Ultimul joc din seria Call of Duty care a apărut anul trecut a fost întâmpinat cu scepticism de către comunitate. Black Ops a făcut puţine valuri, a avut parte de ceva promovare în comunităţile pro şi de câteva competiţii iar apoi a fost dat uitării. Gamerii l-au uitat în vreun colţ al colecţiei sau l-au păstrat neinstalat pe Steam.

Nu e de mirare deoarece jocuri cu adevărat memorabile apar odată la câţiva ani(îndrăznesc să spun decenii) şi nu multe se bucură de succesul primului joc care a consacrat seria. Acesta a fost şi cazul lui Modern Warfare 2, joc urât de moarte de unii şi iubit de alţii.

Eu fac parte din ultima categorie şi nu datorită multiplayer-ului aşa cum face marea majoritate în ziua de astăzi ci datorită story-line-ului, nivelului de imersiune şi mai ales al distracţiei. Vreţi sau nu să acceptaţi, seria Modern Warfare şi-a întipărit adânc amprenta în istoria jocurilor.

Săptămâna trecută a luat sfârşit aşteptarea şi ultima parte a francizei Modern Warfare (titlul s-a despărţit deja de multă vreme de seria Call of Duty atât prin gameplay cât şi prin tema abordată) a văzut lumina zilei.

Cu inima strânsă, din cauza unor prejudecăţi deja formate de cârcotaşii de pe Internet, clipind des şi încercând să ies din umbra pe care a lăsat-o Battlefield 3 la mine în memorie, am apăsat „play”.

„Brace yourselves, the flashbacks are coming!”

Cum era de aşteptat jocul continuă povestea fix de unde a fost înteruptă în Modern Warfare 2 cu Price încercând să îi salveze viaţa lui „Soap” MacTavish care şi-a băgat pielea-n saramură pentru a-l scoate din ecuaţie pe trădătorul de glie Shepherd.

Intriga este şi ea aceeaşi – cel de-al treilea război mondial continuă şi fără Price & Co. care îl vânează pe Makarov (ăla rău) pe tot mapamondul. Pentru a nu plictisi jucătorul, pe care cel mai probabil l-a apucat deja somnul datorită intrigii extrem de incurcate, IW s-au gândit că ar fi drăguţ să mai introducă nişte personaje în locurile lăsate libere de Roach, Gaz şi Ghost. Astfel ajungeţi să impersonaţi un soldat din Delta Force, să faceţi parte din trupele de securitate ale Preşedintelui Rusiei şi chiar pe un fost luptător Spetznaz care îl vrea mort şi cu măru-n gură pe Makarov.

De aici toată povestea ia un curs destul de previzibil iar acţiunile voastre au un succes nebun. Ce, nu vă mai plac happy-end-urile? Bine, e un final mai amar dar veţi ajunge voi acolo.

„Am auzit că vă place Modern Warfare 2 aşa că am pus nişte Modern Warfare 2 în Modern Warfare 3”.

Cam aşa s-ar traduce absenţa noutăţilor în cazul gameplay-ului. MW 2 a strălucit puţin deoarece a finisat modul de joacă din primul joc al seriei. În partea a treia lucrurile au rămas însă neschimbate. Sincer, în cazul campaniei single nu era nevoie de nici o modificare aşa că e de înţeles deoarece IW şi Sledgehammer s-au concentrat mai mult pe partea de multiplayer.

Noutăţile pe care le aşteptam din păcate nu au apărut. Battlefield 3 eclipsează Modern Warfare din acest punct de vedere. Aş fi vrut totuşi să trimit la culcare ruşii din cockpit-ul unui F22 Raptor sau al unui Apache AH-64 sau măcar să le pot turti scufiile cu un M1 Abrams. Nuuuuuu, rămânem la nivelul unui amărât de mitralior de pe tanc/elicopter.

Bineînţeles putem extermina tovarăşii comunişti cu ajutorul rachetelor AGM sau folosind un AH-C130-Specter dar plăcerea şi andrenalina oferite de una dintre misiunile din Battlefield 3 în care poţi fi copilot pe un F22 umbreşte în totalitate experienţa din MW3.

Ce m-a deranjat cel mai tare a fost paralelismul făcut între primele părţi şi ce-a de-a treia. Dacă aţi jucat/terminat campaniile single player din MW şi MW2 atunci o să înţelegeţi la ce mă refer. Avem parte de acelaşi story pentru fiecare dintre misiuni, aceleaşi modele de inamici şi mai ales de întreprins aceleaşi acţiuni – serviciu de escortă, de urmărit şi capturat un terorist cheie sau infiltrarea şi apoi eliminarea unui anumit personaj. Dar astea sunt doar câteva elemente care se repetă. De exemplu în Modern Warfare 2 infiltrarea se face tot dintr-un/într-un submersibil pentru ca apoi evadarea să se producă cu ajutorul unui snowmobil. În MW3 elimini echipajul unui submarin pentru ca apoi să scapi în acelaşi mod în care Price şi Ghost îl fugăresc pe Shepard în MW2.

Pentru mine cele mai deranjante lucruri au fost în număr de două în cazul gameplay-ului. Primul, imbecilitatea AI-ului – atât coechipierii care sunt idioţi şi ţi se bagă în faţă pe linia de tragere pentru ca apoi să moară eroic şi tu să pierzi misiunea pe motiv că nu se acceptă friendly-fire cât şi inamicii care stau impasibili şi se uită la tine cum zburzi ca o studentă în vacanţa de primăvară, au reacţii dintre cele mai ciudate. Uneori coechipierii te ajută nesperat de bine sau inamicii te atacă furibund dar de cele mai multe ori trag încărcătoare întregi pe lângă ţintă.

Al doilea lucru este dorinţa arzândă de a şoca publicul – părinţi, bunici, profesori bla bla – a celor de la IW. Dacă în MW2 măcelăreai un aeroport întreg cu un LMG, în MW3 o familie fericită care mergea la mec care se plimbă pe străzile Londrei este pulverizată în urma unui atac terorist. Foaaarte creativ!

Stereotipurile sunt la tot pasul şi nu trebuie să fiţi super fani pentru a le identifica ci doar puţin spirit de observaţie. Şi asta e doar o mică parte.

 

 

Grafica si sunet

„Ramirez, get me a burger and kill everyone!!!”
Dacă gameplay-ul a rămas neschimbat. Să nu credeţi că s-a lucrat foarte mult la engine. Singura modificare evidentă este aplicarea blur-ului care este destul de ok însă uneori poate produce lacrimi dar care, slavă dumnezeului gamerilor, se poate dezactiva.

În termeni tehnici engine-ul este o versiune îmbunătăţită a IW Engine, versiunea cu numărul 5, însă a fost numit MW3 Engine. Printre altele se pare că poate genera spaţii mult mai mari faţă de versiunea anterioară menţinând consistenţa gameplay-ului cât şi un framerate de peste 60FPS.

 

Nu pot decât să le dau dreptate în cazul primeii afirmaţii însă dacă stăm şi analizăm problema avem de-a face cu mici probleme cum ar fi un loading time mai mare cât şi mici freeze-uri la checkpoint-urile pentru salvare. Lucrul ăsta nu deranjează foarte tare însă dacă faci parte din categoria „super jucător cu hardware de acum 4 ani” s-ar putea să treci pe „rage mode”.

Cerinţele minime de sistem pentru a rula jocul sunt mai mult decât rezonabile:

• CPU: Intel® Core™ 2 Duo E6600 sau AMD Phenom™ X3 8750
• RAM: 2GB RAM
• VGA: Shader 3.0 256 MB NVIDIA®GeForce™ 8600GT / Radeon™ X1950
• DX: DirectX® 9.0C
• OS: Windows® XP / Windows Vista® / Windows® 7
• HDD: 16 GB

Noi ne-am distrat pe configuraţia platformei de test:

• CPU:   Intel i5 2500k frecvenţă stoc
• RAM:  4GB RAM Kingston HyperX Genesis tactate la 2133Mhz
• VGA:   Radeon HD6870
• DX:     DirectX® 11
• OS:     Windows 7 Ultimate x64
• HDD:   Seagate Barracuda 500GB

 

 

Texturile, efectele vizuale cât şi ragdoll-ul sunt aproape toate împrumutate din MW2. Vegetaţia însă nu este împrumutată de nicăieri. Aş fi îndrăznit să îl compar cu BF3 însă după ce am aruncat o privire în jurul meu nu m-am încumetat să îl compar nici măcar cu Bad Company 2.

La nivel vizual s-au schimbat foarte puţine lucruri.

Sharpness-ul şi aplicarea antialiasing-ului sunt absolut identice cu MW2 şi pe unii începe să îi deranjeze acest lucru. Ca să fim sinceri, s-a urmat modelul de business Ubisoft – le dăm acelaşi joc, aceeaşi grafică cu un storyline diferit dar pe aceeaşi bani. Trist. Se observă din nou interesul crescut pentru zona de console iar faptul că 95% din copiile vândute până acum au fost pentru PS3 şi Xbox360 vine să susţină acest lucru.

Dintre schimbări amintesc modelele armelor care au fost schimbate şi dacă sunteţi atenţi veţi observa că acum aveţi inscripţionat pe fiecare armă modelul sau marca şi zgârieturi sau defecte. Un plus pentru realism.

Fizica a rămas aceeaşi. Nu este neapărat un lucru rău pentru că veţi putea prezice traiectoria grenadelor sau a clădirilor ce se prăbuşesc. Spre deosebire de BF3 unde nu ştii să te ascunzi pentru că nu ştii unde cade cărămida, în MW 3 e simplu. Cât se prăbuşeşte o clădire poţi fuma o ţigară, hrăni pisica, etc. Adică acţiunile sunt scriptate. Nu de multe ori am murit (caracterul, nu eu) pentru că jocul a salvat în momentul în care un elicopter îmi cădea în cap. Scriptate sau nu, arată bine. Mi-a plăcut la nebunie momentul în care am transformat turnul fanţujilor într-un morman de fiare vechi 😀

Efectele exploziilor nu arată toate la fel de bine. Oferă impresia unor artificii explodate în timpul unui carnaval chinezesc şi uneori ditamai exploziile arată de parcă te joci cu carbid în curtea şcolii.

Altele sunt parcă desprinse dintr-un film de acţiune şi oferă senzaţia de imersiune totală mai ales combinate cu un sunet pe măsură.

„I`m sorry I cannot hear you over the sound of how awesome I am!”

Fraza de mai sus poate să redea cel mai bine unul dintre cele mai bune lucruri din joc. Dintotdeauna am fost unul dintre admiratorii inginerilor de sunet de la IW. Toată seria Call of Duty mi-a plăcut enorm din punctul de vedere al sunetului. De la temele muzicale plasate excelent în cadrul jocului până la sunetele mediului înconjurător totul este foarte bine pus la punct. La fel stă şi MW3 la capitolul sunet dar cu mici excepţii.

Voice-acting-ul este excelent – aceeaşi actori impersonează cu talent personajele, sunetul vehiculelor este foarte bine redat şi armele imită foarte bine realitatea.

Apropos de voice-acting, fanii lui Ghost din Modern Warfare 2 vor aprecia faptul că IW şi Activision i-au păstrat vocea într-un nou personaj, pe nume Sgt. Wallcroft din cadrul S.A.S.

Sunetele de motoare şi rateurile de pe ţevile de eşapament sunt redate la fel de bine ca şi sunetele de avioane, elicoptere şi alte maşinării ale morţii.

Soundtrack-ul este uimitor de bun şi pe alocuri atmosfera creată se apropie de cea din Modern Warfare 2. Spun că se apropie deoarece Hans Zimmer s-a întrecut pe sine când a creat ost-ul pentru MW2. În rest, rămâne cum am stabilit: gloanţele îţi şuieră pe la ureche, tunurile de pe tanc te asurzesc iar flashbang-urile aproape că te lasă inconştient.

Eu m-am bucurat de atmosfera din joc în două moduri – prima dată folosind căştile din dotare, Logitech G35, pentru a mă bucura de surround 7.1 şi a doua oară sistemul de sunet, compus din Asus Xonar Xense şi Edifier R1600T. În ambele situaţii sunetul a fost extrem de clar însă doar până la 44.100Hz. De la acea frecvenţă în sus, sunetul nu mai este redat aşa cum trebuie. Nimeni nu e perfect.

Multiplayer

Eu unul vreau multiplayer. Jocul a fost orientat 80% spre multiplayer şi aici au avut loc cele mai multe şi cele mai vizibile schimbări. Bineînţeles că Sledgehammer nu s-au apucat să reinventeze roata dar au adăugat ceva ce a lipsit jucătorilor – serverele dedicate.

De data asta după revoltele din online şi după milioanele de strigăte cibernetice veţi putea alege serverul cu cel mai mic ping. Dacă sunt unii dintre voi sunt ceva mai comozi a fost păstrată şi opţiunea de „quick match” care va căuta automat un meci.

Optimizările s-au evidenţiat imediat. Dacă la MW2 aşteptam cam 1 minut pentru a găsi un server liber acum în 30 de secunde sunt în joc.

Mediul de joc pentru „mase” (adică nu discutăm, încă, de promod) a rămas aproximativ acelaşi. Prestige-ul se poate atinge acum la nivelul 80, perk-urile au fost şi ele modificate (nu mai există „commando” de exemplu dar s-a întors „overkill”) iar sistemul de killstreak-uri a fost schimbat aproape în totalitate.

Spun aproape în totalitate pentru că ideea de bază este aceeaşi – puteţi chema în ajutorul vostru sau al echipei avioane, elicoptere şi alte maşinării aducătoare de moarte sau puncte doar că acestea au fost clasificate în trei categorii (strike packages) în funcţie de ceea ce doriţi să faceţi. Astfel avem Assault, Support şi Specialist. Numele spune totul. Dacă vă apropiaţi mai mult de un egoist care nu vrea să împartă nimic cu nimeni atunci Assault vi se potriveşte. Dacă vreţi să ajutaţi noobii şi echipa totodată – strike package-ul pentru voi este support. Specialistul crează un lanţ de trei perk-uri, la alegere, care se adaugă la cele deja existente. Puţin cam imba dar distracţia este asigurată.

Modurile de joc au rămas cele cunoscute – S&D, TDM, FFA, Ground War sau HQ Pro dar au fost adăugate şi două noi moduri.

Primul şi cel care îmi place
mie la nebunie este „Kill Confirmed”, mod de joc care elimină aproape de tot campingul. Este tot un TDM doar că după fiecare kill trebuie să alergaţi şi să recuperaţi dog-tag-urile jucătorului pe care l-aţi doborât. Zic că elimină aproape de tot campingul pentru că dacă vă jucaţi împreună cu un prieten meciul devine o floare la ureche. Una dintre tactici este campingul cu sniperul în timp ce coechipierul adună punctele 🙂 simplu şi eficient. Despre alte metode discutăm pe forum.

Al doilea mod de joc introdus în MW3 este Team Defender. Este un hibrid dintre Domination şi HQ. L-am putea numi dealtfel şi King of the hill ca pe vremea „Tribes”. Punctele le primiţi pentru fiecare kill iar deţinătorul steagului primeşte un număr dublu de puncte. La final echipa cu cele mai multe puncte, câştigă.

Un alt element nou este creşterea în nivel a armelor. Cu cât folosiţi mai mult o armă cu atât va creşte mai repede în nivel şi veţi putea debloca ataşamentele pentru ea cât şi anumite perkuri. Da, perk-uri pentru arme.

Prestige-ul nu mai oferă nici el doar titluri şi embleme. După trecerea la nivelul Prestige veţi putea crea o clasă în plus, veţi avea acces la două pachete noi, veteran şi hardened iar armele vor aduna experienţă dublă atât pentru ele cât şi pentru voi.

Acum ceva vreme spuneam într-o ştire că serverele publice sunt ranked şi că cele private nu vor avea rank. Iată cum arată ranking-ul.

Nu puteţi vedea doar rank-ul vostru ci şi scorurile şi rank-urile prietenilor. Integrarea cu facebook a atins cote maxime şi apare în fiecare joc. Poate în remake-ul de la Leisure Suit Larry nu vom vedea aşa ceva 🙂

 

Call of Duty: Modern „Warfail” 3 – Adio şi-un praz verde!

Sunt un fan şi voi rămâne un fan al seriei însă deciziile la nivel de marketing au ucis creativitatea de care au dat dovadă creatorii originali ai jocului. Electronic Arts şi al lor Battlefield 3 au demonstrat că se poate reinventa un joc atât la nivel de grafică cât şi la nivel de gameplay. Eu unul am rămas cu buzele umflate când am văzut cum arată jocul.

Acum nu aruncaţi cu pietre şi remarci ca : „ne interesează gameplay-ul şi storyline-ul nu grafica”. Pentru aceia dintre voi care susţineţi aşa ceva ţin să vă amintesc că suntem în anul 2011 şi că suntem obligaţi să plătim acelaşi preţ pentru acelaşi joc. Diferă doar coperta.

Avem un map pack puţin mai mare, DLC dacă e să fim corecţi din punct de vedere al trendului, la supra-preţ. Faptul că single-player-ul se întinde pe o durată de trei ore maxim confirmă acest lucru.

Cam astea sunt părerile unanime şi a mea întocmai. Iată şi explicaţia subtitlului. Decepţia nu este mare deoarece mă aşteptam la aşa ceva şi mi-am învăţat lecţia odată cu Dragon Age II.

Până la următorul episod din telenovelă, faceţi loc!!!! A apărut Skyrim şi pe 20 vine şi Batman: Arkham City pe PC. Doi candidaţi serioşi la titlurile GotY.

Over and out!

 

Storyline: 7

Grafică: 7

Sunet: 8

Gameplay: 7

Multiplayer: 9

Overall: 7.6