Lumea stick-urilor USB este de ceva vreme într-o continuă schimbare şi de la apariţia standardului USB 3.0 au început să fie 1001 discuţii despre lipsa dispozitivelor, dar şi despre proasta implementare a controllerelor.

Kingston s-a arătat interesat de acest pas înainte însă au arătat că sunt precauţi. După ce primul lor stick USB 3.0 avea să arate că e mult de lucru pentru a aduce o viteză considerabilă, DT Ultimate G2 ne arăta că se pot obţine viteze chiar mai mari decât ale HDD-urilor.

Lansarea unui stick USB 3.0 sub numele de scenă HyperX ne arată că se poate ca un stick USB să întreacă în ceea ce priveşte viteza chiar şi un SSD. Bine, acum să nu vă gândiţi că acest stick se poate întrece cu un SSD HyperX, dar dacă comparăm cu un V100 putem avea surprize.

 

Caracteristici

Pe vremea când USB 2.0 era în plină dezvoltare şi stick-uri care să atingă viteza maximă pusă la dispoziţie de către acel standard nu prea existau, Kingston a venit şi a „plantat” pe piaţă, la fel ca şi acum, un stick HyperX la care toată lumea saliva. E drept că stick-urile HyperX nu a fost tocmai ieftine niciodată, însă posesorii lor chiar aveau cu ce să se mândrească.

Şi acum, când a apărut HyperX 3.0 situaţia este similară: îl ai, eşti mândru; nu îl ai, începi să plângi că e prea scump.

Anyway, dacă stăm să analizăm, preţul per gigabyte de capacitate este mare comparativ cu SSD-ul HyperX de 120GB însă şi dimensiunea este mai mică şi la fel dacă vorbim şi despre viteza de transfer observăm că stick-ul HyperX oferă o viteză de transfer înjumătăţită.

Adevărata întrebare este dacă chiar merită având în vedere că la aproximativ aceaşi sumă de bani găsim un dispozitiv ce ar readuce la viaţă orice PC oricât de vechi ar fi el. Bine, condiţia ar fi să şi fie dotat cu un port SATA acel PC.

 

Galerie foto

Anyway, hai să ne uităm la toate pozele cu noul stick Kingston HyperX 3.0 şi apoi să vedem şi cum se comportă atunci când este supus testelor.

DSC00677_resizeDSC00702_resizeDSC00706_resize

DSC00711_resize

 

Teste

Pentru testarea stick-ului am folosit placa de bază GIGABYTE G1.Sniper 2 ce vine dotată cu un controller ASMedia. Procesorul folosit pe perioada rulării testelor a fost acelaşi i7 2600K pe care l-am folosit mai tot timpul iar în ceea ce priveşte RAM-ul, platforma de test a fost dotată cu 4x 2GB Kingston HyperX T1 @2133 MHz.

Întrucât nu am avut în dotare decât un SSD V100 de 96GB, teste de copiere nu am efectuat deoarece stick-ul este mult mai rapid decât acest SSD şi am avut o limitare evidentă din partea acestuia.

 

Pentru a retrăi puţin istoria şi feeling-ul de pe vremea când stick-ul HyperX USB 2.0 de 4GB era un stick high-end, am rerulat testele şi pe acesta. Vom putea vedea în ce loc eram acum 3 ani şi unde am ajuns acum în ceea ce priveşte vitezele de transfer.

 

ATTO disk benchmark

011-atto-hyperx-4g012-atto-dtu64gb013-atto-hyperx-128g

În screenshot-ul din stânga avem stick-ul HyperX USB 2.0, la mijloc avem stick-ul DT Ultimate G2 64GB, iar în dreapta avem stick-ul HyperX USB 3.0 128GB

 

Crystat Disk Mark

021-crystal-hyperx-4gb022-crystal-dtu-64gb023-crystal-hyperx-128g

În screenshot-ul din stânga avem stick-ul HyperX USB 2.0, la mijloc avem stick-ul DT Ultimate G2 64GB, iar în dreapta avem stick-ul HyperX USB 3.0 128GB

 

SisoftSandra 2012

sandra-phisical-read

 

 

 

Concluzii

DSC00732_resizeÎntradevăr este un stick USB foarte scump însă nici nu se adresează oricui. Aşa cum este şi normal, tehnologiile de ultimă oră la fel ca şi performanţa de vârf vin la un preţ destul de piperat. Într-un fel este normal pentru că dacă am lua ca exemplu un SSD foarte rapid precum cel HyperX de 120 sau 240 GB, ca să ajungem la viteza lui am avea nevoie de cel puţin două SSD-uri mai slabe legate în RAID 0. Dacă facem asta ajungem cam la acelaşi preţ şi practic nu câştigăm nimic.

În cazul stick-urilor, problema nu se poate pune aşa pentru că nu avem cum să facem RAID cu două stick-uri. Putem însă să folosim un SSD vechi instalat într-un enclosure USB 3.0 însă dimensiunea unui astfel de dispozitiv este cu mult mai mare decât a unui stick.

Ca dimensiune, stick-ul HyperX USB 3.0 este destul de măricel, însă având o capacitate mare şi controller USB 3.0 este evident că nu poate fi comparat cu cele USB 2.0 care au ajuns să fie minuscule în zilele noastre.

Dacă vă mai aduceţi aminte, când am testat primul stick USB 3.0, prima versiune de DT Ultimate, mă plângeam că se încălzeşte destul de tare. Ei bine, şi HyperX începe să se încălzească atunci când este folosit intens însă pentru a descrie acest lucru chiar nu este nevoie de parafrazări de genu: îţi rămâne pielea pe el, îţi face arsură de gradu 2 sau alte aberaţii în acest sens. Se încălzeşte atât cât să nu te deranjeze.

Mi-a plăcut enorm de mult faptul că pot lucra pe el cu o viteză atât de mare încât am avut impresia că toate fişierele pe care le editam erau de fapt stocate pe SSD, dar nu…erau stocate pe stick.

Pentru astfel de cazuri, în care ai PC cu USB 3.0 şi la birou dar şi acasă, acest stick este precum mana cerească deoarece îţi poţi ţine toate fişierele la care lucrezi doar pe stick şi le vei accesa mereu cu viteză.

 

Plusuri şi minusuri pentru Kingston DT HyperX 128 GB

+ Construcţie
+ Aspect
+ Rate de transfer
– Preţ

  • cumpără Kingston DT HyperX 128 GB de aici

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.