Chiar dacă NDA-ul pentru presă a fost anul trecut, încă nu prea şi-a făcut simţită prezenţa pe piaţă noul 7970 de la AMD. Cu o oarecare întârziere, normală pentru perioada asta, iată că venim şi noi cu un review din care veţi înţelege exact ce placă video vi se potriveşte şi de ce. Evident, vom discuta strict de segmentul High-end din care vom exclude o placă pur şi simplu odioasă: GTX 590.

Această lansare de generaţie nouă reprezintă pentru AMD unul dintre cele mai importante momente din istoria GPU-urilor şi nu pentru că ar fi probabil cel mai bun GPU al momentului ci pentru simplul motiv că schimbarea de arhitectură începută anul trecut cu 6970 a ajuns la maturitate.

01-7970VLIW4 s-a dovedit a fi un model de structurare al shaderelor mult mai eficient şi scalabil faţă de ciudata implementare VLIW5 pe care o foloseau până la seria Radeon 5000. Oricum, NVIDIA nu foloseau degeaba această structură a shaderelor.

Trecând peste detalii atât de hardcore, un alt lucru foarte important pentru 2012 îl reprezintă trecerea la PCIe generaţia 3.0, adică 32GB/s lăţime de bandă. Dacă plăci de bază există, parcă era momentul să apară şi o placă video. Nu de alta, dar ASRock începuseră să devină penibili cu campaniile lor în care se băteau cu pumnul în piept că ei sunt primii care au adevăratul PCIe gen 3.0 şi pe piaţă nu exista nici măcare o amărâtă de placă video.

 

Cea mai importantă schimbare faţă de generaţia precedentă este de fapt trecerea la 28nm pentru că doar aşa a fost posibilă creşterea numărului de tranzistori, creşterea frecvenţei, scăderea consumului pentru puterea de calcul echivalentă şi în definitiv pentru a aduce gamerului o experienţă excelentă fără compromisuri.

Pe lista compromisurilor aş putea trece imposibilitatea de a juca mai mult de 3 ore fără aer condiţionat pornit sau fereastră deschisă, căci cu 580 (placă la un nivel similar de performanţă) atmosfera devenea fierbinte nu doar pentru că jocurile rulau fluent ci şi pentru că temperatura creştea sesizabil şi deranjant în încăperea unde era folosită.

 

Hai să aruncăm un ochi pe specificaţii şi diagramă pentru că sunt super interesante, pentru o parte dintre noi.

specs GCN_arch

 

Având în vedere că 6970 a fost, până recent, cel mai bun GPU produs de către AMD, 7970 este comparat direct cu acesta pentru a putea ilustra cel mai bine beneficiile pe care le aduce. Se observă că numărul de tranzistori aproape că s-a dublat şi odată cu această creştere a acestui număr beneficiem şi de o putere de calcul mai mare cu peste 1 Tera FLOP.

Deşi frecvenţa memoriei este neschimbată, acea creştere a lăţimii de bandă este rezultatul lărgirii BUS-ului memoriei de la 256 biţi la 384 biţi.

Pentru ca această creştere să se materializeze a fost nevoie de creşterea numărului de canale de 64 biţi şi totodată şi de creşterea capacităţii memoriei totale pentru că practic s-a mărit număru lde cipuri de memorie dispuse pe PCB.

 

Aşadar, s-au schimbat multe lucruri la nivelul cipului. S-au îmbunătăţit foarte multe lucruri şi despre o parte dintre ele vom discuta chiar acum dacă tot am atins acest subiect.

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru cinefili îl reprezintă faptul că sunetul se poate muta automat pe ecranul pe care vizionăm un film.

Nu ştiu dacă voi, cei ce aveţi monitoare cu sunet conectate prin HDMI aţi sesizat până acum, însă sunetul filmului rămâne întotdeauna pe monitorul principal. Odată cu introducerea acestei serii, nu numai că poate fi mutat sunetul automat pe alt monitor decât cel pe care nu rulează filmul, dar dacă avem o aplicaţie ce foloseşte toate monitoarele, putem beneficia de sunet pe toate 3.
Ca să explic mai uşor, Radeon 7970 oferă suport pentru mai mutle stream-uri simultan.

 

Din prezentarea AMD, pe care au susţinut-o chiar înainte de a face publică noua familie de plăci grafice am mai rămas şi cu faptul că au modificat un pic modul în care seria 7000 aplică filtrarea anisotropică şi această modificare evident este în bine.

 

În acest articol vom compara mai multe plăci video însă adevărata comparaţie o vom face între 7970 şi GTX 580, cele mai puternice GPU-uri ale momentului. 

 

DSC01191

 

Hai să ne uităm la poze şi apoi să discutăm despre overclocking, temperaturi şi consum.

Pages ( 1 of 9 ): 1 23 ... 9Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.