Viziunea ASUS asupra acestui model este, ca de obicei, una foarte bună. Designul foarte bun al VRM-ului şi răcirea excelentă asigură un potenţial de overclocking destul de bun.

De la început am speculat că GTX 550Ti vine să înlocuiască generaţiile mai vechi ca GTS 450 însă îşi merită banii doar dacă se urmăreşte obţinearea a câtor mai multe facilităţi pentru preţul plătit. Cu alte cuvinte, dacă vreţi un upgrade de la un GTS450, aveţi nevoie de PhysX, CUDA şi vă mai şi jucaţi din când în când, opţiunea devine atractivă. Dacă aveţi pe acasă un GTX 460, ţineţi cu dinţii de el. Diferenţa de performanţă este minusculă, iar GTX 550Ti doar supratactată serios poate să-şi justifice preţul.

Pe de altă parte avem Radeon HD6790, o placă ce se vrea a fi adversarul direct şi reuşeşte acest lucru cu succes. Varianta de la ASUS vine cu overclocking aplicat din fabrică şi chiar şi aşa scorurile sunt destul de strânse.

De varianta unui SLI nici nu poate fi vorba, deşi există această opţiune. ASUS a reuşit foarte bine să corecteze neajunsurile acestei soluţii. Rămâne să vedem ce ni se pregăteşte pe acest segment, poate-poate la un moment dat o să vedem o placă video excelentă la un preţ mai bun.

În concluzie avem o placă video ASUS foarte bună însă un GPU slab la un preţ prea mare.

 

 

Plusuri şi minusuri pentru ASUS GTX 550Ti DirectCU TOP

+ Frecvenţa implicită mare
+ Sistem de răcire bun

– Performanţă
– Preţ

 

  • puteţi cumpăra ASUS GTX 550Ti de aici
  • Pages ( 6 of 6 ): « Previous1 ... 45 6

    Similar Articles

    Lasă un răspuns

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.