GIGABYTE au reuşit să capteze atenţia cu noua lor serie G1 chiar dacă primele plăci ale acestei serii erau dotate cu vechile chipset-uri X58. Deşi acele plăci de bază au fost foarte scumpe în momentul în care au apărut, iată că a sosit momentul în care vedem o placă din această familie la un preţ super accesibil.

gigabyte-g1-sniper-m3-001Dacă va fi capabilă să vă capteze atenţia veţi vedea în cele ce urmează.

Este cu atât mai interesantă prin prisma faptului că este, de fapt, prima astfel de abordare a celor de la GIGABYTE.

Vă spun sincer că mă gândesc la aşa ceva din momentul în care au lansat acea enormitate în format XL-ATX. Mă gândeam tot timpul cum ar fi să folosesc şi altceva decât Maximus Gene în PC-ul meu şi iată că parcă cei de la GIGABYTE mi-au ascultat gândurile.

Plăcile din această serie s-au făcut cunoscute în principal datorită faptului că GIGABYTE au folosit cipuri de reţea E2100 Killer de la BigFoot, această soluţie fiind considerată de mulţi ca una extravagantă.

Sniper M3 nu vine echipată cu un astfel de cip de reţea, însă are o placă de sunet cu totul şi cu totul specială, mult mai atractivă decât ceea ce am văzut până acum pe seria G1.

Să nu vă gândiţi că ar fi vorba despre ASUS Xonar:).

 

Evident, şi această placă de bază face parte din categoria plăcilor cu Ultra Durable 4 şi asta înseamnă că beneficiază de nenumărate protecţii şi caracteristici ce îi cresc longevitatea.

Pe partea de overclocking, însă, Sniper M3 nu stă chiar aşa de strălucit şi avem drept martor alimentarea cu 4 pini pentru procesor împreună cu VRM-ul firav al acestei plăci de bază.

Pentru stocare acordăm un mare minus pentru această placă de bază, deoarece vine echipată cu 2 port-uri SATA 6Gbps şi 2 port-uri 3 Gbps. În principiu, nu prea pare să fie vreo problemă aici, mai ales dacă instalăm placa de bază într-o carcasă mATX, în care nu au loc prea multe dispozitive de stocare. Însă, mie unul îmi place să am un SSD şi un HDD în sistem şi ambele să fie SATA 6Gbps. Mai mult, îmi doresc să mai am cel puţin un port SATA 6 Gbps liber pentru eventualii “musafiri” (alte HDD-uri conectate ocazional).

Pe suprafaţa lui Sniper M3 nu se găsesc niciun fel de butoane şi nici comutator între BIOS-uri. Aş putea afirma că lipsa lor este un plus, deoarece lipsa butoanelor se traduce într-un preţ mai mic şi, până la urmă, carcasa este prevăzută cu butoane de power şi reset. Pentru ce să mai fie şi placa de bază dotată cu aşa ceva? A, da, redundanţă.

BIOS-ul este destul de uşor de folosit şi, deşi, are o altă temă coloristică, dispune de  acelaşi layout pe care l-am mai văzut pe toate plăcile de bază GIGABYTE cu BIOS-uri UEFI.

La capitolul reţelistică, nu este poziţionată în acelaşi loc precum celelalte plăci din seria G1, întrucât nu vine echipată cu un cip BigFoot E2100 Killer, ci cu unul Intel Gigabit. Chiar dacă nu avem top of the line în ceea ce priveşte reţelistica, tot avem un cip de reţea ce este considerat a fi pe locul 2 ca performanţă după cele de la BigFoot.

Cireaşa de pe tort este însuşi cipul audio. Acest cip audio face toţi banii şi este şi motivul pentru care îmi place atât de mult placa de bază G1.Sniper M3.

Recon 3D reprezintă cea mai nouă soluţie audio de la Creative şi modelul de faţă de la GIGABYTE vine dotat cu un cip Recon 3Di. Asta înseamnă că nu este la fel de capabilă precum placa de sunet dedicată de la Creative, ce costă 100€. Calitatea audio se situează cam în aceeaşi zonă, însă, şi poate fi considerată de departe cea mai bună soluţie integrată audio pentru gaming.

 

Hai să vedem şi cum arată placa de bază.

{gallery}/2012/03-hardware/gigabyte-g1.sniper-m3/galerie:125:110:0:1{/gallery}

 

Teste

Testele pe care le-am realizat au avut legătură strict cu overclocking-ul folosind o soluţie de răcire cu aer. Benchmark-uri nu veţi vedea niciodată în prezentările noastre de plăci de bază deoarece este ilogic. Practic diferenţele de punctaje pe care le-aţi putea vedea ar apărea de la felul în care fixează fiecare placă de bază BCLK-ul. De exemplu, pe o placă de bază GIGABYTE vom avea întotdeauna un BCLK peste 100 MHz, adică 100,03 MHz, iar pe una ASRock vom vedea 100,46 MHz, în timp ce una ASUS 100, 00 MHz (frecvenţele sunt exemple).

Par minore diferenţele, însă, la ASRock, de exemplu, frecvenţa finală este cu aproximativ 35 MHz mai mare decât cea specificată de către Intel. Având aceste lucruri în minte, diferenţele de performanţă sunt, de fapt, artificiale, mai ales dacă discutăm despre frecvenţe default.

Nu este normal ca o placă de bază să fie considerată mai performantă decât alta doar pentru că obţine 6,88 puncte în Cinebench 11.5R, iar cealaltă obţine 6,86 puncte. Acea diferenţă minoră de puncte apare doar pentru că unele plăci de bază overclockează procesorul cu câţiva MHz atunci când rulează la frecvenţa default.

Aşadar, dacă vedeţi pe undeva o comparaţie între două placi de bază şi concluzia este că una oferă o performanţă mai mare decât alta, puteţi să luaţi un shotgun şi să îl scăpaţi de suferinţă pe acel tester.

 

4,7 GHz – 1,290v – memorii@2133 MHz – Vtt:1.3v

sniper-47ghzsniper-47ghz-1errorsniper-47ghz-1error_-throttle

Screenshot-urile sunt în ordine cronologică de la stânga la dreapta. Rezultatul poate fi observat în screenshot-ul din dreapta unde se vede că după jumătate de oră de Prime95, procesorul a intrat în throttle.

 

Concluzii

gigabyte-g1-sniper-m3-003Chiar dacă placa de bază G1.Sniper M3 este destul de sărăcăcioasă, preţul este pur şi simplu fantastic pentru cipul audio pe care îl oferă. V-am mai spus cu alte ocazii că îmi place la Maximus Gene că au sunet bunicel şi asta reduce din costuri, pentru că poate fi folosită în locul unei plăci de sunet dedicate, dacă avem pretenţii strict la jocuri.

Chiar dacă în overclocking nu este cea mai strălucită din primul val de plăci de bază ce le-am testat, în mod clar este capabilă să menţină un procesor 3770K la 4,6 Ghz. Pentru astfel de sisteme, vă spun din proprie experienţă, nu este nevoie de o frecvenţă mai mare pentru simplul motiv că nu vom observa beneficii în jocuri, ci doar vom beneficia de un calorifer portabil.

Având în vedere că este şi cu mult mai ieftină, dar şi cu o dotare exact pe sufletul meu, GIGABYTE G1.Sniper M3 primeşte Editor’s Choice.

 

Plusuri şi minusuri pentru GIGABYTE G1.Sniper M3

+ Sunet

+ Design

+ Bundle consistent

+ Preţ

 

  • GIGABYTE G1.Sniper M3 poate fi cumpărată de la Oktal.ro la preţul de 749 Lei

Leave a Reply