Xtrfy, băieții aceia de au facut un mouse cu un Youtuber și care au culori frumoase și formă bună și au apărut recent la Linus & Co. Cam așa ai auzit de ei.

M4 Wireless, deși pare doar varianta fără fir a lui M4, este de fapt o colecție de caracteristici ce se regăsesc în toate modelele seriei a 4-a, cum o numesc ei.

De la M4 a luat forma și de la M42 a luat cocoașa interschimbabilă. Dar vine cu un senzor nou.

 

Ce este Xtrfy M4 Wireless?

Este un M4 fără fir și cu alt senzor. Așa că tehnic vorbind, nu este tocmai un M4. Și nici nu mă aștept să îl întreacă pe M4 cu fir în materie de input lag. PAW3370 în majoritatea cazurilor l-am vazut cu input lag ușor mai mare decât PMW3389 integrat corespunzător.

Motivația pentru trecerea la PAW3370 este simplă, consumă mai puțin curent și se pretează într-un scenariu wireless. În cazul șoarecilor de gaming wireless, inamicii numărul 1 și numărul 1 sunt latența sau input lag-ul și power management-ul mouse-ului.

Fix asta este problema tuturor mouse-urilor proaste de pe piață cu PMW3389. Power management prost. Asta era și la Xtrfy.

Așa că PAW3370 rezolvă două probleme deja existente. Nu are problemele de sleep pe care le avea PMW3389 (implementat generic). Și consumă puțin curent. Asta înseamnă că majoritatea șoarecilor ce vin cu o implementare generică de PAW3370, sunt măcar decenți.

Gândiți-vă că implementările generice sunt bicicletele din Carefour. Câteva piese Shimano pe o epavă. Și nici măcar prinse în loc nu sunt. Adică nu sunt ready to go acele biciclete. Cam așa și cu PMW3389-urile de intră în sleep. Nu sunt ready to game. Cel puțin nu serios. Și când îi văd pe Youtuberi cum recomandă anumite gunoaie…

TypeC bun

Xtrfy M4 Wireless review | WASD
intra și cablul de la OnePlus

În fine, revenind la M4 Wireless, acesta are o caracteristică foarte importantă, conector TypeC în care încape aproape orice fel de cablu. Cel puțin vechitura de cablu OnePlus încape. Poți să îl încarci cu aproape orice cablu.

De asemenea, merită menționat și faptul că mouse-ul este în continuare softwareless și toate configurările le faci folosind comutatorul de pe burtă și butonul din spatele scroll-ului.

Patinele sunt aceleași ca la M4, deci nu vei avea probleme în a pune unele mai bune. Totuși, e bine că ai unele de rezervă în pachet. Nu știi niciodată când îți sunt utile roțile de rezervă.

Click-urile sunt tensionate în priopria structură. Deși mi-ar plăcea să văd arcuri pentru tensionarea click-urilor, Xtrfy au făcut o treabă bună. Exemplarului meu nu i se bălăngăne click-urile. Cel puțin acum cât e nou.

Formă bună

Forma este absolut identică cu cea a lui M4 cu una dintre cocoașe. Totuși, cu a doua cocoașă îl poți transforma într-un mouse mai potrivit pentru claw grip. Nu o să fie foarte mare schimbarea, dar o să fie ceva mai abrupta cocoașa și o să îl poți împinge în podul palmei. Totuși, n-au înțeles nimic din ideea găurilor și lateralele sunt pline cu găuri. Și priza este și ea cam neplăcută. Ar fi putut include in pachet benzi de aderență cu care să acoperi acele gărui. Așa cum fac Glorious.

 

Galerie foto Xtrfy M4 Wireless

 

Top 100 Input lag

Ca de obicei, am să vă îndrum să citiți de aici și de aici mai multe despre metodologia de testare. Deși informațiile din grafice sunt destul de ușor de înțeles.

 

PAW3370 Input lag

Ca să înțelegem ce au făcut Xtrfy cu mouse-ul lor este important să înțelegem ce au făcut și ceilalți. Așadar, în graficul de mai jos am selectat doar senzorul PAW3370 drept criteriu de comparație. Și variațiunile acestuia.

Ca să înțelegem dacă senzorul este configurat prost, testăm obligatoriu și conectândul cu fir. Se poate observa în cazul Asus ROG Gladius 3 Wireless ca avea foarte mult lag cu un firmware mai vechi. Asta se întâmpla pentru că era configurat de așa manieră. Următorul fw update au mai tăiat din lag.

Diferența de 6 milisecunde intre wireless si wired este mare. Cea mai mare de fapt.

Ce înseamnă asta? Că este inutilizabil în modul wireless pentru gaming un pic mai serios. Bineînțeles, dacă joci casual este super ok. Avem și noi nevoie de carne de tun care să riposteze din când în când pe serverele publice.

 

Wireless gaming mice input lag

Și pentru că atunci când vine vorba de mouse-uri de gaming wireless contează latența, am decis să vă ofer și o selecție ce conține doar mouse-uri de gaming wireless conectate atât în modul fără fir, cât și în modul cu fir. În teorie, atunci când sunt conectați cu fir, șoarecii au input lag mai mic. Și ghici ce?! Și în practică este la fel. Doar că atunci când un modul wireless este prost, sau prost configurat, o să ofere o diferență enormă de input lag între modul cu fir și modul wireless.

Cu cât e mai mică diferența, cu atât mai bine.

 

Verdict

Degeaba au venit cu un mouse wireless ce este la nivel de esports doar când este conectat cu fir. Mai au de lucrat la configurarea soluției wireless. Sau poate e atât de slab wireless-ul lor. Le voi trimite cifrele cum am făcut și cu M4. Până la urmă este în beneficiu vostru să îl repare.

Cu cablu funcționează bine. Dar să știți că se simte total diferit acest PAW3370 față de PMW3389-ul din M4, M42 și MZ1. Zici că au algoritmi diferiți de tracking.

  • Dacă vrei un mouse de laptop care să îți adune toate firimiturile din rucsac poți cumpăra Xtrfy M4 Wireless de la Shop4PC la prețul de 389 Lei

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.