DDR5 este de departe cel mai interesant motiv pentru a trece la noua platforma Intel. Latimea de banda teoretica este pur si simplu incredibila.

Vengeance este o serie super cunoscuta de la Corsair si mai tot timpul a fost seria cu care debutau pe un produs nou. Adica niciodata nu am vazut sa lanseze Dominator inainte de model similar Vengeance.

In ceea ce priveste selectia de IC-uri preferata de Corsair, modelul Vengeance 2x 16GB DDR5 vine echipat cu 8 IC-uri de 2GB fiecare de la Micron.

 

Ce sunt Corsair Vengeance DDR5 5200 MHz 32 GB?

Corsair Vengeance DDR5 32GB 5200 MHz este un kit compus din doua module a cate 16GB de memorie DDR5. Singura platforma disponibila in acest moment pentru astfel de memorii este cea bazata pe procesoarele Intel Core seria 12 si toate dependentele lui.

Asa ca daca sperai sa vezi altceva in afara de Intel, sorry…

Modulele oferite de Corsair in kit-ul care a ajuns la noi cuprind urmatorul set de specificatii tehnice oferite de producator.

Serie de memoriiVengeance DDR5
Tip de memoriiDDR5
Power Management Integrated Circuit (PMIC)Overclock PMIC
Capacitate2x 16GB
Versiune XMPXMP 3.0
Frecventa XMP5200 MHz
Latente XMP38-38-38-84
Tensiune de alimentare XMP1.25 V
Frecventa de baza4800 MHz
Latente de baza40-40-40-77
Tensiune de alimentare de baza1.1 V
Clasificare viteza XMPPC5-41600 / DDR5-5200
CompatibilitateIntel Core gen 12 CPU / Intel 600 Series MB
Format memoriiDIMM
Numar pini288
RadiatorDa, Aluminiu
Culoare memoriiNegru
Ventilator InclusNu

Memoriile Corsair Vengeance DDR5 au frecventa de baza de 4800 MHz CL40, fiind deja mult mai rapide decat majoritatea modulelor high-end DDR4. Iar cu ajutorul tehnologiei XMP 3.0, acestea pot atinge frecventa de 5200 MHz CL38. Numere chiar foarte impresionante din partea carora, nu cu mult timp in urma, ma asteptam sa fie mainstream mai intai pentru frecventa procesoarelor. E intrigant ca tehnologia evolueaza mai repede decat putem percepe si, cu fiecare bariera depasita, avansam din ce in ce mai repede catre urmatoarea noutate.

Pentru a asigura buna functionare a modulelor, Corsair au imbracat fiecare modul intr-un radiator negru fabricat din aluminiu. De asemenea, culoarea PCB-ului este tot neagra astfel completandu-se intr-un design frumos discret si cu un profil relativ mic. Dimensiunile unui modul, masurate de noi, sunt 35.22 x 7 x 135 mm (H x W x L), acestea fiind in format DIMM si destinate sistemelor de tip Desktop.

IC-urile de memorie folosite de Corsair sunt produse de Micron si au o capacitate de 2GB. Sunt pozitionate single side. E important de stiut doar din motive de compatibilitate.

 

Galerie foto

De aceasta data Corsair au optat pentru elemente de design mai moderne, poate chiar putin industriale, incercand astfel sa minimizeze numarul acestora. Eu gasesc aspectul modulelor destul de atragator, prin simplitatea si seriozitatea lor.

Corsair iCUE

v4.16

v4.18.209

v4.18.218

Corsair iCUE este principalul tool de control user-friendly oferit de Corsair pentru gama lor de produse compatibile. Implicit, memoriile primite de noi fac parte din categoria produselor compatibile, insa diferentele de la o versiune la alta a software-ului sunt destul de vizibile, in special in privinta compatibilitatii. Putem observa cu usurinta ca in cele trei versiuni testate de noi, setarile disponibile pentru aceste memorii varieaza destul de mult.

In versiunea 4.16 puteam chiar sa incarcam propriul firmware pe aceste memorii in fereastra Device Settings. Ulterior aceasta functie a fost sustrasa in versiunile 4.18.209 si 4.18.218. Nu am avut poisibilitatea de a testa concret functionalitatea acestei functii din moment ce nu am avut la indemana vreun fisier compatibil.

Corsair Vengeance DDR5 32GB | WASD.ro
ASUS SPD Information

Diferenta principala dintre versiunile 4.18.209 si 4.18.218 se rezuma la implementarea unui preview al meniului de modificare al parametrilor XMP. Versiunea 4.18.218 ne ofera posibilitatea de a scrie doua noi profile pe aceste memorii, anume User Profile 4 si User Profile 5, acestea sunt important de mentionat. Odata ce ne utiam in BIOS, in meniul Asus SPD Information, observam ca aceste memorii au trei profile XMP disponibile, dintre care primul profil contine setarile pentru frecventa de 5200 MHz CL38, specifica profilului XMP 3.0, iar celelalte doua, adica profilele XMP#2 si XMP#3 sunt goale. Astfel, ajung la concluzia ca momentan nu putem modifica in mod concret profilele disponibile pe placute, si ca aceasta functie va fi implementata odata cu un firmware update al memoriilor si o noua versiune de Corsair iCUE.

 

Platforma de test si metodologie

Platforma de test

  • CPU: Intel Core i7 12700K
  • RAM: 2x 16GB Corsair Vengeance DDR5 5200 MHz
  • MB: Asus ROG Maximus Z690 Formula
  • GPU: AMD Radeon RX 6800
  • PSU: Corsair HX1000i
  • Cooler: Corsair H100i Elite LCD
  • SSD: Kingston Fury Renegade PCIe 4.0 NVMe M.2 2TB

Metodologie

Vom rula Aida64 Test and Memory Benchmark utilizand atat profilul XMP 3.0 la 5200 MHz CL38 cat si cel Default, la 4800 MHz CL40, iar ulterior vom compara rezultatele cu cele obtinute in conditii similare de un kit de memorii Kingston FURY Beast DDR5 5200 32GB si un alt kit GSkill Trident Z5 RGB 32GB DDR5, despre care am vorbit in articolul destinat lui Intel Core i7 12700K.

XMP 3.0 Profile Settings

In capturile de ecran de mai sus am surprins modificarile impuse de profilul XMP 3.0 pentru ca memoriile sa atinga frecventa de 5200MHz CL38.

Rezultate teste

Dupa cum se poate observa din testele rulate, plusul de performanta adus de profilul XMP3.0, adica de la 4800MHz CL40 la 5200MHz CL38 se rezuma la o diferenta de aproximativ 4 GB/s in toate cele trei scenarii cu o imbunatatire a timpului de raspuns de 3 nanosecunde.

Cand deja vorbim de rate de transfer de ordinul zecilor de GB/s, mai concret 69 GB/s versus 73 GB/s, pare a fi cam acelasi lucru, nu? DDR5 este inca tanar si probabil prematur. Insa un lucru este cert: memoriile DDR5 depasesc simtitor modulele high-end DDR4 chiar din specificatiile de baza.

Pentru fiecare dintre cele trei kit-uri de memorii testate atasam in tabelul de mai jos frecventele si latentele specifice atat pentru setarile Default cat si pentru cele ale profilelor XMP 3.0.

DefaultXMP 3.0
Corsair Vengeance DDR5 32GB4800 MHz / 40-40-40-765200 MHz / 38-38-38-84
Kingston Fury Beast DDR5 32GB4800 MHz / 40-39-39-765200 MHz / 40-40-40-80
GSkill Trident Z5 RGB DDR5 32GB4800 MHz / 40-40-40-766000 MHz / 36-36-36-76

Rezultatele obtinute la setarile de baza, la frecventa de 4800 MHz, pentru cele trei kit-uri de memorie sunt dupa cum urmeaza:

4800 MHzCorsair Vengeance DDR5 32GBKingston Fury Beast DDR5 32GBGSkill Trident Z5 RGB DDR5 32GB
Read (MB/s)694607389175016
Write (MB/s)685896842468859
Copy (MB/s)652486754768278
Latency (ns)89.288.389.1

Iar utilizand profilul XMP 3.0:

XMP 3.0Corsair Vengeance DDR5 32GBKingston Fury Beast DDR5 32GBGSkill Trident Z5 RGB DDR5 32GB
Read (MB/s)729517399394420
Write (MB/s)732527331984249
Copy (MB/s)672066735085147
Latency (ns)83.680.272.1

Comparand cele trei kit-uri de memorii DDR5 concluziile sunt cat se poate de usor de inteles: Kit-ul oferit de GSkill este indiscutabil cel mai rapid dintre cele trei testate, atingand si cea mai ridicata frecventa cu ajutorul profilului XMP 3.0. Dar de altfel este si cel mai scump, cu toate ca diferentele dintre rezultate nu sunt foarte mari.

Diferenta dintre 6000 MHz si 5200 MHz este cea mai sesizabila in operatiile de citire, viteza acestora atingand aproape 95 GB/s, scrierea si copierea depasind si ele cu usurinta marja de 84 GB/s. Cei 800 MHz suplimentari au adus, in medie, un spor de performanta de aproximativ 15 GB/s pe toate cele trei fronturi testate.

Memoriile Corsair si Kingston sunt foarte apropiate ca performanta, cele Kingston castigand la mustata in majoritatea testelor. Variatiile sunt insa atat de mici incat ar putea fi ignorate.

 

Verdict

Corsair Vengeance DDR5 este noua serie de memorii DDR5 oferita de catre Corsair. Noi am primit spre testare unul dintre aceste kit-uri, cel care cuprinde doua placute a cate 16GB fiecare, cu o frecventa de XMP 3.0 de 5200 MHz CL38.

Aceste memorii se remarca in special datorita compatibilitatii si usurintei de utilizare in cadrul ecosistemului creat de Corsair prin intermediul platformei Corsair iCUE, centralizand astfel toate dispozitivele compatibile cu aceasta in cadrul unei singure interfete.

Corsair Vengeance DDR5 32GB | WASD.ro

Performanta acestor memorii este buna si reprezentativa pentru stadiul actual de dezvoltare al tehnologiei DDR5. Iar designul cu care au ales sa mearga cei de la Corsair este cat se poate de discret si bine gandit, astfel incat aceste memorii sa isi pastreze un profil relativ scazut dar totusi sa arate premium.

Din pacate, din cauza disponibilitatii si a pretului ridicat, daca te afli in situatia in care doresti sa iti construiesti un nou PC ce are la baza un procesor Intel din generatia a 12-a, cel mai probabil vei opta pentru memorii DDR4.

Puteti achizitiona propriul kit de memorii Corsair Vengeance DDR5 32GB 5200 MHz la pretul de raft de 2000 Lei.

2 thoughts on “Review: Corsair Vengeance DDR5 5200 MHz 32GB

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.