Au trecut 19 ani de la prima încercare de a cuceri lumea, sub o formă sau alta. Cel puţin din ceea ce priveşte seria Civilization.

În 1991, Sid Meier punea la dispoziţia gamerilor o lume complet nouă şi le dădea o dependenţă faţă de aceasta. Un loc unde puteai să controlezi soarta locuitorilor Pământului. Să fii un conducător iubit sau un dictator practic. Nu conta. Ideea era să câştigi, prin orice metodă. Urmau 3 continuări, în 1996, 2001 şi 2005, dar şi multe expansion-uri şi spin-off-uri. Toate acestea pentru a alimenta dependenţa jucătorilor. Lucru ce s-a întâmplat din nou, o dată cu apariţia acestui ultim (până acum) capitol.

Deşi, pentru unul care priveşte peste umărul celui care joacă, acest joc pare foarte static şi extrem de plictisitor, pentru cel ce controlează cursul jocului este o cursă pentru putere, un meci pe viaţă şi pe moarte, între el şi celălalte naţiuni ce-i sunt împotrivă. Fiecare mutare poate fi crucială şi fiecare strategie poate avea un sfârşit alternativ. Trebuie doar să gândeşti, să dai ordinele şi totul se poate întoarce în favoarea ta.

Civilization V nu are campanii, ci lasă jucătorii să-şi facă de cap când vine vorba de gameplay. Îţi construieşti singur lumea în care vrei să te dezvolţi, împotriva AI-ului sau a altor jucători. Şi nu mai poţi, ca în Civ IV, să obligi oraşele ocupate de tine să îţi adopte religia sau punctele de vedere, în schimb ai Policies. Ceea ce face totul mai uşor din punctul ăsta de vedere.

 

Civilization V

Getting to know the game

Cerinţe minime de sistem:

OS: Windows XP SP3
Procesor: Intel Core 2 Duo 1.8Ghz sau AMD Athlon 64 X2 2.0Ghz
Memorie RAM: 2 GB

Spaţiu liber pe HDD: 8 GB
Memorie Video: ATI 2600 XT sau nVidia 7900 GS (256MB / 256b)
Sunet: Compatibil DirectX 9.0c

Noi recomandăm:

OS: Windows 7

Procesor: 1.8Ghz Quad Core
Memorie RAM: 4 GB
Spaţiu liber pe HDD: 8 GB
Memorie Video: ATI 4800 sau nVidia 9800 (512MB / 512b)
Sunet: Compatibil DirectX 9.0c

 

Prima şi probabil cea mai importantă caracteristică a Civ V este că nu se poate juca decât pe Steam. De ce? Altfel cum ar mai putea rezista o firmă care scoate un joc atât de important într-o lume plină de torrente? Şi aşa ne întoarcem din nou la dependenţă. Cine ştie şi vrea să îl joace, îl va cumpăra din magazin sau îl va downloada de pe Steam, plătind aproximativ acelaşi preţ. Şi pot să vă zic că sunt destul de mulţi cei care au făcut-o deja. Voi încerca să expun doar câteva dintre caracteristicile, atât pozitive, cât şi negative, ale jocului, strict din punctul meu de vedere, după cele peste 50 de ore deja jucate.

În primul rând, este foarte binevenit sistemul de achievements. După 50 de ore, ajunsesem la 63/120 de achievements. Şi nu erau decât alea uşoare. Să joci cu liderul ăla sau ălălalt, să joci pe diferite dificultăţi sau pe diferite hărţi, în funcţie de mărime sau tip. Nu o să mă apuc să le inşir pe toate aici, dar merită să încerci să le faci, unul cate unul. Deşi, ar fi ceva de menţionat. Poate pentru că nu sunt chiar aşa de „dependent” de acest gen, dar nu am reuşit să trec de gradul de dificultate Prince. Şi când te gândeşti că mai sunt încă 4 niveluri după el (King, Emperor, Immortal, Deity), îţi vine să-ţi pui nişte întrebări. Dar, probabil sunt destui care o să treacă graţios de ele. Cunosc cazuri concrete.

În altă ordine de idei, jocul are nişte cerinţe ce pot fi îndeplinite cu greu. Trebuie să menţionez că am început să joc pe Full Details, iar undeva pe la turul 200 am început să scad treptat din detalii. Am ajuns, în cel mai lung joc al meu, la tura 800, cu toate detaliile pe low, şi DirectX 9. Şi tot sacada. Şi nu pot spune că am un calculator slab.

Folder Gallery Error: No picture available inside wp-content/uploads/photo-gallery/2010/games-reviews/civ-5.

Apoi, la fiecare acţiune diplomatică, cinematic. Te întâlneai cu cineva nou pe hartă, alt cinematic. Interesant e că fiecare „murea pe limba lui”. Sunt curios ce spune Wu Zetian (China) sau Montezuma (Aztec Empire) când iţi cere Open Borders. Chiar iţi cer asta? Sau sunt doar câteva cuvinte în chineza, respectiv aztecă, care sunt folosite peste tot în joc? Însă, nu sunt îndeajuns de obsedat de gândul acesta cât să dau un e-mail la 2K Games să-i intreb. Cred că este o calitate a jocului, şi nu un defect.

Pe de altă parte, o chestie care mi s-a părut a fi defect şi am descoperit că nu este decât un atribut al jocului, este lipsa animaţiei din multiplayer. Te scapă considerabil de sacadat, mai ales când joci cu înca 11 pe hartă. Nu pun la socoteală noile Oraşe-Stat, introduse în Civ V cu propriul AI. Faţă de Civilization IV, acestui joc îi lipsesc Religion şi Civics, lucruri care i-ar putea deranja pe unii jucători de Civ.

Singura treabă care m-a deranjat vizibil a fost metoda de salvare a jocului în modul multiplayer. A trebuit să caut pe Google să văd cum se poate face. Nu de alta, dar ţineam minte jocurile de acum doi ani de Civ IV, cu prietenii mei, jocuri care durau peste 20-30 de ore. Fiecare. Iar fără modul de salvare, jocul îşi pierde tot farmecul de multiplayer. Puţini sunt cei care îşi permit să stea atât dintr-un foc. Cei mai mulţi joacă, salvează, joacă week-end-ul viitor, salvează şi tot aşa. Sau sunt doar eu de această parere?

 

Deşi este un joc care nu se axează pe grafică, în special, cum ar fi Shooter-ele sau MMO-urile, pot spune că s-a lucrat din greu la acest capitol. Se vede când te apropii de oraş folosind scroll-ul de la mouse şi vezi valuri lovindu-se de Cristo Redendor sau vezi Muşchetarii din primul rând cum se pun într-un genunchi pentru a-i lăsa pe cei din rândul doi să tragă pe deasupra lor.

Ceva ce m-a marcat profund, a fost faptul că muzica nu pare a fi repetitivă. Fiecare naţiune are soundtrack-ul propriu (tradiţional), şi are destule piese incluse cât să-ţi dea iluzia de nerepetivitate. Un lucru foarte bun, când pierzi mai mult de 5-6 ore la un joc (scurt, de altfel). Nu-ţi vine să opreşti muzica şi să dai drumul la discografia Static-X.

 

Singleplayer vs multiplayer

Sau multiplayer. Acelaşi lucru din punctul de vedere al jocului. Singura diferenţă este AI vs. Om. În rest, este strategie. Să faci un oraş, numit capitală, să îţi dezvolţi acest oraş, până în momentul în care mai construieşti un oraş cu un Settler. Sau poţi să cucereşti un oraş nefericit din apropiere. AI-ul Oraşelor-Stat este bine pus la punct din această privinţă. Ele se dezvoltă un pic mai repede ca tine, iar dacă îţi trece prin cap sa cucereşti un asemenea oraş, celălalte îşi vor pune semne de întrebare când le vei descoperi. Nivelul de înţelegere cu acestea va scădea considerabil, atâta timp cât vei încerca să le cucereşti. Până în momentul în care iţi vor declara război. Şi sigur, aceste Oraşe-Stat, nu sunt singure. Ele se aliază spre începutul jocului, prin diferite misiuni şi alegeri aleatorii, cu câte o naţiune. Iar această naţiune va semna un pact de cooperare cu altă naţiune. Şi uite aşa, atacând Bucureştiul, m-am trezit că Siam-ul, China, Imperiul Otoman şi Franţa îmi declară război, pe lângă celălalte 12 Oraşe-Stat care rămăseseră în picioare.

 


Oraşele rămân baza acestui joc. Îl construieşti, te dezvolţi, „tile by tile” (apropo, tile-urile nu mai sunt pătrate ca în celalalte Civ, ci hexagonale) în funcţie de cultura oraşului şi îţi creşte populaţia. Expansiunea are loc automat, în funcţie de nevoile oraşului sau cum vrei tu să îl foloseşti. Spre diferenţă de restul Civ, în care trebuia să ai o garnizoană în oraş pentru a-l putea apăra, acum oraşele se apăra şi singure, fiind capabile să bombardeze unităţile inamice din zonă, cu damage in funcţie de era în care eşti, de nivelul oraşului şi de upgrade-urile acestuia.

Unităţile militare nu se mai pot înghesui pe un singur hexagon şi eşti nevoit să îţi împrăştii armata pe cât mai mult teritoriu. Cum era şi normal. Unităţile de distanţă şi cele de corp-la-corp sunt echilibrate una faţă de cealaltă, în sensul că, deşi un arcaş va omorî un lăncier fără să fie atacat înapoi, acel lăncier va omorî arcaşul dacă va ataca primul. Unităţile militare se construiesc mai greu, însă se upgradează ceva mai repede. În plus ai şi opţiunea de Heal Instantly la level up. Dar pierzi upgrade-ul.

Altă schimbare ar fi la Research. Nu mai poţi face trade de tehnologie. În schimb, două naţiuni pot pune bani la comun pentru un Research Agreement, iar rezultatul ar fi câte o tehnologie aleatorie neînvăţată deja pentru fiecare dintre naţiuni. Am zis mai devreme de dispariţia Civics. A fost inlocuită în Civ V cu Social Policies. Poţi cheltui Cultura pentru a obţine aceste Policies, iar acestea nu sunt înlocuite una de alta, ci sunt legate şi dau bonusuri in funcţie de alegeri.

 

Şi nu în ultimul rând, condiţiile de câştig sunt multiple. Pe lânga celebra cucerire militară, există: Space Victory, unde trebuie să construieşti prima nava spaţială şi s-o lansezi; Cultural Victory, unde combinând oricare 5 Social Policies complete, poţi construi Utopia Project; Diplomatic Victory, unde trebuie să ai suportul celorlalte naţiuni şi al Oraşelor-Stat în voturile de la United Nations; şi bineînţeles, Domination Victory, unde ultimul care îşi păstrează capitala, câştigă.

Vrei sa joci ofensiv? Alege Japonia. Vrei diplomaţie? Te ajuta Ghandi. Fiecare cu drumul său. Naţiunile sunt echilibrate din acest punct de vedere. Depinde cât de rapid eşti şi cum te dezvolţi. De exemplu, poţi pierde mult într-un joc, atunci când dai să îţi construiască Stonehenge, dureaza 21 de turn-uri iar cu un turn înainte să-l termini, îl termină altă naţiune înaintea ta. Doar ce ai pierdut 21 de turn-uri. La început, aceste 21 de turn-uri sunt cruciale.

 

 

Concluzii

Concluzia? Sunt multe hosturi de multiplayer pe Steam care aşteaptă jucători. Dar până acolo e o cale destul de lungă. Singleplayer-ul te va invăţa metodele prin care poţi să câştigi. Naţiunile sunt unice din anumite puncte de vedere. Puncte care, exploatate la maxim, pot aduce victoria. Încercare dupa încercare, vei deveni un conducător mai abil şi strategia se va mula pe tipul tău de joc. Şi după toate aceste încercări, îţi vei da seama că AI-ul este fie foarte slab, fie over-powered. Dezechilibrul dinamic este aleatoriu. Nu poti ştii când un AI Settler se va năpusti peste tine, sau unul Immortal se va retrage dintr-o bătălie pe care ar fi câştigat-o. Dar mă gândesc că are un sens, pentru cei cărora le pasă de aceste lucruri.

Pe lângă AI-ul puţin înapoiat mintal (să fim corecţi din punct de vedere politic), mai sunt câteva chestii minore care mi-au atras atenţia. Deşi, la început, am considerat-o ca fiind problemă, am descoperit după mai mult timp, că ceea ce numeam eu greşeală, era doar o mică întârziere. Şi anume, în momentul în care dădeam Next Turn şi nu se activa, trebuia sa mai dau o dată sau de două ori. Pe parcurs am aflat că acest lucru se datora mişcării trupelor sau ţăranilor pe teritoriu. Puşi pe automat, aceştia se mişcă dintr-un loc în altul ca ultimă acţiune înainte de Next Turn. Deci e normal, într-un fel să dai de două ori. O dată să-i trimiţi unde vor să meargă, şi a doua oară să ia efectiv Next Turn-ul. Deşi ar fi putut să pună un buton separat înainte de Next Turn. „Do your thing” button, în opinia mea.

Şi nu în ultimul rând, nu pot să văd unităţile pe hartă. Pe minimap, mă refer. Dacă am trupe trimise către un oraş inamic, n-o să aflu pe unde se duc sau ce drum folosesc. O să ştiu când o să ajungă acolo. Bineînţeles, există o variantă să cauţi în Military Options fiecare Swordsman sau fiecare Modern Armor. Dar nu te ajută prea mult când ai 12 din fiecare. Şi ţie îţi trebuie una anume.

Deşi unele ajustări sau schimbări în Civ V sunt cel puţin ciudate pentru un fanatic de Civilization, iar jocul pare destul de simplu la prima vedere, dacă îi veţi acorda destul timp şi veţi decide să mergeţi până la capăt, veţi realiza că are multe de oferit şi că este, de fapt, un joc de calitate, mai bun decât Civ IV. Multele strategii de încercat şi prea multele lucruri noi, fac acest joc unul bun de cumpărat. Vă asigur, nu vă veţi plictisi.

Deocamdată, diferenţa între jocul standard şi versiunea Digital Deluxe este că ai o naţiune în plus (Babylon). Deocamdată. Urmează MOD-uri, DLC (Mongolia este deja prima naţiune pe DLC) şi multe altele.

Cam atât. Va urez vânătoare plăcută şi multă sănătate mintală.

 

Notele mele pentru Civilizations V sunt:

Grafică: 9

Sunet: 10

Singleplayer: 7

Multiplayer: 9

Overall: 8,75

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.