The Last of Us Part II este unul din cele mai asteptate jocuri pentru PlayStation 4. Acum ca l-am si terminat, pot spune ca nivelul de atentie si grija turnate in detaliile acestui proiect nici macar nu par din generatia curenta de console. Inca din prologul jocului, este clar ca The Last of Us Part II este cireasa de pe tort a batranului PS4 care ne-a servit umil de 7 ani incoace.

(Spoiler free)

Pentru mine, acest joc pare un ramas bun al vechii generatii. Este o evolutie clara fata de predecesorul din 2013 lansat pe PS3, care, chiar si fara a fi remastered pe PS4, inca este un joc iconic pentru exclusivele Sony. Producatorii au avut grija ca partea a doua din povestea lui Joel si Ellie sa apara pe piata aidoma primei parti, la finalul duratei de viata a respectivelor PlayStation.

Si pe buna dreptate, dupa The Last of Us Part II, poti fi sigur ca PS4-ul tau nu va ramane niciodata uitat in pivnita cu eticheta mentala de: mda, n-a fost cine stie ce. Nu, TLOUII este exact gustul cu care vrei sa ramai cand iti scoti in sfarsit PS4-ul din priza pentru ca urmeaza sa iti vina coletul cu PlayStation 5.

Acele dulci cinematic-uri

Ce am spus pana acum este adevarat, insa Part II nu mi se pare cel mai bun joc din era PS4. E mai mult decat un joc, este un film in toata regula. Si, avand in vedere ca Neil Druckman va lucra la noul serial The Last of Us, eu zic ca e pe drumul cel bun.

Ca o concluzie de inceput, asteptarea, amanarile, chiar si carantina, toate au meritat pentru a permite celor de la Naughty Dog sa ne aduca aceasta experienta cinematografica in gaming si sa permita industriei sa invete inca o data din grija lor pentru fiecare detaliu.

Gameplay - Pot pune mana!

Exact acesta este aspectul care, cred eu, ii va marca pe toti ce vor incepe jocul: fiecare obiect la care trebuie se apesi pe butonul de interact, Ellie pune fizic mana pe el si il baga in ghizodan. Fie se apleaca, fie deschide usor un sertar sau o usita, fie sunt atat de multe chestii pe o masa incat apuca cu ambele maini, Ellie insfaca totul exact ca in viata reala.

Alt element care m-a impresionat au fost mini-puzzle-urile. Nu am jucat Uncharted 4, insa stiu ca pentru a lega un cablu de un copac, trebuie sa il iei in mana fizic si sa il invarti. Da, poate nu este cea mai distractiva mecanica, insa scopul Naughty Dog nu a fost niciodata sa faca The Last of Us Part II un joc fun, ci unul greoi, care te macina pe interior, un joc in care simti fiecare obstacol intampinat pe traseu.

Roata aia mare era destinatia finala

Asa ca, pentru a accesa anumite portiuni optionale, pentru a afla povestile oamenilor damnati prin notite, seifuri sau chiar incaperi (pentru ca poti citi foarte usor povestea unui om in functie de locul in care a stat...si-a murit), trebuie sa iti pui mintea la contributie si sa te intrebi ce ai fi facut in viata reala cu ce iti pune jocul la dispozitie. Si fiti pregatiti sa va uitati dupa toate locurile in care puteti sparge un geam (cu orice aveti la dispozitie) si pe unde va puteti strecura mergand pe coate (yeah, that's new).

Cred ca asta mi-a placut cel mai mult, faptul ca ma chinuiam sa aflu cifrul unui seif care avea ultimele doua cifre lipsa, sau care necesita sa gasesti un cod de wi-fi, sau sa calculezi anul in care s-a casatorit un cuplu etc. Mi-a parut rau ca spre finalul jocului nu am mai avut parte de atat de multa motivatie sa explorez, jocul apucase o latura mult prea liniara si doar scotoceam dupa resurse pentru ca asa mi-am programat eu creierul, sa nu las "nicio piatra neintoarsa".

Deci da, seifurile, notitele, sistemul de crafting, toate se intorc. Sincer, The Last of Us Part II nu aduce niste schimbari foarte sesizabile pe partea de gameplay (in afara de puzzle-uri si interactivitatea mentionate mai sus), tocmai de asta mi se pare o continuare organica a primului joc.

Nu are sisteme fortate, nici macar nu esti obligat sa te abati de la calea principala, insa Naughty Dog iti creeaza o curiozitate molipsitoare, care iti sta undeva in ceafa si te intreaba soptit: oare ce e dupa tejgheaua aia?

Combat - Pentru a omori un om, trebuie sa treci de o armata

In jocul asta te bati mult. Foarte mult. Eu, alegand varianta stealth si recurgand imediat la shotgun-ul si revolver-ul din dotare cand lucrurile o luau la vale, majoritatea intalnirilor mele cu inamici (infectati sau oameni) aratau cam la fel. Sigur, jocul iti da molotovuri, capcane, bombe cu fum, insa eu, la jocurile survival, tind sa atrag cat mai putina atentie pentru a trece de inamici cu propriile maini si-un cutit, in pofida mini-arsenalului artizanal.

ex de: cand lucrurile o iau la vale

Partea asta se leaga de gameplay, iar in afara de faptul ca acum trebuie sa te feresti de caini, ca inamicii se vor supara daca le-ai casapit partenerul cu care aveau o conversatie si introducerea a doua noi tipuri de infectati, combat-ul e asemanator cu primul The Last of Us.

Nu cred ca cineva isi aminteste de TLOU pentru bataile memorabile, ci pentru...personaje, pentru calatoria lor si momentele de fericire pura intr-o lume decimata de apocalipsa zombie a ciuperilor.

Poveste si personaje

Nu intru in detalii, povestea se rezuma la Ellie care vrea sa se razbune omorand pe toti cei care i-au gresit in prolog. Morala e simpla: razbunarea nu duce nicaieri, dar e vorba  de mai mult de atat.

Seattle-ul acaparat de infectati ciuperca se confrunta cu un razboi intre clanuri, iar Ellie nu tine cont de nimeni si nimic pentru a-si atinge telul. Nici macar de cei dragi.

Esenta si tema povestii este insa dezumanizarea. Faptul ca intr-o lume in care nu are niciun sens sa iti omori semenii, care saracii au trecut si ei prin multe hoarde de zombii sau alte atrocitati nespuse pentru...a fi, ca vezi atata furie in fata ochilor incat nu mai poti distinge oamenii de monstri, este pe cat de absurd, pe atat de simplu de inteles din perspectiva potrivita.

Si din nou, chiar daca pentru serie acest capitol este punctul sau forte...personal mie mi s-a parut unul din momentele grele de trecut peste. Da, micile momente din 1 sunt inca prezente, insa isi fac atat de rar aparitia incat sunt aproape insesizabile.

I hurt myself today to see if I still feel

Povestea este una foarte simpla, de pura razbunare, iar acesta este poate unul din motivele pentru care nici nu am putut empatiza total cu Ellie. Insa motivatiile ei sunt mai mult decat de inteles. Nu este nimic tras de par, totul pare real, vendetta sa este motorul din spatele intregii povesti, insa daca nu esti un om care se lasa usor influentat de emotii si are probleme cu nervii, nu vei vedea in Ellie un ghid spiritual.

Sunt de parere ca acest titlu putea fi cu usurinta impartit in doua, parca am jucat si Part III. Sigur, la 60 de dolari este in avantajul consumatorului, dar tot nu pot trece cu vederea ca multe capitole din joc, unde tre sa ajungi din punctul A in puntul B si cam atat, sunt destul de seci la mijloc.

Unul din motive este si ca personajul principal este in 70% din timp singur, iar personajele secundare cu care calatoresti se schimba atat de des, incat nu ai timp sa construiesti o relatie semnificativa. Dar nu critic aditia noilor personaje, cum am spus, Naughty Dog voiau sa faca aceasta experienta sfasietoare, cu mare accent pe realism si dezumanizare.

Spot the main characters

Neil Druckman a spus ca acesta va fi cel mai lung joc al lor. Si doamne, cateodata este plictisitor de lung. Anumite portiuni parca nici n-as fi vrut sa existe, preferam inlocuirea lor cu un cinematic care dadea skip cand trebuia sa ajung in X locatie in loc sa fac eu tot acel drum singur. Avand in vedere ca Ellie nu facea nimic nou, ci doar trecea prin hoarde de oameni sau monstri pentru a-si taia (pun intended) cate un nume de pe lista sa neagra a razbunarii, calatoriile nu puteau fi mai lungi de atat.

Eu as fi preferat un joc mai concentrat, care sa nu ma ameteasca atat de des cu flashback-uri si intamplari discontinue. Nu am o problema in special cu cele cateva flashback-uri, ba chiar mi s-a parut ca imi dau timp sa respir si sa ma reconectez cu Ellie, insa TLOUII foloseste discontinuitatea drept unealta esentiala in spunerea povestii, iar eu consider ca, in majoritatea cazurilor, ele n-au niciun sens pentru a fi acolo.

A doua jumatate  a jocului (despre care n-am voie sa intru in detalii din cauza embargoului) pur si simplu trage de timp. Jocul iti prezinta cele mai misto momente pana in acel punct, vezi climax-ul in fata ochilor, iar dupa esti fortat sa faci un ditamai ocol.

Pentru mine a fost un lucru foarte deranjant, abia asteptam sa ma reintorc in punctul de unde o lasasem pe Ellie, insa asta s-a intamplat dupa inca vreo 10-15 ore, cand imi pierdusem total entuziasmul si jucam doar pentru a trece in sfarsit de acea parte. Poate unora le va placea, pentru ca este ceva diferit, dar nu va asteptati in Part II la liniaritatea planificata meticulos din primul joc, ci la o dezordine temporala unde trebuie sa ai multa rabdare pentru a vedea deznodamantul.

Open-World - Diamantul neslefuit

Nu, jocul nu este open world, este liniar. Exista cateva magazine de explorat pentru resurse si collectibles, desi "cateva", la cat de lung este TLOUII, e putin spus. Exista foarte multe locatii unice, insa sunt reciclate si multe camere de hotel, baruri, chestii de genul.

Cateodata ne credem atat de mari incat natura trebuie sa ne arate cat suntem de mici

Insa prin open-world ma refer la una din primele secvente ale jocului din prima zi a povestii lui Ellie. Aici trebuie pur si simplu sa cauti dupa benzina, insa esti aruncat, alaturi de calul si iubita ta. intr-un nivel unde te poti plimba pe unde iti doreste sufletelul. Ai un fel de side-quests, descoperi indicii despre locatii optionale iar Ellie le marcheaza pe harta sa pentru a observa unde te duci.

Partea cu harta e la fel de realista, fiindca trebuie sa inveti sa te orientezi pe o mapa veche a Seattle-ului, unde nu toate constructiile mai stau inca in picioare. Nu exista mini-map (thank god), de fiecare data trebuie sa iti scoti harta si sa vezi ce locatie a insemnat Ellie recent avand in vedere intel-ul primit. Iar dupa ce ai terminat de explorat si cules trebuincioase din locul respectiv, Ellie precizeaza verbal si noteaza pe harta pentru a te asigura ca ai nu mai e nimic de facut acolo (mana cereasca pentru completionisti ca moi).

Exista un mic magazin de care afli recuperand o cheie cu un tag de pet shop pe el. Ca sa il gasesti, trebuie sa te gandesti singur unde ar putea fi pe harta urmarind adresa respectiva.

In toata portiunea asta, jocul a stralucit ca un giuvaier, mi-a dat un sentiment foarte reminiscient de God of War 2018, unde chiar si misiunile secundare pareau ca sunt esentiale pentru povestea principala.

Insa, din pacate, aceasta sectiune a jocului este unica, iar restul povestii ia o turnura neasteptat de liniara. Poate daca acest nivel nu era prezentat la inceput, nu ramaneam cu un gust asa amar in gura. Mi s-a aratat cel mai bun desert din meniu, iar dupa mi-au spus ca nu mai e pe stoc. Nu se face asa, Naughty Dog...

Ca vantul si ca gandul, Shimmer!

Verdict

Unul din capitolele de care sufera The Last of Us Part II este durata sa de playtime. Pe salvare am mai mult de 33 de ore, incercand sa explorez complet fiecare nivel, insa povestea principala putea fi foarte usor redusa cu vreo 10-15 ore.

Toate fiind spuse si trecute prin sita, The Last of Us Part II este foarte departe de a fi un joc prost. Inovatiile sunt acolo, realismul de film cu care ne-a obisnuit Naughty Dog la fel, simbolistica si conflictele interioare lovesc mai tare ca oricand, insa dezvoltatorii au vrut sa fie o aventura atat de lunga si greoaie, incat e clar ca nu este un joc pentru toata lumea.

Totusi, pentru cei care au indragit cu totul primul The Last of Us din 2013, imi este foarte greu sa nu recomand aceasta experienta. Se vede de la o posta ca este un triple-A, la care s-a muncit asiduu si care a fost construit pe baza unei pasiuni nemasurabile pentru arta, story-telling, cinematografie si jocuri video, iar macar pentru asta, merita sa joci singur pentru a afla "ce a vrut autorul sa spuna".

Review overview
Gameplay - 8
Grafica si Sunet - 10
Poveste si personaje - 8
Lume si mediu - 9
Summary Pentru a juca si termina The Last of Us Part II ai nevoie de o pregatire mentala strasnica. Nivelul de realism este pe alocuri dus la absurd, elementele de simbolism si sub-intelesurile sunt destul de evidente iar gameplay-ul iti ofera toate sansele pentru a te simti ca TU interactionezi cu lumea nefasta a unui Seattle post-apocalipsa zombie.
8.75
Tagged

Leave a Reply

2 thoughts on “Review: The Last of Us Part II – Mai mult decat razbunare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.