Bundle-ul cu care vine în pachet modelul de la ASUS este destul de sărac. În afară de ghidul pentru instalare şi discul cu drivere şi manual nu mai găsim nimic. Era de aşteptat din moment ce placa se vrea a fi o soluţie cât mai atractivă pentru cei cu bugete mici.

 

Conectorii sunt: HDMI 1.4a pentru a permite redarea sunetului multi-canal direct prin portul HDMI, un conector VGA pentru cei cu monitoare mai vechi şi în sfârşit un DVI dual-link.

Răcirea este dual-slot, iar bracketul se murdăreşte foarte uşor.

 

Capacul de protecţie al radiatorului direcţionează fluxul de aer foarte bine iar fantele foarte bine plasate nu permit depunerea prafului. Accesul este foarte facil în cazul „lucrărilor de întreţinere”.

 

Fazele de alimentare au avut parte de un redesign, suprprinzător aş putea spune pentru că ASUS GTX 550Ti are pe al său PCB condensatori folosiţi în mod normal pe modelele ASUS high-end.

 

Cele patru şuruburi permit înlăturarea foarte rapidă a sistemului de răcire. După ce eliminaţi şuruburile aveţi în mână…

 

ATU-ul acestei plăci video, care este reprezentat de sistemul de răcire. Cele două heat-pipe-uri din cupru fac un contact foarte bun cu GPU-ul, contact care se realizează direct cu pastila de siliciu.

 

Aşa cum spuneam mai sus, s-a renunţat la IHS şi s-a mers pe ideea contactului direct cu pastila de siliciu, pentru a disipa mai rapid căldura generată de GPU. Cipurile de memorie sunt fabricate de Hynix şi nu beneficiază în mod direct de „afecţiunea” sistemului de răcire. Prin urmare, aveţi grijă dacă intenţionaţi să supratactaţi mai mult frecvenţa memoriilor.

 

PCB-ul beneficiază de un design propriu ASUS, iar VRM-ul este arhi-suficient pentru acest GPU – 4 faze de alimentare pentru GPU şi una pentru memoriile GDDR5. Placa are o singură alimentare PCI-E de şase pini.

 

În pagina următoare veţi vedea de ce am ţinut morţiş să amintesc de implementarea răcirii şi veţi vedea cât spaţiu de manevră ne-a lăsat ASUS în cazul în care dorim să urcăm şi mai mult frecvenţele lui GF116.

 

Pages ( 2 of 6 ): « Previous1 2 34 ... 6Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.