Scoala de vara EEML este un eveniment educational de amploare dedicat cu precadere cercetatorilor in informatica din estul Europei. Manifestarea are ca principal scop reducerea decalajului dintre estul si vestul continentului in domeniile educatiei si cercetarii in Machine Learning (ML).

Proiectul a fost initiat in 2018 de catre cercetatori romani de la Google DeepMind si este organizat in fiecare an intr-o tara est-europeana. Editia din 2019 se va desfasura la Bucuresti intre 1-6 iulie 2019, in campusul Universitatii Politehnica din Bucuresti. Prima editie a scolii a avut loc vara trecuta la Cluj-Napoca, in colaborare cu Institutul Roman de Stiinta si Tehnologie si Universitatea Babes-Bolyai.

Evenimentul aduce laolalta unele dintre cele mai respectate nume in Machine Learning (ML) din intreaga lume pentru a oferi o saptamana de instruire de inalta calitate si ample oportunitati de relationare. Scoala este deschisa studentilor si practicienilor din toata lumea, prioritate in procesul de selectie fiind acordata participantilor din Europa de Est.

Obiectivele scolii sunt de a face educatia in ML accesibila tuturor si de a imbunatati diversitatea in domeniile STEM, prin promovarea diversitatii de gen si afiliere si prin pastrarea taxelor de participare la minimum. Acest ultim obiectiv este realizat cu sprijinul mai multor sponsori.

Lista de lectori invitati in acest an cuprinde cercetatori reputati de la universitati si laboratoare de cercetare importante din intreaga lume, inclusiv din Europa de Est: Universitatea Transilvania Brasov, Scoala de inalte studii economice din Moscova, Universitatea Oxford, Universitatea Berkeley, Facebook AI Research, Google AI, Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Leuven, DeepMind, Universitatea McGill, Universitatea Washington.

Perioada de depunere a aplicatiilor este in desfasurare. Prin urmare, persoanele interesate pot trimite candidaturile pana pe data de 29 martie 2019. Datorita numarului foarte ridicat de cereri de participare (in 2018 scoala a primit 827 de aplicatii valide pentru cele 100 de locuri disponibile), in acest an numarul de locuri a fost suplimentat cu 50-100 de participanti.

Scoala de vara EEML este organizata de cercetatori in Machine Learning care provin din Europa de Est, dar sunt afiliati in prezent unor institutii de top din strainatate (Doina Precup, Razvan Pascanu, Viorica Patraucean). Editia din 2019 are ca organizatori locali cercetatori si practicieni din Bucuresti (Elena Burceanu, Marius Leordeanu, Traian Rebedea) si Iasi (Gabriel Marchidan). Universitatea Politehnica din Bucuresti si Asociatia Romana de Inteligenta Artificiala sunt gazdele evenimentului. Echipa organizatoare este sprijinita de un consiliu consultativ format din experti renumiti in ML din Europa de Est si din restul lumii.

Pentru a oferi taxe de participare foarte accesibile, programul este finantat cu sprijinul si generozitatea sponsorilor si donatorilor. Pana in prezent, mai multe companii internationale si locale si-au anuntat sprijinul: Google DeepMind, Arnia, Siemens, NNAISENSE, Intel, Bitdefender, FotoNation, BRD, UiPath, Oveit, Facebook.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.