Cea de-a 12-a generație de procesoare Intel Core a fost lansată oficial spre finalul anului precedent, punct în care am abordat două dintre modelele de vârf ale acestei noi generații, 12900K și 12700K. De această dată vom discuta despre fratele lui 12700K, adică Intel Core i7 12700KF.

Procesoarele Intel Alder Lake sunt în primul rând mult mai balansate din punctul de vedere al consumului și al degajării de căldură decât procesoarele Rocket Lake, din generația anterioara, și le depășesc semnificativ performanțele și specificațiile.

Intel Core i7 12700KF review | WASD

Majoritatea consumatorilor de rând, ca mine și ca tine, cel mai probabil vor opta pentru un i7 în locul unui i9 din cauza diferenței de preț destul de mare. Și dacă obiectivul tău de build cuprinde și achiziționarea unei plăci video sau dacă deja te afli în posesia uneia, de ce să nu optezi pentru o variantă de procesor cu placa video integrata dezactivată, care costă și probabil consumă și se încălzește ceva mai puțin? Aici se încadrează subiectul discuției de azi, Intel Core i7 12700KF.

 

Ce este Intel Core i7 12700KF?

Intel Core i7 12700KF este, de principiu un i7 12700K cu placa video integrată dezactivată, în rest procesorul rămânând neschimbat. Și ca să vă convingeți, am atașat mai jos setul de specificații al lui 12700KF, alături de cele ale lui 12700K și 12900K.

Procesori7 12700KFi7 12700Ki9 12900K
Număr nuclee8 P-Cores + 4 E-Cores8 P-Cores + 4 E-Cores8 P-Cores + 8 E-Cores
Număr threaduri202024
Frecvență de bază3.60 GHz P-Cores & 2.70 GHz E-Cores3.60 GHz P-Cores & 2.70 GHz E-Cores3.20 GHz P-Cores & 2.40 GHz E-Cores
Frecvență Turbo4.90 GHz P-Cores & 3.80 GHz E-Cores4.90 GHz P-Cores & 3.80 GHz E-Cores5.20 GHz P-Cores & 3.90 GHz E-Cores
L3 Cache25 MB25 MB30 MB
TDP125 W125 W125 W
TDP Max190 W190 W241 W
Tip RAM compatibilDDR4 & DDR5DDR4 & DDR5DDR4 & DDR5
 Număr canale memorie222
Placă video integratăIntel UHD Graphics 770Intel UHD Graphics 770
Versiune PCI-E5.05.05.0

După cum spuneam și anterior, 12700KF este un 12700K cu UHD Graphics 770 dezactivată, și implicit neactivabilă. Nu e ca și cum ai putea face precum în cazul unor plăci video cărora le poți debloca un anumit număr de shadere inactive din fabrică printr flash-uirea unui BIOS custom. Toate specificațiile de bază sunt identice cu excepția câmpului IGP care, în cazul lui KF, este gol.

În setul oficial de specificații Intel nu au modificat consumul în nici un fel marjele TDP-ului. Pe semne că Intel UHD Graphics 770 nu influențează comportamentul consumului și încălzirii unui astfel de procesor. Totuși vom testa acest aspect în cadrul rubricii de testare.

Intel Core i7 12700KF review | WASD
CPU-Z

 

Platformă de test și metodologie

Platformă de testIntel Core i7 12700KF review | WASD

  • CPU: Intel Core i7 12700KF
  • MB: Asus ROG Maximus Z690 Formula
  • RAM: 2x 16 GB Corsair Vengeance DDR5 @5200 MHz
  • GPU: Gigabyte RTX 3070 Gaming OC
  • SSD: Kingston Renegade 2TB PCI-E 4.0
  • Cooler: Corsair H100i Elite LCD
  • PSU: Corsair H850i

Metodologie

Testarea acestui procesor cuprinde trecerea printr-o serie de teste sintetice și de gaming, alături de 3DMark, urmând ca la final să îi luăm temperatura cu scopul de a-l compara cu 12700K.

Setul de teste sintetice cuprinde următoarele titluri:

  • Cinebench R23
  • Cinebench R20
  • Cinebench R15
  • IndigoBench 4.0
  • FryBench
  • x265 HD Benchmark
  • V-Ray 5 Ksamples
  • SuperPI mod 1.5 XS 32M
  • wPrime 2.10 Run 1024M
  • CPU-Z
  • GeekBench 5
  • 7-Zip
  • WinRar

Setul de jocuri rulate alături de un Gigabyte RTX 3070 Gaming OC este compus din următoarele:

  • F1 2021 – DX12, Ultra High Preset, TAA, RT Medium
  • Horizon Zero Dawn – Ultimate Quality Preset
  • Shadow of the Tomb Raider – Preset Highest, noAA, Ray Traced Shadows Off
  • DiRT 5 – Maximum details
  • CS:GO – Maximum details, noAA, Motion Blur disabled
  • FarCry 6 – Ultra quality, DXR Reflections ON, DXR Shadows ON
  • Tom Clancy’s Rainbow Six Siege – FOV 60, Maximum details, Ambient Occlusion off, noAA
  • Watch Dogs Legion – Ultra details, RT Reflections Medium, Ambient Occlusion Off, noAA

Ulterior vom rula aproape integral testele din suita 3DMark, printre care se numără CPU Profile, Port Royal, Time Spy și FireStrike.

La final vom rula succesiv două sesiuni complete de Cinebench R23 Multi-Threaded în timpul căreia temperatura și TDP-ul vor fi înregistrate utilizând atât Corsair iCUE cât și HWMonitor.

 

Rezultate teste

3DMark

Intel Core i7 12700KF review | WASD
3DMark – CPU Profile

Pornind de la diferența rezultatelor celor trei procesoare în 3DMark CPU Profile, deja putem anticipa într-o oarecare măsura și rezultatele celorlalte teste. După cum spuneam, i7 12700KF este un 12700K fără IGP, sau mai degrabă, avându-l dezactivat, lucru care se reflectă și în scorurile obținute.

Cu rol comparativ am adăugat și rezultatele obținute de un procesor i9 12900K în condiții de testare similare.

Intel Core i7 12700KF review | WASD
3DMark

 

Teste sintetice

Intel Core i7 12700KF review | WASD
Teste sintetice

Teste gaming

Intel Core i7 12700KF review | WASD
Teste Gaming

Atât în testele sintetice cât și în cazul jocurilor rulate, situația este destul de similară cu cea a 3DMark-ului, rezultatele lui 12700KF fiind extrem de apropiate de cele ale lui 12700K.

 

Temperatură și TDP

Intel Core i7 12700KF review | WASD
Temps and TDP

La capitolul temperatură și TDP situația stă în felul următor. Intel Core i7 12700KF consumă la fel de mult ca un 12700K, adică aproximativ 173 W în full-load. Temperatura înregistrată este ceva mai mare decât cea obținută anterior pe 12700K, articol disponibil aici, însă probabil valoarea acesteia a fost influențată de factorii externi precum temperatura ambientală care a fost ceva mai ridicată de această dată.

După două rulări succesive de Cinebench R23 Multi-Thread, temperatura maximă atinsă de 12700KF este de 86°C, aceasta fiind maxima atinsă de unul sau mai multe dintre nucleele fizice al procesorului. Putem observa cum temperatura nucleelor E-Cores este de 71°C, semnificativ mai mică decât cea a nucleelor de tip Performance, fapt datorat naturii acestora. Per total, temperatura procesorului s-a menținut în limite normale utilizând AIO-ul Corsair de 240mm.

 

Verdict

Concluzionând, Intel Core i7 12700KF este exact un 12700K, cu preț mai scăzut, dar fără IGP… și cam atât. Într-adevăr, este ceva mai ieftin, conform MSR-ului cu 25$ sub prețul lui 12700K. Ar fi fost interesant să observăm ceva schimbări în comportamentul versiunii KF, cum ar fi TDP mai scăzut și temperatură maximă mai redusă sau frecvențe ceva mai ridicate. Dar ținând cont de faptul că ambele procesoare au avut la dispoziție un RTX 3070 ca placă video dedicată, deci nici 12700K-ul, la rândul său, nu și-a folosit IGP-ul în timpul testării deci putem considera că testele au fost efectuate fair and square.

Intel Core i7 12700KF review | WASD

Dacă te interesează un astfel de procesor din familia Intel și ai deja o placă video, alegerea evident mai bună ar fi să optezi pentru un 12700KF în pofida unui 12700K, din simplul motiv că modelul KF este mai ieftin decât modelul K.

La momentul publicării articolului poți achiziționa un procesor Intel Core i7 12700KF la prețul de raft de 2060 Lei, cu 175 Lei sub prețul lui 12700K.

Produsele Intel Gen12th sunt disponibile prin partenerii ASBIS Romania.

 

Review overview
Summary Intel Core i7 12700KF, varianta de 12700K fără placă video integrată, la fel de bun dar o idee mai ieftin.
4.5
Tagged

2 thoughts on “Review: Intel Core i7 12700KF

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.