IT Direct anunta introducerea pe piata a gamei de PC-uri sub marca proprie ITD Custom Works, concepute special pentru pasionatii de jocuri, profesionisti si iubitori de tehnologie in general.

Construirea unui PC presupune o serie de etape consumatoare de timp, care debuteaza cu cea de informare si documentare, urmand sa se incheie cu cea de configurare, ajustare si reglare. Astfel, pentru a obtine raportul performanta / pret dorit, utilizatorul trebuie sa detina mai intai cunostintele tehnice necesare alegerii componentelor corecte, pe care mai apoi sa le monteze, iar in final sa se asigure de buna functionare a PC-ului astfel obtinut.

Alternativa, mult mai rapida si mai confortabila, o reprezinta alegerea unui sistem preconfigurat si pre-asamblat, precum cele din gama ITD Custom Works. De la carcase mini-ITX (David Prime), microATX (Athena), Tower (Pegasus) si pana la carcase Full Tower ATX (Poseidon), s-a dorit acoperirea unei game vaste de utilizatori.

Personalizare – ADN-ul sistemelor ITD Custom Works

Fiecare sistem prezinta elemente specifice de personalizare, componenta ce lipseste complet la sistemele gata-asamblate vandute in Romania. Astfel, ITD Custom Works ofera geamuri personalizabile la dorinta utilizatorului (vopsire/decupare/iluminare) ceea ce face ca fiecare sistem sa devina special, sa fie “doar al tau”. Mai mult, configuratia sistemelor este una orientativa, utilizatorul avand si optiunea de a adauga sau de a inlocui anumite componenete, fiind ajutat si de specialistii ITD. Piesa definitorie a acestor sisteme o reprezinta placuta cu Serial Number, sub forma logo-ului ITD CW, ce ii atesta unicitatea si editia limitata.

David Prime – cel mai puternic sistem Mini ITX de pe piata autohtona

Pentru utilizatorii care doresc performanta ridicata intr-un format cu adevarat compact, gama ITD Custom Works include modelul David Prime, livrat in carcasa mini ITX Raijintek Ophion EVO. Disponibil la un pret de achizitie recomandat de 9999 Lei, el se bazeaza pe un procesor Intel Core i5-9600K racit cu o solutie pe apa Raijintek Orcus 240, o placa video AORUS GeForce RTX 2070 8G si 16GB memorie RAM.

Pentru stocare a fost aleasa combinatia formata dintr-un SSD M.2 Samsung 970 Evo de 250GB si un HDD SATA Western Digital WD Blue de 1TB, in timp ce sursa de alimentare Seasonic de tip Small Form Factor din gama SFX este certificata 80 Plus Gold. Pentru un plus de control al aspectului vizual, a fost adaugat un modul Corsair Lighting Node PRO pentru iluminarea cu LED.

Athena Prime – un sistem mATX Open Case pt birouri medii

Este solutia ideala pentru utilizatorii care vor o statie de gaming de dimensiuni reduse/medii si cu un impact vizual puternic, intr-un buget sub pragul psihologic de 10.000 Lei, dar cu un nivel de performanta ridicat. Disponibil la un pret recomandat de 9999 Lei, acesta este echipat cu un procesor Intel Core i5-9600K, racit cu o solutie de racire pe apa Raijintek Orcus 280RBW.

El este sustinut de o placa video Gigabyte GeForce RTX 2080 GAMING OC 8G si 16GB memorie RAM. Pentru stocare, a fost aleasa combinatia optima performanta-pret-capacitate formata din SSD M.2 Samsung 970 Evo de 250GB si HDD SATA Western Digital WD Blue de 1TB.

Intregul ansamblu este montat intr-o carcasa mATX Raijintek Paean M, iar pentru alimentare in siguranta deplina a fost aleasa o sursa Seasonic M12II EVO.

Poseidon – Watercooling Custom Build si personalizare asa cum iti doresti

Asamblat intr-o carcasa Raijintek Zofos, conceput special pentru jocuri in conditii de zgomot redus, Poseidon este o “bestie” destinata celor mai pretentiosi dintre utilizatori, avand un pret de achizitie recomandat de 13.999 Lei. Se foloseste de un procesor AMD Ryzen 7 2700X, racit cu un sistem de racire pe apa Raijintek Phorcys EVO CD360 pentru o operare la performanta maxima, in conditii de temperatura optime si cu un nivel de zgomot redus.

Necesarul de putere grafica, cautat de catre pasionatii de jocuri,  este satisfacut de placa video AORUS GeForce RTX 2080 8G, in timp ce profesionistii isi pot desfasura activitatea in voie multumita celor 32GB memorie RAM. Totodata, SSD-urile Samsung 970 Evo si 860 QVO de 1TB asigura deopotriva un spatiu de stocare generos si un nivel de performanta ridicat, in timp ce sursa de alimentare Seasonic certificata 80 Plus Platinum se remarca prin eficienta energetica deosebita. 

Pegasus – campionul raportului pret/performanta

Multumita pretului de achizitie recomandat de 5499 Lei, cel de-al patrulea sistem din gama ITD Custom Works – Pegasus – se adreseaza celor ce cauta un raport cat mai bun pret/performanta. Cu ajutorul procesorului AMD RYZEN 5 2600 si a placii video Gigabyte GeForce RTX 2060 GAMING OC PRO 6G, Pegasus dispune de suficienta putere de procesare pentru a satisface un numar ridicat de utilizatori, totodata tinand si bugetul sub control.

Configuratia mai include 16GB memorie RAM, un SSD Samsung SSD 860 EVO de 1TB si sursa de alimentare Seasonic S12II. Tinand si de aceasta data cont de importanta aspectului vizual, carcasa aleasa este SilentiumPC Armis AR5X TG RGB.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.