Trebuie să recunosc că după foarte mult timp sunt iarăşi impresionat de ceea ce au făcut AMD. Nu mi s-a părut prea ok lansarea pentru că au tot mutat NDA-ul de vreo 3 ori şi că au fost prea multe leak-uri, dar având în vedere că este un produs foarte nou şi foarte interesant este destul de normal să fie vânat de către toţi „jurnaliştii”.

Chiar dacă pe alocuri se descură la fel ca 6990, nu pot să îmi dau seama de ce este poziţionat în zona de preţ 2400 Lei. Chiar dacă GTX 580 este mai slabă şi mai ieftină tot nu se justifică golul enorm dintre 6970 şi 7970.

 

DSC01208Totuşi, este de apreciat faptul că Radeon HD 7970 este mai ieftină şi totodată mai performantă decât concurenta directă GTX 580 cu 3GB de memorie.

Probabil că vă gândiţi că soluţia dual-gpu pe care AMD o va lansa va costa cu mult mai mult.

Tind să cred şi eu acelaşi lucru, însă dacă stau şi mă gândesc şi la faptul că NVIDIA va lansa cât de curând o nouă familie de GPU-uri îmi dau seama că acestea cu siguranţă vor fi foarte puternice (poate chiar mai puternice decât 7970) şi vor apărea la aproximativ acelaşi preţ al actualului GTX 580.

 

Disponibilitatea noilor 7970 a început să fie destul de în regulă, în sensul că poate fi comandată de la aproape orice magazin online. Cu toate astea, nu înseamnă că o veţi şi primi imediat. La PC Garage de exemplu există în stoc cea mai ieftină variantă, cea de la Sapphire şi în viitorul apropiat probabil vor ajunge în stoc şi cele de la ASUS şi GIGABYTE care sunt mai scumpe cu 100-150 Lei, deşi nu oferă nimic în plus.

 

Ca să nu o mai lungim, Radeon HD 7970 este fără doar şi poate cel mai puternic GPU al momentului. Suita noastră de teste a demonstrat asta cu vârf şi îndesat întrucât Radeon 7970 a oferit rezultate mult mai bune decât competitorul său direct: GTX 580.

Ca totul să fie complet şi consumul de curent electric este mai mic şi pe lângă asta şi temperatura GPU-ului alături de nivelul de zgmot sunt neobişnuit de reduse pentru o placă video AMD.

Dacă aveţi la dispoziţie o asemenea sumă de bani chiar v-o recomand pentru că oferă o experienţă extraordinară în jocuri.

 

7970-01576

 

  • cumpără AMD Radeon HD 7970 de aici
Pages ( 9 of 9 ): « Previous1 ... 78 9

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.