Veşti bune de la Blizzard!

Oficialii renumitului studio de producţie au confirmat faptul că până la sfârşitul acestei luni vom avea primul beta pentru StarCraft 2. Deocamdată, versiunea beta va fi un pre-release pentru multiplayer dar, din păcate, încă nu se ştie dacă va fi  open-beta sau closed-beta.

O altă veste bună e că există şanse foarte mari ca StarCraft 2 să fie lansat la mijlocul acestui an, conform declaraţiilor făcute de Mike Morhaime, CEO Blizzard, pentru site-ul ShackNews. Încă nu s-a anunţat o dată exactă, dar Blizzard speră ca jocul să apară în cursul lunii Iunie 2010.

Partea proastă? Aşa cum anunţase anul trecut, Blizzard îşi menţine intenţia de a diviza StarCraft 2 într-o miniserie de 3 jocuri, corespunzătoare campaniilor pentru cele trei rase.

Pe măsură ce vor apărea detalii noi, vă vom ţine la curent. Până atunci, începeţi să puneţi bănuţi în Banca Porcuşor, deoarece nu mai aveţi chiar aşa mult de aşteptat 😉

 

 

 

Leave a Reply

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.