Asus Axe Square este răspunsul la nevoile multor pasionaţi şi mai ales la nevoile gamerilor, în materie de stabilitate, când vine vorba de overclocking şi performanţe extreme.
Aşa că, hai să disecăm un pic problema şi să aruncăm o privire mai atentă asupra specificaţiilor. După cum vedeţi în tabelul din pagina precedentă, cooler-ul oferă suport pentru procesoarele Intel şi AMD pe socket 775 şi AM2, însă din păcate, suportul pentru LGA 1366 lipseşte, deoarece Intel Core i7 codename:Nehalem, a fost lansat la o lună diferenţă faţă de Axe Square. Mecanismul de prindere şi retenţie este uşor de folosit şi nuam întâmpinat mici probleme la montare chiar dacă spaţiul de manevră dintre picioruşele de prindere şi radiator este destul de mic.

Dacă cumva vă loviţi de probleme din cauza spaţiului mic, vă recomand să demontaţi ventilatorul, pentru a vă asigura că este fixat corespunzător de placa de bază.
Avertizez cu aceast[ ocazie utilizatorii începători să aibe mare grijă la prindere, deoarece chiar dacă coolerul are o construcţie destul de compactă, şi dacă materialul folosit este in mare parte este aluminiu (doar baza şi heat-pipe-urile sunt fabricate din cupru) tot are o greutatea netă destul de mare (680g) .

„Securea” este construită pe tiparul clasic cu care suntem obişnuiţi şi de la alţi producători. Avem acelaşi design single-block ca şi la restul rivalilor, însă Asus a oferit mai multă atenţie detaliilor.
Mă refer aici la finisarea foarte atentă a clamelor de prindere şi a altor părţi componente. Din păcate au cam neglijat talpa.

Menţionez că finisarea bazei de cupru este foarte importantă şi în unele cazuri performanţele unui cooler neşlefuit pot creşte foarte mult atunci când este şlefuit. „Talpa” cooler-ului este cea care face transferul termic dinspre procesor spre cooler. Zgârieturile nu prezintă un dezavantaj foarte mare, pentru că pasionaţii oricum preferă să îşi şlefuiască singuri cooler-ele şi procesoarele.

Am scris în tabelul caracteristicilor că Asus Axe menţine un nivel de zgomot foarte mic, aproximativ 16 dBA. Ventilatorul de 120 de mm cu care vine echipat cooler-ul este foarte silenţios, iar implementarea tehnologiei PWM îl face alegerea perfectă dacă doriţi un PC dead-silent. PWM vine de la Pulse Width Modulation iar în traducere liberă înseamnă modularea impulsului în durată.

Concret, se permite controlul ventilatorului în funcţie de temperatură. Cooler-ele ce deţin PWM, au alimentare cu 4 pini, faţă de cooler-ele obişnuite care au doar 3. Pinul 4 controlează turaţia ventilatorului, pe bază de impulsuri.
Circuitul din ventilator vede impulsurile astfel: impulsuri mai mari-turaţie mai mare, impulsuri mici-turaţie mică. În momentul în care impulsurile ajung foarte mari ventilatorul funcţionează la turaţie maximă.

Pages ( 2 of 4 ): « Previous1 2 34Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.