Ai salvat planeta o dată, o faci iarăși și probabil că o vei face și în viitor când vor lansa o altă continuare. Și nu mieuna că îți dau spoilere, trebuie doar să te uiți la cifre ca să înțelegi că IP-ul ăsta urmează să fie continuat când Kratos se pensionează.

În viitorul îndepărtat când PC-ul sau telefonul de pe care citești o să fie descoperite în săpături arheologice, Aloy îți dă lecții de moralitate dincolo de vârful suliței. Ea este eroina pe care o butonezi.

Și pe care o duci la stadiul de laureat la premiul Nobel pentru pace. Până și aliații trebuie să o păcălească ca să se întâmple ceva dincolo de moralitatea ei de neclintit.

Contrar așteptărilor mele, aborigenii, în frunte cu ea, sunt niște oameni super decenți. Până și inamicii ăia răi din vestul interzis ajung să fie pictați cu o nuanță justificativă a violențelor lor. Și e atât de frumoasă nuanța aia că ajungi să te și imprietenești cu ei. Dar doar cât să îi manipulezi. Totul for the greater good. Pentru că manipularea ta era cumva mai bună decât a lui Sylens, un pseudo aliat care te mai și păcălește. Evident, for the greater good. D-aia îl și ierți.

N-ai înțeles nimic? E bine. Povestea Din Horizon Forbidden West este întortochiată cu un milion de plot twist-uri și „hai mai du-te mă și lasă-mă să încarc arma”.

ESTE ENORM!

Horizon Forbidden West

Sau poate așa l-am perceput eu în comparație cu Horizon Zero Dawn. Dar chiar și așa enorm, ai fast travel și mounts. De tot soiul. Ai și curse. Dar ajungem și acolo.

Motivul pentru care descoperi harta înspre vest este legat de felul în care decurge povestea principală. Partea mișto este că poți să ignori povestea principală și să grinduiești resurse de prin side quest-uri.

Nu e tocmai greu atâta vreme cât scanezi inamicii și vezi la ce sunt vulnerabili. Evident, merge să joci și stealth. Dar când o să trebuiască să omori un Thunderjaw (T-Rex-ish) o să te trezești că arunci cu pietre și scobitori în el.

Acel o să trebuiască ar trebui subliniat. Pentru că sunt părți ale jocului care te obligă la combat. Până la urmă, cum să bați un boss fără să îl bați?

Aloy

 

Ce este Horizon Forbidden West?

Vrea să fie un open world, dar adesea îmi aducea aminte Aloy că ies din hartă. Bine, asta se întâmplă abia după ce ajungi îmblânzitoare de păsărici-dinozaur. Povestea se întâmplă undeva în viitor, o mie de ani mai târziu cum s-ar spune. După ce în Horizon Zero Dawn ai învins entitatea malefică HADES, în jocul numărul 2, adică Horizon Forbidden West vei afla și de unde a venit acel virus. Acea scursură a entităților AI.

Dar trecând peste glume, finalul primului joc îți indică niște chestii pe care începutul celui de al doilea joc ți le confirmă. Legătura între primul joc și al doilea este acolo și partea bună este că primești câteva recapitulări pe parcursul jocului. În caz că ai uitat detalii din Horizon Zero Dawn. Eu, de exemplu, uitasem de Varl.

Plot twisturile poveștii principale sunt prezente cam în egală măsură cu Horizon Zero Dawn. Dar de departe cel mai mișto twist a fost când am urcat pe pasărea dinozaur. Era ceva ce îmi doream să fi putut face și în primul.

Moamă, ce mișto e când zboară. Ai această alternativă la fast travel și poți chiar să te folosești de pasăre pentru a captura mai rapid Tallnecks.

Bineînțeles că ai și side quests, comisioane, mini games și curse cu dinozauri. Mă rog, boi mecanici.

Horizon Forbidden West este presărat cu foarte mult conținut.

Când am început să îl joc, nici nu mi-am dat seama că eram în side quest-uri. Destul de multe dintre ele erau prezentate atât de frumos că trebuia să îi ajut. Așa am ajuns să caut nu mai știu ce buruiană ca să îmi gătească un bucătar o anumită ciorbiță care îmi dă anumite bonusuri temporare după ce o consum.

Un alt motiv să mai craftezi ceva cu multitudinea de resurse pe care le culegi. Eu n-am folosit niciodată ciorbele sau fripturile. M-am luptat mereu cu burta goală. Doar nu mă joc Tamagotchi.

Combat

Ți-a plăcut combat-ul din primul? E la fel, dar cu câteva elemente noi. Niște combo-uri destul de frumoase, însă in-the-wild nu le folosești mai niciodată pentru că ai praștie și arc. Pe lângă asta, deblochezi atât de târziu combo-urile, încât te obișnuiești cu viața de săgetător.

Arma de bază este o suliță, dar nu o prea folosești. În rest, arunci cu pietre, bombe artizanale și tragi cu tot felul de săgeți care mai de care mai avansate și mai cu vârful înmuiat în „magie”.

De asemene, există câteva pe care le poți utiliza cu diferite scopuri. Ei le numesc Balista. Dar sunt niște arbalete gigantice. Plus că, la fel ca în primul joc, din acești dinozauri roboți poți desprinde tot felul de componente când îi rănești cu arcul. Iar unele arme ale dinozaurilor se desprind și fac vânătoarea mult mai ușoară.

 

Crafting, skill tree

Ajungem la limitatorul distracției, skill tree-ul. E bine compus. Este asemănător cu orice alt skill tree modern. Totuși, o notă personală, mi-ar fi plăcut să existe doar bonusuri pasive. E un joc single player. La ce bun să învăț combo-uri noi la finalul jocului când oricum folosesc 5% din tot skill tree-ul până să ajung la finalul jocului.

Jocul este foarte complex; aș fi înțeles necesitatea unui skill tree atât de bogat dacă jocul ar fi avut repetitivitate mai mare. Dacă ar fi avut o componentă multiplayer. Un leaderboard ceva.

Dar în momentul în care termini această superbă poveste, tot acel skill tree la care te-ai închinat minute bune devine inutil. Eu n-am niciun motiv să mai îmbunătățesc ceva acum că am terminat jocul. Aș putea să fac asta daca l-aș reporni. Dar din păcate mai există și alte priorități pe planeta asta decât să platinez fiecare joc și să culeg fiecare boschet. S-o facă ăi’ mai tineri.

Totuși, este admirabil stilul în care modifici aspectul lui Aloy. Nu trebuie să plătești bani adevărați așa cum cere mai toată industria de gaming. Este ceva complet opțional. Doar dacă ai extra shards pentru papuci Gucci te duci să îi iei.

 

Rețeaua socială

Inamicii sunt de 3 feluri. Oameni, care sunt și cei mai slabi. Dinozaurii roboți pe care îi bați super ușor dacă le dai bătăiță cu muniția potrivita. Și surpriza. Apar un soi de roboți cu scuturi periculoase. Așa faci cunoștință și cu Carrie Anne-Moss.

Oamenii sunt de mai multe feluri. Ca în realitate de altfel. Iar o parte din ei îi convingi să vină cu tine să dea o mână de ajutor. E dificil când se aciuiază și bărbatul cu o singură mână, căci nu prea poate face multe cu una singură, dar e util chiar și așa.

Primii dinozauri pe care îi întâlnești sunt watchers, un fel de ciobani la turmă și, în mod evident, boii. Boii sunt prietenii tăi. Pe ei îi îmblânzești când ai nevoie de un taxi pentru că n-ai fast travel. Dar nu cred ca se va întâmpla vreodată asta.

Apoi ai niște elefanți, simpatici și ei ca și rebelii Tenakth. Ca de obicei avem în meniu și crocodili și struți. Și un total de țâșpe modele diferite care au și variații. Și ca să fie treaba treabă, nu toți crocodilii sunt slabi împotriva acidului. Unora le displace electricitatea.

Oricum ar fi, trebuie să jonglezi printre diferite tipuri de muniții. Dar ține minte, capcanele sunt ce trebuie.

Harta

Conform spuselor poveștii, vei ajunge prin Las Vegas și prin San Francisco. Cert este că golden gate bridge este păzit de un păsăroi dinozaur și este și rupt.

Oricum, ca să vă faceți o idee de cât de mare este harta, v-am pregatit o imagine din joc, și una cu harta care arată cam o treime din ea. Ceea ce vedeți pe hartă cu icon albastru este dinozaurul înalt din cealaltă imagine – să vă faceți o idee de scara jocului.

Vibe-ul pe care mi-l dă când tot merg prin peisajele absolut superbe este de Walking Dead. Nu că ești tu un mort viu, dar mergi și mergi și mergi. Călărești, zbori și te deplasezi rapid cu funcția din joc. Dar ceea ce mă duce spre acel vibe este de fapt disperarea cu care Aloy trebuie să ajute pe absolut toată lumea.

Pare genul de persoană care salvează toate pisicile de pe stradă. Admirabil. Dar uneori o face și când nu are soluții și te trezești în niște cut scene-uri extrem de siropoase cu niște adăugiri ale poveștii în care nu te regăsești.

Sunt câteva personaje cu care aș fi vrut să petreacă mai mult timp. Dar până la urmă sunt un observator semi activ în povestea lui Aloy.

 

Grafică și photo mode

Grafica a fost mereu punctul forte al celor de la Guerilla. Stilul lor artistic m-a dat pe spate mereu. În ceea ce privește PS5 și integrarea lui Horizon Forbidden West, seamănă izbitor de tare cu Horizon Zero Dawn pe PS4 Pro.

La fel cum PS4 Pro era forțat la maxim să randeze grafica superbă de la vremea respectivă, cam la fel pare și PS5. Și am și reușit să văd de câteva ori dificultăți pe partea de texture streaming. Mai ales dupa un punct de încărcare.

A trebuit să aflu care sunt rezoluțiile la care rulează și am întrebat. Pentru PS5 avem două moduri de funcționare: prefer resolution și prefer performance.

În modul resolution jocul rulează la 2160p cu TAA si FXAA și țintește la 30 fps.

În modul performance jocul rulează la 1800p checkerboard ți țintește la 60 fps.

Ambele moduri folosesc dynamic resolution, dar nu și pentru meniu. Meniul este randat separat și la rezoluția nativă.

Din păcate, mi-a fost imposibil să joc pe modul rezoluție pentru că am jucat prea multe jocuri la framerate mare (240 fps) în ultima vreme. Și să cobor de la 240 la 30 nu prea m-a coafat. Însă modul performance s-a dovedit corespunzător pentru preferințele mele.

Mi-ar fi plăcut să nu îmi dau seama când sunt aceste puncte de încărcare, dar patch-ul a venit după ce am terminat jocul. Norocul vostru că o să aveți parte de experiența fără acele mini flickers. Căci atât dura încărcatul de date.

Photo mode este ceva ce ar trebui să existe în absolut toate jocurile. Mai ales în jocurile frumoase unde poți genera niște poze foarte frumoase.

Partea cea mai mișto o reprezintă sumedenia de poziții corporale și expresii faciale ale lui Aloy. După cum se poate observa și în prima poză a articolului.

Am să vă las o galerie foto cu câteva imagini realizate de mine.

 

Verdict

Horizon Forbidden West nu este doar un joc. Este o experiență unică. O experiență atât de mișto că m-a făcut să pun pe pauză Fear the Walking Dead pe care îl bingiuiam și care nu mă lăsa să dorm.

Am uitat complet de el. Mi-a expirat și abonamentul Amazon Prime. Dar nu îmi pare rău.

Călătoria lui Aloy reușește să transforme cuvântul epic în ceva prea mic. Cred că cel mai potrivit ar fi să găsiți voi în capul vostru termenul potrivit după ce veți fi dus la bun sfârșit și voi călătoria voastră.

Nu știu să vă spun dacă există mai multe finaluri, dar tind să cred că da. Cut scene-urile cu adevărat importante au câte un emoticon per selecție. Un creier, o inimă și un pumn pentru fiecare tip de răspuns. Mi-ar fi plăcut să am suficient timp la dispozție să descopăr pentru pura mea curiozitate.

Horizon Forbidden West

Dar magnitudinea jocului m-a cam împiedicat să îl duc la 100%. Poate la următorul concediu am să îl și platinez. Deși cercul s-a închis mai satisfăcător ca niciodată. Mai satisfăcător și decât în Metro, o altă poveste post apocaliptică absolut superbă.

Deși e drept că zărești pe ici pe colo bug-uri, sunt atât de puține în comparație cu ceea ce scot alte studiouri încât le-ai putea numite omisiuni. Oricum, până acum nu am dat de niciun bug ireparabil. Mă refer la logica dialogurilor. Sunt nenumărate jocuri care ma pierd la fel de repede cum le dispare și lor logica din spatele fiecărei decizii a personajului principal. Aloy zici că a fost pe la școală. Sau cel puțin cei ce i-au pictat povestea în fața simțurilor mele gameristice.

  • Puteți comanda în avans Horizon Forbidden West cu bonusuri de precomanda direct de pe consola sau din PS Store.
Review overview
Poveste și personaje - 9.5
Grafică și stil artistic - 10
Sunet - 8
Performanță - 9
Replay value - 8.5
Summary Continuarea poveștii ia mai multe turnuri neașteptate. Dar Aloy învinge orice obstacol când îi sunt apăsate butoanele potrivite.
9
Tagged

2 thoughts on “Review: Horizon Forbidden West PS5 – epic este un cuvânt prea mic

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.