Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Gears of War este o serie veche si indragita de third-person shooter, considerata poate una dintre cele mai bune de pe generatiile de Xbox. Dupa lansarea lui Gears of War 3 in 2011, o vreme a fost liniste, insa in 2016 seria s-a intors in forta.

Le-am jucat pe toate, cu console imprumutate special pentru aceste jocuri, iar cand am vazut ca au revenit pe PC odata cu Gears of War 4, am fost entuziasmat. Insa Microsoft si-au batut joc de oameni cu acel joc si campania de 4-6 ore, pentru “doar” 250 lei. Avea si multiplayer, dar sa fim seriosi, nu era un joc facut pentru asta. Gameplay-ul era acelasi, insa m-am bucurat de el cu adevarat din mouse si tastatura, nu cu un controller. Campania a fost interesanta, insa extrem de scurta.

Cand am vazut ca urmeaza un nou titlu din seria Gears am fost mult mai putin entuziasmat, gustul amar al lui Gears of War 4 fiind cauza. Au schimbat numele, acum e simplu: Gears. Promiteau din trailer-e continuarea povestii, schimbarea personajului principal (thank goodness), moduri noi de multiplayer and so on. Sa vedem daca au invatat ceva din greselile si neajunsurile titlului precedent.

Si pentru ca Microsoft sunt niste “simpatici”, au adaugat o componenta anticheat pe nume EAC (easy anti cheat), care a facut orice program de captura si monitorizare inutil (MSI Afterbunrner, RivaTuner, Fraps etc). A ramas doar cel din Windows, Game-bar-ul, unde poti face screenshot doar din combinatia a 2 butoane (seriously?!). Absolut penibil. Noroc cu macro key-urile.

Story

Gears 5 continua povestea din titlul precedent si exploreaza viata actuala si trecutul lui Kait, singura femeie din echipa Gears. Pentru ca 2019 si political correctness. Jocul are o scurta recapitulare, lasand jucatorii noi sa se bucure de povestea seriei pana in acel punct. Aceasta poate fi vazuta in meniul de extras sau pe Youtube, unde probabil este explicat mai frumos de niste baieti meseriasi.

Nu vreau sa dau spoilere, pentru ca povestea e interesanta si merita experimentata first-hand. Jocul este mai lung de data asta, undeva la 15-20 ore pentru o parcurgere a povestii principale si a misiunilor secundare pe dificultate normala. Side-quest-urile nu sunt cine stie ce, dar adauga putin la prelungirea jocului.

Personajul principal, Kait, e destul de simpatica si te prinde cu povestea ei. Vocile sunt potrivite pentru personajele cheie, chiar daca restul sunt mediocre. Singurele personaje ce stralucesc sunt Marcus Fenix (veteranul seriei) si Kait. Au facut o schimbare foarte buna fata de Gears 4, unde protagonistul, fiul lui Marcus, era destul de unidimensional ca personaj (si inca e).

Gameplay

The old but gold

Motto-ul seriei ar putea fi “If it ain’t broke don’t fix it”. Nu pot sa ma plang de gunplay, mereu mi-a placut feeling-ul pe care il aveam cand omoram inamicii din Gears. E acelasi sistem clasic de cover-shooter, cu mici aditii.

Au introdus o drona futurista pe steroizi, pe nume Jack. El poate aduce arme si componente de la distanta, poate ataca inamicii cu diferite abilitati (pe cooldown) si ajuta membrii echipei. E necesar si la anumite segmente din story unde ai nevoie de el sa treci mai departe prin mediu. Nu e un plus extraordinar, dar nici nu strica. Il poti folosi sau nu, depinde de tine.

Eu l-am gasit destul de util dupa ce i-am facut level-up la abilitati (cu ajutorul resurselor gasite explorand prin jur). Jack are doua skill-uri active pe cooldown, unul de suport si unul de atac, in functie de stilul fiecaruia. Alt lucru util este ca poate merge in zone greu accesibile dupa resurse sau sa culeaga arme de pe campul de lupta pentru a ti le aduce la picioare, ceea ce pica numai bine cand esti dupa cover intr-o lupta intensa si ramai fara munitie.

Si la capitolul inamici au adus ceva nou. Segmentele din Gears of War 4 in care aparai o zona de valuri de inamici erau destul de fortate si plictisitoare. Mai sunt si acum unele asemanatoare, dar sunt facute mai natural. Au adaugat mai multi inamici speciali care necesita ceva mai multa grija si tactica decat cei obisnuiti, alungand din monotonie. Sunt si destul de letali, te pot lichida rapid daca nu ai grija. Overall, au adaugat suficient cat sa nu para reciclat sau fortat, mentinand tot ceea ce defineste seria.

Violence is the answer

Violenta din joc a fost mereu unul din punctele sale forte. Satisfactia de a taia un inamic in doua cu drujba este inca prezenta. Armele sunt la fel puternice si fun, mecanica de reload a ramas si au adaugat cateva arme noi, atat normale cat si speciale. Va las sa le descoperiti.

Unii inamici pot fi eliminati silentios pe la spate cu un finishing move, sau executati daca sunt stunned. Daca ai un inamic de cealalta parte a unei baricade, poti sa il executi rapid dintr-o miscare.

Luptele sunt la fel de distractive, simti cand lovesti si omori inamicii. Sunetul de headshot e mai satisfying ca oricand si asta te face sa tintesti mai bine si sa incerci sa nimeresti doar capete. Sangele sare in toate directiile, inamicii urla de durere, iar tu te simti ca o masina de ucis.

Around the world

Probabil la o pauza de cafea, cineva s-a gandit sa faca jocul spre open world, ca se poarta. Gears a fost mereu un joc liniar, si nu e nimic rau in asta. In caz ca va asteptati ca lumea sa fie asemanatoare cu cea din Metro Exodus, keep waiting. E o lume relativ goala, fara inamici care hoinaresc, cu anumite puncte de interes pe harta, mici events sau side-quests. Daca va e drag de Jack, merita explorata lumea putin, mai ales ca merge destul de rapid cu skiff-ul.

Misiunile secundare si evenimentele de pe harta ofera cate o lupta si uneori cate un inamic mai puternic, iar ca recompense: componente, abilitati noi sau upgrade-uri la abilitatile existente ale lui Jack. Nu m-am simtit fortat sa le fac, dar aveam motivatia sa le explorez si sa le parcurg pe toate pentru fun si completion.

Pentru aceste plimbari ne folosim de skiff, o sanie speciala trasa de o parapanta. Ideea e buna, controlul optim, si e destul de distractiv, mai ales la sarituri. Pe skiff se pot tine doua arme (chiar si special weapons), in caz de orice situatie.

Sunet si grafica

Unreal Engine mereu a stralucit pentru Gears, iar jocul de fata nu e o exceptie. Totul arata si se misca foarte bine, animatiile sunt fluide, majoritate texturilor au detalii si modelele de personaje (cele principale) sunt foarte lucrate.

Jocul este bine optimizat. L-am rulat pe un NVIDIA GTX1070 si pe un RADEON 5700XT. Echipa verde s-a descurcat decent, cu aproape totul pe ultra scotand undeva la 90 FPS media in benchmark. Echipa rosie, cu placa mai noua si puternica, cu absolut tot pe ultra, s-a tinut bine la o medie 105 FPS in benchmark. Ambele benchmark-uri au rulat in 1080p pe un monitor de 144Hz cu Freesync.

Jocul nu are nici un loading screen, au mentinut ideea de data trecuta cu secvente de patruns in anumite zone prin porti sau usi.

Din punct de vedere estetic, e o placere sa te plimbi prin lume atat cu skiff-ul, cat si prin spatii mai inchise. Cel mai mult am fost impresionat de lighting, razele de lumina si umbrele contribuind la atmosfera.

Ocazional, am prins efecte de ragdoll ciudate; corpurile inamicilor sareau ca din catapulta in toate directiile.

Sound-design-ul e la inaltime, de la sunetul armelor, muzica din cutscene-uri, vocile personajelor, pana la ambianta mediului sau urletele inamicilor. Cunoscutul sunet de zone clear este inca prezent si aduce un element de nostalgie, amintind de primele jocuri din serie.

Am intampinat cateve probleme in cutscene-uri, unde vocile se auzeau incet spre deloc. Lucru ce a devenit repede deranjant, avand in vedere ca jucam fara subtitrari fiind nevoit sa le activez imediat dupa ce am patit asta.

Verdict

Dupa mediocrul Gears of War 4 nu cred ca avea nimeni mari asteptari pentru sequel, oricat de mult hype ar fi vrut Microsoft sa bage in noi. Se pare ca au invatat din greseli si au lucrat cu mai multa atentie la Gears 5, oferind un joc net superior.

Mai sunt prezente mici bug-uri in el, cum ar fi neincarcarea unor actiuni (urcarea unei scari) sau evenimente (asteptarea dupa Jack sa taie o usa), obligandu-te sa stai degeaba sau sa alergi dupa stele. In speranta ca imediat se va intampla ceva, te plictisesti si reincarci de la cel mai recent checkpoint. Nu au fost foarte dese aceste momente, dar merita mentionate.

Sa incheiem intr-o nota pozitiva. Gears 5 ofera o poveste captivanta, un gameplay fun si dinamic, momente memorabile si lupte antrenante. Desi e cam acelasi joc de ani intregi, nu pare reciclat si reuseste sa mentina un gameplay clasic dar captivant cu suficiente elemente noi, fara sa-si piarda esenta Gears of War.


Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Review overview
Poveste - 8
Gameplay - 8
Grafica - 9
Sunet si muzica - 9
Summary O poveste buna, un gameplay solid, o optimizare excelenta si cateva personaje simpatice fac din Gears 5 unul din cele mai bune jocuri third-person shooter/action ale anului.
8.5
Tagged

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.