Brandul Republic Of Gamers (ROG) deţinut de renumitul producător taiwanez Asus este unul din cele mai cunoscute branduri de pe piaţa IT. Lansat în anul 2006, ROG este dedicat în totalitate entuziaştilor, gamerilor şi overclockerilor şi reprezintă vârful de gamă din oferta producătorului taiwanez. Membrii familiei ROG beneficiază de cele mai bune tehnologii pe care le poate oferi Asus, componentele folosite în construcţia produselor sunt cele mai bune de pe piaţă iar atenţia asupra detaliilor este cu adevărat impresionantă.

La ora actuală, familia ROG cuprinde trei mari categorii de produse: plăci de bază, plăci video şi notebook-uri. În cadrul site-ului nostru am discutat deja despre o placă de bază (Asus Maximus III Formula) şi o placă video (Asus ROG EAH4870 Matrix), iar acum a venit momentul să discutăm despre un produs din a treia categorie: un notebook. Şi nu orice notebook, ci un model nou, relativ proaspăt lansat: Asus ROG G60J al cărui preţ este de nici mai mult nici mai puţin de 1679 Euro.

Sunt multe lucruri interesante de spus despre acest notebook şi a sa configuraţie, însă „toate la rândul lor”. Normal, vom face şi câteva comparaţii cu Alienware M17x, unul din concurenţii direcţi ai lui Asus G60J pe piaţa notebook-urilor de gaming, însă nu vom compara direct rezultatele, deoarece există diferenţe semnificative între cele două notebook-uri.
Dar, înainte de a începe discuţia efectivă, trebuie să fac o precizare importantă: notebook-ul G60J testat de noi este un Engineering Sample. Deci s-ar putea să existe unele diferenţe în variantele finale, disponibile în retail.

 

Asus G60J

 

Specificatii

În mare, specificaţiile arată cam aşa:

•    Procesor: Intel Core i7 820 QM, 1.73GHz, 8MB L3 Cache
•    Memorie: Samsung 2x2GB DDR3 @ 1066MHz CL7-7-7-20
•    Placa video: Nvidia GTX260M, 1GB GDDR3
•    Stocare: 2 x 500GB Seagate ST9500420AS
•    Unitate optica: DVD+/-RW Super Multi
•    Ecran: 16-inch, 1366 x 768 pixeli, Glare
•    Sunet: Realtek High Definition Audio 5.1, boxe Altec Lansing
•    Retea: Gigabit LAN / Intel WiFi 1000 BGN / Bluetooth
•    Extra: Camera Web 2 Megapixeli, Cititor carduri
•    Baterie: Li-Ion, 6 celule
•    Greutate: 3.3Kg

O mică lecţie de istorie: Vă mai aduceţi aminte când discutam despre „viitoarele” procesoare Intel, cu nume de cod Lynnfield şi Clarksfield? Lynnfield sunt procesoarele Core i7/i5 destinate sistemelor desktop şi funcţionează pe chipset-ul Intel P55, iar Clarksfield sunt procesoarele destinate segmentului Mobile şi funcţionează alături de chipset-ul PM55. Ambele au la bază microarhitectura Nehalem, prezentă şi la procesoarele Core i7 9xx pe nucleul Bloomfield (chipset-ul X58). Deoarece procesoarele Lynnfield consumă mai puţină energie decât procesoarele Bloomfield, microarhitectura Lynnfield a putut fi portată şi în segmentul Mobile. Din punct de vedere arhitectural, procesoarele Lynnfield şi Clarksfield sunt în esenţă identice, diferenţa apărând la modul de „împachetare” a procesorului.

La ora actuală, familia Core i7 Mobile conţine trei modele, diferenţiate între ele de frecvenţa implicită la care rulează: Core i7 720QM (1.60GHz), Core i7 820QM (1.73GHz) şi Core i7 920XM (Extreme Edition, 2.00GHz). Toate trei sunt procesoare quad-core şi beneficiază de tehnologiile HyperThreading (deci 8 fire de execuţie) şi Intel TurboBoost, care poate ridica dinamic frecvenţa procesorului, în funcţie de gradul de încărcare.

Notebook-ul G60J este primul din oferta Asus care vine echipat cu un procesor Core i7 Mobile. În cazul nostru, Core i7 820QM, frăţiorul mijlociu al familiei. Acesta vine tactat din fabrică la o frecvenţă implicită de 1,73GHz, obţinută datorită frecvenţei bus-ului de 133MHz şi de utilizarea multiplicatorului 13. Multiplicatorul minim este 9, deci o frecvenţă de 1200MHz pentru regimul Idle, iar multiplicatorul maxim setabil de către funcţia TurboBoost este 23, deci 3.06GHz, în cazul în care avem un grad maxim de încărcare pe un singur nucleu.

Haideţi să vedem cum se prezintă acest procesor într-o fereastră CPU-Z cu TurboBoost activat.

Asus G60J

O mică menţiune: în utilizarea zilnică nu o să prea vedeţi frecvenţa procesorului stând stabil la 1,73GHz. Funcţia TurboBoost monitorizează constant gradul de încărcare asupra procesorului şi ajustează frecvenţa procesorului în consecinţă. Ceea ce este un lucru foarte bun, deoarece TurboBoost răspunde foarte prompt, iar sporul de performanţă este semnificativ.

La fel ca şi celelalte două procesoare Core i7 Mobile, fiecare nucleu al lui i7 820QM vine echipat cu memorie cache L1 cu o capacitate de 32kB pentru instrucţiuni şi 32kB pentru date, memorie cache L2 de 256kB şi toate cele patru nuclee au acces la o memorie cache L3 de 8MB, partajată între ele.
Ce este cu adevărat interesant la acest procesor este TDP-ul de doar 45W, ceea ce reprezintă o premieră pentru un procesor cu patru nuclee şi opt fire de execuţie.
Să vedem cu ce placă video a decis Asus să echipeze notebook-ul G60J.

În acest caz avem de a face cu un chip Nvidia GTX260M. Acesta vine tactat la o frecvenţă implicită de 500MHz pentru GPU, 1250MHz pentru shadere şi 799MHz pentru memorie. Memoria, în cantitate totală de 1GB, este de tip GDDR3 şi funcţionează pe o interfaţă de 256bit. Nucleul grafic care stă la baza GTX260M este acelaşi G92M precum cel de la GTX280M. Însă GTX260M vine echipată doar cu 112 shadere, pe când GTX280M este dotată cu 128 shadere.

La fel cum vă zicea Octavian în articolul despre Alienware M17x, nu confundaţi GTX260M cu GTX260 prezentă la desktop-uri deoarece e o diferenţă foarte mare între cele două plăci. Ca performanţe, GTX260M ar fi echivalentă cu varianta 8800GT de la desktop-uri.

Asus G60J

 

Aş mai dori să fac câteva menţiuni referitoare la configuraţia prezentă pe G60J, şi să discut puţin despre fiecare.

Prima menţiune se referă la soluţia de stocare. Aceasta, după cum aţi văzut pe pagina anterioară, este compusă din două HDD-uri Seagate de 500GB fiecare, montate separat. Nu avem RAID, precum aveam la M17x, şi nici nu avem SSD-uri ultra-rapide. Însă soluţia de stocare oferă performanţe decente, capacitate suficientă şi, foarte important, preţ accesibil. Gândiţi-vă cât ar fi costat G60J cu un SSD de capacitate mare… Dar parcă ar fi fost mai interesantă adăugarea unui SSD mic şi rapid pentru sistemul de operare, în genul SSDNow VSeries 40GB Accelerator Drive de la Kingston, despre care vă povestisem recent.

A doua menţiune se referă la partea audio. După cum veţi vedea mai încolo, la pagina cu poze, G60J oferă suport pentru EAX Advanced HD 4.0. Acesta se datorează unui chip audio Realtek ALC 663 High Definition Audio şi pachetului software Creative Audigy Pack creat special pentru Asus. Alături de acestea se află boxele marca Altec Lansing, care oferă o calitate excelentă a sunetului.

Şi a treia menţiune se referă la display. Acesta are o diagonală de 16 inch, o rezoluţie nativă de 1366 x 768 pixeli şi foloseşte LED-uri pentru iluminare. Este tot de tip Glare precum display-ul de la Alienware M17x, însă reflexiile nu sunt atât de puternice precum cele de la M17x (care avea un filtru de sticlă montat în faţa panoului), iar notebook-ul poate fi folosit cu încredere în lumina zilei sau în cazul în care aveţi alte surse de lumină plasate în spatele vostru. Atât luminozitatea cât şi unghiurile de vizibilitate sunt foarte bune.

Iar despre rezoluţia ecranului… poate unii dintre voi veţi avea de obiectat asupra numărului de pixeli afişat de ecran, pe care probabil îl veţi considera mic. Totuşi, gândiţi-vă că avem de-a face cu un ecran cu o diagonală de doar 16 inch. Prin comparaţie, un monitor wide de 19inch are o rezoluţie standard de 1440 x 900 pixeli, iar un monitor de 22inch standard are 1680 x 1050 pixeli. Deci e normal ca la un display mai mic să avem o rezoluţie mai mică. Altfel, totul ar fi fost afişat mult mai mic şi ar fi trebuit fie să vă montaţi o pereche de ochi de vultur, fie să staţi mult mai aproape de monitor decât ar fi nevoie.

În plus de asta, o rezoluţie nativă mai mare presupune necesitatea (în special a) unei plăci video mai puternice pentru a obţine rezultate mai bune în jocuri. Din acest punct de vedere, Asus au echilibrat bine rezoluţia de 1366 x 768 cu placa video GTX260M, după cum veţi vedea mai încolo.

Alte dotări demne de menţionat ar fi placa de reţea 10/100/1000 implementată cu ajutorul unui chip Atheros, conexiune wireless prin intermediul chip-ului Intel WiFi Link 1000 B/G/N şi un modul Bluetooth 2.0. De asemenea, vom avea incorporată o cameră web de 2 Megapixeli, precum şi un cititor de carduri, compatibil cu cardurile SD şi MMC (& Co).

După cum ziceam pe prima pagină, notebook-ul testat de noi este o versiune ES, şi s-ar putea să existe diferenţe în dotările finale. De aceea n-o să insist asupra lor, însă le-am menţionat pe cele mai interesante şi/sau importante.

Să vedem cum se prezintă Asus G60J şi din punct de vedere fizic.

 

Design/Constructie

Dimensiunile sunt 375 x 41 x 256 mm, iar greutatea este de 3.3Kg, după cum menţionasem deja.

 

Asus G60J

 

Asus G60J

 

Asus G60J

 

Asus G60J

Designerii Asus nu au avut încercări spectaculoase de a realiza ceva extraordinar de SF; nu avem aceleaşi forme de „mothership” întâlnite la Alienware M17x. Notebook-ul G60J are o formă clasică, normală, iar elementele de „bling” lipsesc aproape cu desăvârşire. Practic singurul „bling” vine de la logo-ul ROG plasat pe capac, şi iluminat cu un LED alb. Ceea ce din punctul meu de vedere e foarte bine. Din acest motiv, G60J este accesibil şi altor categorii de utilizatori, în afara gamerilor care preferă să meargă pe la lan-party-uri (mă gândesc în special la un businessman, sau un arhitect, care are nevoie de putere de calcul foarte mare, şi care ar arăta ridicol cu un notebook „blingy”).

 

Asus G60J

 

Asus G60J

 

Asus G60J

Construcţia notebook-ului este realizată integral din material plastic. În partea inferioară,  carcasa este realizată din plastic dur, rezistent la zgârieturi, iar capacul şi rama din jurul tastaturii şi a ecranului sunt realizate din plastic glossy. Acest material glossy este colecţionar avid de amprente, aşa că persoanele care ţin ca notebook-ul să arate impecabil, fără urmă de praf/om pe el, vor sta tot timpul cu un şerveţel în mână. De asemenea, trebuie să aveţi puţină grijă când mânuiţi notebook-ul, deoarece acelaşi material glossy se poate zgâria destul de uşor.

 

Asus G60J

La interior situaţia stă foarte bine. În primul rând, tastatura full este asemănătoare cu cea prezentă pe notebook-urile fabricate de Apple, şi e o adevărată plăcere s-o foloseşti. Şi chiar dacă tastele numerice sunt mai mici decât celălalte taste, trebuie să apreciem faptul că acestea au fost incluse. Pentru o entitate biologică care e obişnuită să lucreze cu aşa ceva, ele sunt indispensabile.

 

Asus G60J

 

Asus G60J

 

Asus G60J

În al doilea rând, avem o surpriză foarte binevenită, şi în acelaşi timp unul din cele mai bune elemente ale acestui notebook: materialul aderent prezent pe toată suprafaţa palmrest-ului. Ştim cu toţii cât de bun şi util e un astfel de material pe un maus sau o tastatură de gaming. Mi-a plăcut foarte mult acest mic detaliu, dar în acelaşi timp m-a făcut să întreb retoric de ce această variantă nu este universal aplicată. Utilitatea acestui material este incontestabilă.

 

Asus G60J

 

Asus G60J

 

Mergem mai departe şi ne uităm la partea inferioară.

 

Asus G60J

 

Asus G60J

Dacă înlăturaţi acel capac mare, veţi avea acces la cele două HDD-uri, la memorii, la sistemul de răcire pentru procesor şi GPU şi, nu în ultimul rând, la ventilatorul care asigură răcirea componentelor principale. Aici adăugăm încă o bilă albă: accesul facil la ventilator. Astfel, curăţarea acestuia devine o operaţiune care durează câteva minute. Şi dacă acest lucru vi se pare nesemnificativ, vă anunţ că există notebook-uri (destul de multe) la care, pentru a ajunge la ventilator, e necesară desfacerea întregului notebook. Acesta este un lucru pe care, în cadrul experienţei mele din domeniu, l-am apreciat întotdeauna la notebook-urile Asus şi mă bucur să-l văd pus în aplicare în continuare.

Să rezum în câteva cuvinte tot ce-am scris în această pagină: construcţie solidă, layout bine gândit, îmbinări foarte bune, materiale de calitate (în mare parte), atenţie la detaliu. Cu alte cuvinte, o construcţie excelentă. Nimic suprinzător în asta, pentru că la urma urmei discutăm despre un membru al familiei ROG.

Haideţi să vedem cum stăm cu temperaturile, după care să dăm bătaie testelor.

 

Temperaturi

Pentru stresarea procesorului am folosit Prime95 timp de 30 minute, iar pentru monitorizarea temperaturii procesorului am folosit RealTemp 3.30. Iar pentru GPU am folosit FurMark 1.6.5, atât pentru stresarea GPU-ului cât şi pentru monitorizarea temperaturii.

Rezultatele sunt în graficul de mai jos.

 

 

Chiar dacă situaţia pare dramatică, aceste rezultate sunt obţinute în condiţii de stres maxim (sau „worst case scenario” dacă doriţi o exprimare în engleză :D). În utilizarea de zi cu zi e foarte greu să ajungi în această situaţie. Ar fi totuşi un motiv de îngrijorare temperatura mare atinsă de GPU, aşa că vă pot recomanda să vă asiguraţi că notebook-ul primeşte suficient aer pentru a se răci. Totuşi, temperatura GPU-ului în cazul în care vă jucaţi se stabilizează undeva pe la 83-84⁰C. O valoare decentă, având în vedere spaţiul limitat pentru ventilaţie de care dispune un notebook.

În plus de asta, carcasa notebook-ului se încălzeşte extrem de puţin, chiar şi după o sesiune de 30 minute de Prime95 şi doar în zona fantei de aerisire. Deci nu veţi avea nicio problemă în cazul sesiunilor de gaming prelungite peste măsură. Totuşi, trebuie să fiţi atenţi să nu ajungeţi cu mâna prin dreptul fantei de evacuare, deoarece aerul care iese e foarte fierbinte. De asemenea, trebuie să aveţi grijă când îl ţineţi pe picioare, să nu îi astupaţi intrarile de aer.

Despre autonomie n-o să discut prea mult dintr-un singur motiv: este foarte slabă. De altfel nu am putut rula MobileMark2007, deoarece notebook-ul se închidea înainte de finalizarea unei iteraţii. Însă am testat autonomia în gaming, cu ajutorul jocului Crysis Warhead, iar timpul de funcţionare a fost de aproximativ 35 minute, iar în cazul redării unul film DVD în format 720p autonomia a fost de aproximativ 43 minute.

Iar acest lucru se datorează în cea mai mare parte bateriei de doar 6 celule. Ar fi fost totuşi indicată utilizarea unei baterii de capacitate mai mare. Dar, dacă veţi avea nevoie de autonomie sporită, veţi putea achiziţiona ulterior un acumulator mai mare.

OK, haideţi să dăm drumul testelor!

 

Teste de performanta

O menţiune înainte de a începe testele: precum în cazul notebook-ului Alienware M17x, suita de teste va fi axată numai pe partea de gaming. Nu vom avea teste pentru procesor, pentru memorie, pentru soluţia de stocare etc.

Ca de obicei, suita de teste începe cu un singur test sintetic: 3DMark Vantage, profilul Performance. Am realizat două teste în Vantage, şi o să vă explic şi de ce.

Prima rulare a fost făcută în condiţii standard. În acest caz există o problemă: rezoluţia implicită pentru profilul Performance este 1280 x 1024. O rezoluţie care nu este suportată de display-ul prezent pe G60J. Astfel, pentru a rula testele în condiţii standard, am folosit un monitor extern.

A doua rulare am realizat-o la o rezoluţie suportată de ecranul prezent pe G60J, 1280 x 720 pixeli, şi cu PhysX activat. De ce cu PhysX activat? Păi pentru că orice om care are posibilitatea să folosească PhysX o va face.

Rezultatele le aveţi în graficul de mai jos.

 

 

Ştiu că v-aţi plictisit deja de menţiunile care le tot „menţionez” (:D), dar mai am una pentru voi, şi se referă la modul de rulare al testelor. În marea majoritate, am rulat testele la rezoluţia nativă a ecranului, deci 1366 x 768, atât fără AntiAliasing cât şi cu AA 8x. Însă au existat două excepţii. Prima vine de la  Resident Evil 5, care nu oferă suport pentru 1366 x 768. Deci am rulat testele la rezoluţia de 1280 x 720 pixeli. Iar a doua excepţie e Call Of Pripyat, unde am rulat cu AA 4x, în loc de AA 8x.

Primul pe listă: Resident Evil 5.

 

G60J începe suita de teste în jocuri cu dreptul şi oferă rezultate foarte bune în Resident Evil 5.

 

 

Să vedem cum rulează HAWX. În cazul testelor fără AA am folosit SSAO Low, iar când am rulat cu AA 8x am folosit SSAO High. Rezultatele sunt mai jos.

Din nou, rezultatele obţinute sunt foarte bune, şi HAWX e perfect jucabil la detalii maxime, chiar şi cu SSAO High şi AA 8x.

 

 

World In Conflict e un joc foarte solicitant, atât pentru procesor cât şi pentru placa video. Să vedem ce obţinem.

 

Rezultate decente. Chiar dacă numărul minim de cadre pe secundă scade sub pragul jucabil de 30fps, discutăm totuşi despre un joc de strategie, deci nu avem nevoie de o rată astronomică a FPS-ului. Totuşi, în momentele în care jocul sacadează e mult mai greu să efectuezi corect comenzile.

 

 

E timpul unei plimbări prin savana africană cu ajutorul motoraşului Dunia, prezent în Far Cry 2.

 

Rezultatele sunt excelente pentru un joc de talia lui Far Cry 2; mă refer aici la calitatea imaginii şi a efectelor grafice. Far Cry 2 este perfect jucabil la rezoluţia nativă şi la detalii maxime. Impresionant pentru un notebook!

 

 

Şi a venit şi rândul Widowmaker-ului: Crysis Warhead. Am folosit două profiluri diferite: Mainstream şi Gamer.

 

Cifrele nu arată prea grozav, însă având în vedere că marea majoritate a sistemelor desktop obţin rezultate similare în cazul „văduvitorului”, putem considera acestea ca fiind rezultate bune. Dar numai pentru Single Player. În Multiplayer e exclus să rulaţi Crysis Warhead în astfel de condiţii. Oricum, veţi fi nevoiţi să renunţaţi la câteva detalii pentru a avea o oarecare cursivitate în experienţa de joc.

 

 

Haideţi să împărţim şi nişte pumni. Loading Street Fighter IV…

 

Absolut jucabil, fie că folosim AA, fie că îl dezactivăm. No problems here. Dacă pierdeţi, o faceţi pentru că sunteţi slabi, nu pentru că aveţi probleme cu hardware-ul 😛

 

 

Ultimul joc pe lista de azi e STALKER – Call Of Pripyat. Să vedem cum se descurcă G60J pe-aici.

 

Cu AA 4x rezultatele sunt cam „la limită”, însă fără AA rezultatele sunt foarte bune. Oricum, grafica e foarte bună, iar lipsa AA-ului poate trece neobservată în timpul jocului. Nu acelaşi lucru pot să-l spun despre Far Cry 2, GRID sau DIRT2, jocuri care arată destul de slab fără AA. Prin urmare, în cazul în care veţi juca Call Of Pripyat pe G60J vă recomand cu încredere să nu activaţi AA.

 

 

Concluzii

În cazul celuilalt notebook testat de noi, Alienware M17x, rezultatele erau foarte ciudate (în caz că nu le mai ţineţi minte, aruncaţi o privire scurtă peste paginile de teste) şi toate indicau un singur vinovat: procesorul. De ce? Pentru că nu existau diferenţe semnificative de performanţă la schimbarea rezoluţiei sau la folosirea AntiAliasing-ului.

În cazul produsului de faţă, Asus ROG G60J, situaţia stă exact invers. Ceea ce inseamnă că bottleneck-ul provine de la placa video. Procesorul Core i7 820QM e un adevărat monstru şi reuşeste să se achite impecabil de sarcinile care i se atribuie. Şi e cu atât mai impresionant cu cât e un procesor foarte rece (ţinând cont de sistemul de răcire destul de limitat impus de lipsa de spaţiu dintr-un notebook) şi are un TDP de doar 45W, pentru ale sale patru nuclee şi opt fire de execuţie.

Într-o oarecare măsură, am putea spune că GTX260M nu se ridică la acelaşi nivel de performanţă de care e capabil i7 820QM şi te face să te gândeşti dacă a fost sau nu inspirată alegerea acestei soluţii grafice în cazul lui G60J. Dar după cum am văzut în cazul testelor de jocuri, GTX260M s-a comportat şi ea foarte bine, chiar dacă a fost ajutată foarte mult de rezoluţia nativă a ecranului. E bine? E rău? Eu aş zice că e bine, pentru că o soluţie grafică superioară ar fi adus de la sine şi un cost mai ridicat al notebook-ului. Şi de ce să dai bani în plus când oricum ai performanţă suficientă? Deşi e oarecum ciudat să discuţi de „bani în plus” când eşti la un asemenea nivel al preţului. Însă tot nu mă pot abţine să mă gândesc cum ar fi rulat G60J cu un SLI de GTX280M 🙂

Ca şi produs final, G60J e foarte bun, şi e greu să-i găseşti puncte slabe majore, pentru că nu prea are (exceptând bateria de doar 6 celule, care este un adevărat „călcâi al lui Ahile”). Nu există un element atât de slab încât să-l înghenuncheze complet, cum era cazul ecranului Glare cu care venea echipat Alienware M17x. Notebook-ul se ridică cu uşurinţă la nivelul de exigenţă impus de brand-ul Republic Of Gamers, atât din punct de vedere al configuraţiei echilibrate cât şi din punct de vedere al construcţiei şi dotărilor.

A! Şi într-adevăr putem să numim G60J un „notebook” şi nu un „desktop replacement”, deoarece are o greutate de 3.3Kg, care e decentă pentru un notebook de dimensiuni similare.

 

Asus G60J

Lasă un răspuns