce se tot perindă pe la LAN party-uri ce vin în pachet cu tot cu placă de sunet pe USB şi Logitech G510, un model  mai nou care face trecerea de la accesibila G110 şi impresionanta G19.

 

 

G930 nu mi-au inspirat încredere la început deoarece greutatea este cu mult mai mică faţă de G35 deşi designul a rămas aproape acelaşi şi headset-ului i-a fost ataşat un acumulator pentru a susţine joaca fără fir. Pernuţa headband-ului nu se mai poate schimba, acum având o formă care se potriveşte aproximativ oricui iar headband-ul are dimensiuni cu mult mai generoase faţă de G35. Sistemul de îmbinare al cupelor a rămas acelaşi, la fel şi forma cupelor. În materie de sunet, nu pot decât să spun că sunetul este mult mai pronunţat iar frecvenţele medii sunt redate mult mai clar. Butonul Dolby a rămas la locul lui, la fel şi aşezarea butoanelor „G” de pe partea stângă. Suportul software a fost mult îmbunătăţit, acum  putem alege ce aplicaţie dorim să lansăm cu oricare dintre butoanele „G” iar dashboardul softului este mult mai generos cu opţiunile şi customizările.

Legat de G700 nu sunt la fel de entuziasmat pentru că moştenirea mouşilor creaţi aproape exclusiv pentru jucătorii de shootere – MX518, G5, G500 nu a fost transmisă şi acestui şoarec. Faptul că au înghesuit patru butoane în loc de două pe gripul stânga, adăugarea a încă unui buton de macro sub trigger-ul de fast-scroll, îmbogăţirea cu încă un buton de macro între cele două butoane care se vor a fi DPI-switch, şi păstrarea tiltului sunt overkill pe un design ale cărui dimensiuni sunt aproape aceleaşi. Pe lângă asta, a dispărut sistemul de balansare cu greutăţi. Nu pot să spun că acest lucru afectează foarte mult, însă confirmă din nefericire alinierea Logitech la standarde impuse de Razer cu ale lor Naga şi recenta Anansi.

Senzorul este tot AVAGO S, dar seria exactă este încă învăluită oarecum în mister. Deşi nu am avut la dispoziţie un pad ci doar suprafaţa mesei pe care o vedeţi în poze trackingul a fost foarte bun ţinând cont de suprafaţa total nepotrivită iar cele trei skate-uri sunt suficient de rigide şi rezistente la un frecuş sănătos pe o suprafaţă mai dură şi mai neprietenoasă.

Din nefericire n-am apucat să vedem cum arată Setpoint, software-ul lui G700 dar nu cred să se fi modificat foarte multe lucruri.

G510 este în definitiv o combinaţie între primul G15 (pentru că are la fel de multe taste pentru macro-uri), al doilea G15 pentru că păstrează acelaşi layout al butoanelor ce permit navigarea prin meniul afişat pe ecran şi G19 pentru că tastele multimedia sunt absolut aceleaşi şi până şi reglajul de volum este la fel.

G330 sunt nişte căşti fantastice pentru gamerii cărora nu le convine să poarte sau să plimbe după ei ustensile cu greutate mare. Sunt atât de lejere încât atunci când contactul cu ele este simţit doar în partea superioară a urechii. Chiar dacă sunt căşti back-head lungimea dintre căşti poate fi ajustată încăt să cuprindă şi cefele de rugbişti. Izolarea la prima impresie nu este fantastică însă sunetele au parut bine poziţionate. Din păcate jocul în care le-am probat a fost FarCry 2, de departe cel mai prost joc pentru a proba orice fel de periferice.

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale acestor căşti este că deşi se pot conecta pe USB, jack-urile pot fi scoase din adaptorul USB şi astfel se poate folosi şi placa de sunet X-Fi sau Xonar de acasă care fără dubiu este mai bună decât acest adaptor de la Logitech.

 

 

Mai multe detalii ale noilor jucarii din seria G de la Logitech vom discuta îm review-urile lor, ce le vom publica in cel mai scurt timp posibil.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.