Logitech a lansat astăzi în România un nou sistem de boxe 2.1, destinat utilizatorilor SOHO (Small Office / Home Office). Logitech Z323 au fost proiectate pentru a oferi un sunet cât mai uniform şi mai clar, fără distorsiuni, în spaţii mari.

Inovaţia adusă de Z323 este modul în care boxele dispersează sunetul. Boxele normale dispun de un sistem forward – firing de propagare a sunetului pe când Z323 beneficiază de o acustică omnidirecţională. Sunetul este dispersat uniform în toată camera, puternic, clar şi fără distorsiuni.

Tehnologia este foarte utilă dacă obişnuieşti să te tot muţi cu laptopul prin cameră sau dacă se mai găseşte câte un coleg de sărbătorit prin birou.

“Multe modele de boxe pentru PC îşi direcţioneză sunetul într-un singur sens, ceea ce nu constituie o pierdere dacă stai într-un singur loc,” a precizat Camelia Barbălată, Sales Manager Logitech pentru România. “Dar acum, cu o dispersare a sunetului de 360 de grade, poţi asculta atât melodiile preferate pe iTunes®, poţi viziona filme pe YouTube™, sau poţi juca jocurile preferate, bucurându-te de o textură bogată a sunetului şi o distorisune minimă în întreaga cameră.”

 

Logitech Z323 este compus din doi sateliţi fiecare cu o putere nominală de 6 Watts RMS, un răspuns în frecvenţă între 40 Hz – 20 kHz iar diametrul difuzoarelor este de 5.1cm. Subwooferul are o putere nominală 18 Watts RMS @100 HZ şi un difuzor cu diametrul de 10.2cm. Impedanţele sunt de 4 Ohmi pentru sateliţi şi 6 Ohmi în cazul subwooferului.

Alte lucruri pe care trebuie să le amintim sunt cele două mufe de intrare RCA stereo şi jack-ul de 3.5mm.

Logitech Z323 sunt disponibile la partenerii Logitech România la un preţ recomandat de 219 Lei.

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.