Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Logitech a prezentat astăzi în cadrul conferinţei de la CES (Consumer Electronic Show, Las Vegas) patru noi periferice destinate gamingului: tastatura G19, tastatura G13, mouse-ul G9x şi căştile G35. Cunoscătorii sunt deja în temă cu vestita serie G. Noile jucării sunt variante ale versiunilor anterioare (G15,G9) şi promit precizie, confort şi customizare maxime.

G19 va fi prima tastatură cu un display LCD color destinată gaming-ului. Ecranul va avea o rezoluţie de 320*240 pixeli şi va veni cu suport software predefinit pentru peste 60 de jocuri. Tastele de macro vor fi în număr de 12 dispuse pe 2 rânduri şi 3 seturi, iar trecerea de la un set la altul se va face la fel ca la G15 portocaliu (prin M1, M2 şi M3), deci un total de 36 de macro-uri. G19 va mai dispune şi de două port-uri USB 2.0 şi de un jack audio plus două moduri personalizabile de lucru: unul pentru office şi unul pentru joacă. Utilizatorii Apple să nu se impacienteze, e compatibilă Mac.

G9x va deveni şoarecele de top din segmentul de gaming al Logitech, înlocuindu-l pe G9. Dintre specificaţii enumăr memoria on-board cu 5 profile personalizabile, două grip-uri (feţe) interschimbabile şi cel mai important, o rezoluţie ce se poate schimba on-the-fly, de până la 5000 DPI.

Head-setul G35, sau pe româneşte, căştile, vor fi primele de la Logitech cu suport surround 7.1. Căştile vor dispune de 3 taste (G-keys) pentru control rapid asupra volumului sau al setărilor.

Despre G13 am mai vorbit într-o din ştire anterioară. Produsele vor fi disponibile în USA şi Europa după cum urmează: G19 - Martie 2009 cu un preţ de 199$, G35 - tot în Martie, dar la un preţ de 129$, iar G9x va fi disponibil începând cu luna Aprilie la un preţ de 99$.

 


Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.