Darksiders 2 amânat

24_01_2012_5_47_12_darksiders2_300x300

Veşti nu prea bune pentru cei care aşteaptă Darksiders 2. Moartea va veni ceva mai târziu decât a fost anunţată iniţial. Vremuri urâte pe la THQ în ultima vreme. Darksiders 2 va fi amânat până în August, (data iniţală de lansare fiind Iunie 26) ceea ce mă face

Informații noi despre Diablo III

Blizzard a ținut să ne informeze despre cele 4 grade de dificultate ale jocului. Celor 3 grade consacrate de Diablo II li se va alătura modul Inferno, iar producătorii afirmă râzând că vom muri foarte des, fiind o dificultate extremă (pentru cei cărora le place o adevarată provocare).

Genius lansează Death Taker, un mouse pentru gaming

DeathTaker-2_edit

Genius, care de obicei au produse simple pentru masa populației, au facut o surpriză tuturor și au scos un nou mouse pentru gaming, cu câteva opțiuni interesante. Este vorba despre „Death Taker” și este dedicat segmentului RTS/MMO.         Mouse-ul are o formă comodă, cu un

Razer lansează DeathAdder pentru stângaci

Cu toţii ştim că nu prea există mauşi performanţi pentru persoanele care folosesc mâna stângă. Aceste persoane erau, din nefericire, obligate să facă compromisuri în privinţa mauşilor, şi să aleagă un maus cu design ambidextru, în cel mai bun caz. Şi mauşii cu design ambidextru şi cu performanţe extraordinare sunt