Deşi placa aceasta de bază nu prea se potriveşte cu domeniul nostru de activitate, acest aspect nu ne împiedică să v-o prezentăm. Este în definitiv o jucărie exagerat de atent lucrată şi în aşa fel încât să se potrivească unei anumite categorii de utilizatori...overclocking.

Poate că nu suntem noi genul care să băgăm degetul în azot, însă frecvenţele mai ştim şi noi să le modificăm, cât să facem să ruleze un benchmark ceva mai bine.

Aşadar, X58A-OC este o placă de bază cu totul şi cu totul specială deoarece este concepută special pentru overclockeri. Vine dotată cu o sumedenie de chestii ce în definitiv fac viaţa unui overclocker mult mai uşoară şi îi permit să se joace cu frecvenţele on-the-fly.

Am să vă înşiruiesc foarte rapid caracteristicile speciale ale acestei plăci de bază fără a insista asupra lor.

  • OC-VRM - este un VRM în 12 de faze şi reprezintă practic o combinaţie de POScaps, bobine MPFC şi DriverMOS. Practic, acest VRM rezizta la 1500W pe intrare şi este capabil să ofere procesorului 1200W de putere, dacă cândva pe lumea asta va fi nevoie de aşa ceva:)
  • OC-Touch - reprezintă consola overclockerului. De aici poate modifica frecvenţa BCLK sau multiplicatorul în timp ce un benchmark rulează.
  • OC-PEG - alimentarea slot-urilor PCIe folosind conectori de alimentare SATA. Avantajul este că poziţia lor sub plăcile video nu încurcă absolut deloc.
  • OC-Cool - este sistemul de răcire al plăcii de bază.
  • OC-Dual BIOS -Ca la orice placă de bază cu două BIOS-uri. Există şi switch pentru a comuta între BIOS-uri. În total se pot salva 16 profile cu setări în aceste două BIOS-uri.

Cam astea sunt caracteristicile speciale ale plăcii de bază. Despre chipset, viteză SATA sau alte chestii interesante pentru un user normal nu voi discuta din motive lesne de înţeles.

Mai jos aveţi un mic clip în care puteţi vizualiza modul de funcţionare al butoanelor de pe placă.

 

Butonul 4G, despre care nu am spus nimic, modifică parametrii din BIOS şi la următorul restart procesorul va rula la frecvenţa de 4GHz. Butonul Gear face comutarea valorii paşilor de modificare ai frecvenţei BCLK, fie 1MHz, fie 0,3 MHz.

 

 

Hai să vedem placa mai de aproape şi apoi fuguţa la testele de pe ultima pagină.

Pages ( 1 of 3 ): 1 23Next »

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.