Seria Need for Speed este una foarte interesantă. Apărut în 1994, The Need for Speed avea grafică excelentă, trasee și mașini exotice și handling bun și realist. Următoarele trei jocuri s-au concentrat mai mult asupra primelor lucruri din listă, handling-ul trecând pe un loc inferior.

Apoi a apărut Need for Speed: Porsche Unleashed care a introdus pentru prima dată în serie un tuning care se rezuma doar la posibilitatea (și necesitatea) achiziționării de componente mai bune pentru fiecare mașină. Controlul a fost, de asemenea, cel mai bun din serie până atunci – cârcotașul din mine spune că și în momentul de față se clasează pe același loc.

Următorul apărut este Need for Speed: Hot Pursuit 2 iar odată cu el au dispărut modul cockpit și controlul excelent al mașinilor. De aici încolo toate mașinile din serie se comportă ca niște nave spațiale.

Succesul primului Fast & Furious i-a făcut pe EA să schimbe puțin direcția seriei. Astfel, în 2003 a apărut Need for Speed: Underground, care a deschis porțile către o mare grămadă de jocuri cu șoferi de curse ilegale, atât de la EA cât și de la alte firme. EA a continuat pe aceeași idee până în 2008: curse ilegale, viniluri pe mașini, neoane de prost gust, lipsa cockpit-ului, feeling de navă spațială în mașină.

Singura încercare (timidă) de a reveni în teritoriul simulatoarelor a fost Need for Speed: Pro Street, care s-a dovedit a fi plictisitor și nerealist.

Need for Speed: SHIFT marchează prima încercare serioasă a lui EA de a visa că face un simulator. Simulator de mașini nu a ieșit, mai degrabă simulator de condus bărcuțe din cockpit.

SHIFT 2: Unleashed reprezintă o nouă încercare de a crea un simulator. Atât în ideea scurtării numelui cât și în ideea marcării faptului că jocul vrea să se îndrepte într-o nouă direcție, mai realistă, a determinat eliminarea „Need for Speed”-ului din titlu, rămânând doar SHIFT 2: Unleashed.

Parcă totuși nu s-a scurtat numele pe cât de puțin am fi vrut, adăugându-i-se un subtitlu – trebuie remarcat că acesta coincide cu subtitlul variantei europene a lui Need for Speed: Porsche. Se vrea ca cele două jocuri să semene? Ia să vedem.

 

Unleashed

În primul rând aș vrea să mă întâlnesc cu cel care a venit cu ideea de a avea meniurile astea cool și cu animații care fac să dureze 5 minute de la intrarea în meniu până la a chiar te trezi cu mașina pe asfalt. Meniul din SHIFT 2: Unleashed nu reușește să fie la fel de nesimțit precum cel al lui GRID sau, mai rău, al lui DiRT 2 dar am impresia că încet și sigur acolo se vrea să se ajungă.

 

Un alt element prost pe care l-a împrumutat de la DiRT 2 a fost aducerea unui șofer profesionist care să ne îndrume spre succes în joc. Înțeleg că oamenii ăștia sunt la modă și că sunt talentați dar…pe mine personal mă scot din sărite. În SHIFT 2 îl avem pe Vaugh Gittin Jr. care pe tot parcursul jocului ne umple capul de prostii și încearcă să pară cool făcând-o.

Și nu este prezent doar în meniuri. Nu. Ca nu cumva să ni se facă dor de el, acesta ne dă sfaturi amicale și în timpul curselor, sfaturi care parcă își pierd din farmec când faci cursa a 10-a oară și când îl auzi pe om spunând aceeași chestie pentru a 10-a oară.

Dar să trecem la ce știe să facă jocul. EA ar vrea să ne facă să credem că SHIFT 2: Unleashed este un simulator de mașini. Ei bine, nu. În ciuda adăugării unui nou model de handling – pe care ei îl numesc „Elite”, în ciuda adăugării unui tuning care nu se rezumă doar la adăugarea de componente noi ci include chiar și schimbarea presiunii din roți și înălțimea suspensiilor, nu este un simulator.

Nici măcar adăugarea unui nou model de damage (se poate alege dacă să fie doar estetic sau și mecanic) care permite inclusiv desprinderea roților de pe mașină, SHIFT 2: Unleashed este la fel de arcade ca și orice alt joc din serie.

Și asta pentru că sentimentul de a conduce o mașină aici este mai degrabilă comparabil cu cel de a îmblânzi un taur. Toate mașinile sunt sălbatice și par a fi hotărâte să facă fix opusul a ceea ce le spui să faci.

Astfel se întâmplă (și nu doar o dată) să intri într-o curbă cu viteza ideală și să te trezești cu mașina scoțând fundul înafară și făcând o elegantă piruetă. Centrul de greutate al mașinii se schimbă atât de radical încât pentru a mă obișnui cu controlul a trebuit să-mi imaginez o găleată pe roți cu formă de mașină, plină de jumătate cu apă. După aceasta am început să înțeleg de ce se comportă mașina aşa cum se comportă. Dar realist tot nu este.

 

Need for Speed: SHIFT s-a mândrit că recreează experiența de a fi șofer de curse și excelenta cameră din cockpit a ajutat enorm la crearea atmosferei. SHIFT 2 face un pas îna…în spate, permițându-ne să vedem ce se întâmplă efectiv din perspectiva șoferului. Efectul arată excelent, șoferul rotindu-și privirea spre vârful curbei pentru a vedea mai bine; problema este că durează o vreme până să te acomodezi cu faptul că botul mașinii este în altă direcție față de cea în care te uiți. Dar camera își atinge scopul, acela de a-l îngrozi și mai tare pe jucător.

O nouă adiție a seriei sunt cursele de noapte, care transformă o experiență deja înspăimântătoare într-o scenă desprinsă parcă din filmele de groază. Mi s-a întâmplat la cursele pe zi să uit la a 4-a tură din 4 că urmează o curbă uriașă la stânga și să aflu doar în secunda în care m-am înfipt în parapet.

Pe noapte este infinit mai rău, fiind vizibilitatea redusă. Pot să spun că am jucat survival horror-uri mai puțin înfricoșătoare decât o cursă pe noapte în SHIFT 2: Unleashed.

 

Gameplay, RPG, grafica si sunet

Ce a rămas de la primul joc este faptul că primești XP pentru orice faci. Dacă pe parcursul unei ture urmărești cu sfințenie „best line” (care îți arată pe unde trebuie să mergi și dacă mergi prea tare) primești XP. Dacă iei curbele perfect, primești XP. Pentru orice faci în single player și în multiplayer ești recompensat cu puncte care îți cresc nivelul, iar odată cu creșterea în nivel vor fi deblocate tot mai multe mașini, paint jobs etc.

 

Deși conceptul de „best line” ar putea să vă faceți să credeți că jocul s-a transformat practic într-o secvență de quick time events, v-ați înșela. O dată pentru că unele mașini pot ajunge la viteze atât de mari încât, chiar dacă frânezi când îți spune best line-ul că mergi prea tare, este fizic imposibil să încetinești suficient de rapid încât să eviți ieșirea de pe partea carosabilă.

Îl al doilea rând pentru că în majoritatea curselor nu veți fi de unul singur ci împreună cu alți șoferi, fie ei oameni sau AI, care vor să facă același lucru: să urmeze best line-ul și să ajungă pe locul 1. Și de obicei fac asta nenorocindu-i pe toți cei care le stau în cale. Acestea fiind spuse, deși JR te anunță în prima cursă că „trebuie să fii agresiv, dar trebuie să le acorzi celorlalți șoferi respect”, am impresia că unii copiloți au uitat să transmită mesajul acesta coechipierilor.

Ce înseamnă asta, pe românește, e că inamicii vor urmări cu sfințenie best line și oricine le stă în cale are de suferit. La fel se întâmplă și în depășiri. Nimeni nu ezită dacă vine vorba de pleznit adversarul. Dar nu cumva să încerci și tu același lucru! De ce? Pentru că EA au vrut să descurajeze folosirea adversarilor ca tampon între tine și parapet, pentru a negocia curbele cu viteze mai mari decât posibil în mod normal.

La capitolul sunet nu sunt prea multe de spus: jocul nu se poate mândri cu repertoriul muzical. Sunt prezente 10 melodii de la formații precum Rise Against, 30 Seconds to Mars, Jimmy Eat World, Anberlin și alte trupe care le plac copiilor din ziua de astăzi. Nu pot să spun că m-a încântat în mod deosebit soundtrack-ul, dar chiar dacă ar fi fost mai multe melodii și mai bune…muzica este prezentă doar în meniu și în cursele de drift.

În restul curselor, singurele sunete care se pot auzi sunt vuietul motorului și sunetul de metal frecându-se de parapeți, și vreau să spun că sună de ți se scoală păru-n nas. Îmi place decizia producătorilor de a scoate cu totul muzica din timpul curselor (și nu din cauza soundtrack-ului nepotrivit), dar mi-aș dori să pot opri și vocea enervantă a lui Vaugh Gittin. Poate în SHIFT 3.

În ceea ce privește grafica, jocul stă mai bine. Ceea ce a spus Octavian despre Hot Pursuit se aplică și aici. Seria NFS a stat întotdeauna foarte bine la acest capitol, și nici SHIFT 2: Unleashed nu dezamăgește. Decât atunci când vrei să schimbi ORICE ține de grafică. Schimbi rezoluția? Trebuie să repornești jocul. Schimbi anti-aliasing? Trebuie repornit. Schimbi anisotropic filtering? Restart. Vrei să activezi/dezactivezi windowed mode? TREBUIE SĂ DAI RESTART!

Trecând peste acestea, odată ce termini de făcut toate setările grafice, jocul arată bine. Mașinile sunt modelate foarte bine, atât în interior cât și în exterior. Un detaliu frumos este faptul că saboții se înroșesc atunci când pui o frână puternică.

 

Concluzii cu damage

Damage-ul este ciudat. Pe de o parte este posibil, după cum am zis mai devreme, să lași mașina fără una sau mai multe roți. Pe de altă parte, parcă trecerea dintre „mașina este aproape impecabilă” la „mașina este fier vechi” se face puțin prea brusc, ne-prea-existând un nivel de mijloc.

Dar se pot strica mașinile până când la un moment dat e o reală provocare să-ți dai seama cu ce mașină ai pornit la drum. Totuși, este puțin ciudat că indiferent cât de tare se strică exteriorul mașinii, bordul arată ca nou.

Photo mode-ul din Hot Pursuit este prezent și aici, dar într-o formă minimală care îți permite doar să modifici camera și…să faci poza.

Autolog-ul introdus în Need for Speed: Hot Pursuit este și el prezent. De data aceasta s-a hotărât că nu e nevoie să te facă jocul să te simți prost atunci când un prieten îți depășește un record. Multiplayerul? Pe scurt: multă lume, puțini oameni. Dacă nu ai prieteni pe care să-i poți provoca, jocurile random mutiplayer cel mai probabil te vor stresa. De ce? Pentru că majoritatea celor care pot fi găsiți fie nu știu să conducă, fie sunt agresivi, fie ambele.

Personal, eu m-am dat bătut după în jur de 10 curse în care idioții cu care am fost match-uit se credeau la destruction derby.

În concluzie, își merită jocul numele de SHIFT 2: Unleashed? Dacă subtitlu vrea să îl lege în vreun fel de extraordinarul Need for Speed: Porsche Unleashed, nu.

Dacă în schimb vine de la faptul că te face să te simți ca și cum ai încerca să controlezi un rottweiler scăpat din lesă atunci da, numele i se potrivește ca o mănușă.

Grafică: 9

Sunet: 6.5

Gameplay: 7.5

Overall: 7.6

 

• Shift 2: Unleashed se poate cumpăra de aici