Netgear anunta lansarea celui mai rapid router mobil 4G – Nighthawk M2. Cu viteze de download de pana la 2Gbps, acest router mobil Gigabit LTE de noua generatie, ofera utilizatorilor posibilitatea de a transmite continut sau de a mentine o conexiune sigura cu biroul atunci cand se afla in deplasari. Totodata, NETGEAR introduce si o noua versiune a hotspot-ului mobil AirCard 797 – o solutie de retea mobila, ce asigura viteze de 400Mbps.

Prin lansarea acestor doua dispozitive mobile, Netgear introduce pe piata in continua crestere a utilizatorilor mobili posibilitatea de a mentine conexiuni securizate la Internet, chiar si in timpul deplasarilor. Cei care calatoresc mult, precum si personalul care lucreaza de la distanta, vor putea astfel folosi conexiuni WiFi securizate, evitand sa apeleze la conexiunile publice din hoteluri, aeroporturi si cafenele, caracterizate in general de lipsa securitatii.

Ambele dispozitive ofera o configurare deosebit de usoara si nu necesita o instalare software. In plus, portul Ethernet oferit de Nighthawk M2 il transforma intr-o alternativa perfecta la conexiunile fixe, ideala in situatiile in care nu sunt dorite conexiuni WiFi.

In cazul familiilor care isi petrec vacantele in locatii precum campinguri sau care petrec mult timp pe drum, hotspot-ul si routerul mobil vor fi foarte utile pentru ocuparea timpului copiilor, facilitand redarea de continut video sau jocuri, prin intermediul conexiunii WiFi. Mai mult decat atat, aceste dispozitive mobile reprezinta solutiile perfecte pentru locatii de vacanta sau alte amplasamente pe termen scurt, unde nu este disponibila o conexiune WiFi permanenta.

“Mobilitatea este deosebit de importanta pentru NETGEAR, mai ales ca tot mai multi utilizatori din lume se bazeaza pe conectivitate mobila securizata. Asiguram de mult timp suport pentru retele WiFi mobile securizate prin intermediul partenerilor nostri din zona furnizorilor de servicii, iar aceste noi routere mobile demonstreaza interesul nostru pentru acest domeniu”, a spus David Henry, Senior Vice President pentru Connected Home Products la NETGEAR.

“ In timp ce acoperirea 5G la scara larga inca se afla la cativa ani distanta, LTE continua sa fie cea mai buna solutie pentru Internet mobil. Routerul mobil Nighthawk M2 si hotspot-ul mobil AC797 raspund cerintelor actuale ale pietei, oferind performante solide celor care necesita conectivitate mobila de incredere”, a continuat acesta.

Routerul mobil Nighthawk M2 este echipat cu primul modem LTE 2Gbps din lume – Qualcomm Snapdragon X24 – fiind astfel un pas natural pe drumul catre tehnologia 5G. El beneficiaza de un design premium elegant si este prevazut cu ecran tactil color.

Multumita portului Gigabit LAN si suportului pentru pana la 20 dispozitive WiFi conectate simultan, routerul mobil Nighthawk M2 este companionul perfect pentru calatorii, oferind in mediul mobil functionalitatea, avantajele si securitatea specifice unui router. Durata de viata extinsa a bateriei ii asigura modelului M2 autonomie pe parcursul intregii zile si al noptii. Accesarea prin WiFi sau LAN a fisierelor stocate pe dispozitive USB este de asemenea disponibila, multumita portului USB 2.0 cu care este dotat echipamentul.

Folosind hotspot-ul mobil Aircard 797, utilizatorii beneficiaza de propria conexiune securizata, indiferent unde s-ar afla. Acesta permite conectarea simultana a pana la 15 dispozitive, iar bateria reincarcabila asigura o autonomie de pana la 11 ore.

Atat routerul mobil Nighthawk M2, cat si hotpspot-ul mobil Aircard 797, sunt disponibile la nivel global, la preturi de achizitie recomandate de 429.99€, respectiv 179.99€.

Leave a Reply

2 thoughts on “Netgear lanseaza Nighthawk M2 si AirCard 797

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.