Dacă vrei să îți cumperi o tastatură de gaming, cu siguranță nu ai puține opțiuni: Logitech, Microsoft, Steelseries, GIGABYTE, Razer, Roccat, cu toții se înghesuie să se bată cu pumnul în piept că tastaturile lor sunt cele mai bune. Și cele mai scumpe. Și cele mai cu display-pe-care-te-poți-uita-pe-YouTube.

După niște succese înregistrate cu pad-uri și mouși, Mionix s-au hotărât să atace și ei piața tastaturilor de gaming. Astfel ne procopsim cu Zibal 60.

Ce știe să facă? Designul este simplu, nu are nimic SF înafară de backlight-ul verde. La acesta se poate modifica intensitatea și se poate alege unul din cele 3 moduri de iluminare: all, WASD sau off.

De asemenea, deasupra numpad-ului avem intrările audio și cele două porturi USB. Fiind o tastatură de gaming, tastele sunt mecanice și folosesc comutatoare Black Cherry MX. De asemenea, tastatura permite apăsarea simultană a 6 butoane și, cel mai important la un produs de gaming, Mionix Zibal 60 este rage proof. Hulk will not smash!

 

 

 

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.