V-am invitat în urmă cu câteva zile la lansarea primului joc care a reuşit să se despartă de seria „Need for Speed” şi să-şi creeze o franciză proprie – Shift 2: Unleashed.

Deşi numărul participanţilor la eveniment a fost destul de mic, organizatorii au ţinut totuşi concursul tradiţional. Printre participanţi s-au numărat chiar şi copii mai mici care au dovedit că se pot ridica la nivelul celor mai în vârstă.

Am avut şi noi la rândul nostru un forumist, Vasilache „Whitecaval” Matei care a răspuns invitaţiei lansate de noi şi chiar a participat la concurs, deşi sorţii i-au fost potrivnici.

Matei a fost printre cei care ne-au mărturisit că jocul se mişcă foarte prost – input lag mare – folosind tastura şi că cel mai indicat ar fi să îl jucaţi folosind un volan. Rămâne să dezvoltăm acest aspect şi ne puteţi spune părerea voastră pe forum.

GIGABYTE au pus din nou la dispoziţie sistemele consacrate deja şi de data asta nu au mai existat probleme de natură tehnică sau cu conexiunea la Internet prin urmare amicii noştri de la ESL au răsuflat uşuraţi :).

Pe cei care au prins gustul evenimentelor de acest gen, îi aşteptăm sâmbăta viitoare la Turneul de Mortal Kombat, organizat de colegii noştri de la The Gamecast.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.