În această perioadă se desfăşoară CES 2012. În afară de câteva anunţuri care au ridicat sprâncene nu a fost anunţat / prezentat nimic care să ne facă pe noi, gamerii, să ne frecăm palmele de bucurie. Sony chiar ne-a lăsat cu ochii în soare ieri, când Andrew House, preşedinte în cadrul Sony „Offline” Entertainment a declarat că nu vom vedea o nouă generaţie de console în această vară exceptând Vita.

Zvonul care anunţa că Microsoft şi Sony îşi vor prezenta noile console în cadrul E3-ului de anul acesta a fost lansat de un site din UK – MCV. Andrew House a declarat în cadrul unei conferinţe că ar trebui să ne menţinem atenţia asupra PS3-ului pentru că încă există o mulţime de oportunităţi care pot fi exploatate. Oportunităţi pentru Sony nu şi pentru noi 🙂

Întreaga argumentaţie a lui House s-a bazat însă pe longevitatea consolelor (PS2 şi PS3) care are într-o oarecare măsură legătură cu contractele pe perioade foarte lungi încheiate de Sony cu publisherii şi producătorii de hardware.

Chiar şi aşa, tind să cred că Sony nu vor lansa o nouă generaţie de console până când nu îşi vor amortiza investiţia în PlayStation3 – dacă vă amintiţi, Sony abia au reuşit să iasă „din găleată” cu vînzările PS3 abia la începutul lui 2010.

Un alt reprezentant Sony, Shuhei Yoshida, preşedinte Sony World Wide Studios, a izbucnit în rîs când a fost întrebat de PS4 şi a declarat: „nu ştiu despre ce vorbiţi!”.

 

Microsoft pe de altă parte s-a abţinut de la declaraţii oficiale. Cu alte cuvinte, aşteptaţi Vita. Se pare că toată lumea se orientează spre segmente mobile în ultima vreme.

 

Sursa

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.