Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Veşti bune pentru pretenţioşi şi pentru fanii brand-ului Asus: renumitul producător taiwanez a lansat o nouă serie de monitoare TV din gama high-end, denumită T1. Aceste produse se adresează, după cum am mai spus, atât pretenţioşilor, cât şi persoanelor care doresc să achiziţioneze un produs cu mai multe posibilităţi de utilizare: display performant pentru un PC, televizor performant pentru vizionarea filmelor sau a transmisiunilor HD sau display performant pentru utilizarea împreună cu o consolă.

Pentru partea de televiziune, monitoarele TV vor veni dotate cu un tuner TV hibrid care oferă atât decodarea semnalului DVB-T şi implicit vizionarea transmisiunilor HD, cât şi decodarea semnalului analogic PAL/SECAM pentru a nu pierde eventualele canale TV transmise prin semnal clasic, analogic. De asemenea, vor oferi toate funcţiile obişnuite ale unui televizor, pentru o experienţă completă în vizionarea programelor HD TV.

Pentru partea de imagine, monitoarele din seria T1 suportă o rezoluţie excelentă, Full-HD 1080p (1920x1080 pixeli). De asemenea, noile monitoare vor utiliza tehnologia “Asus Smart Contrast Ratio” (ASCR), cu ajutorul căreia se pot atinge valori impresionante ale contrastului, mai exact până la 20.000:1. Această tehnologie va ajusta dinamic contrastul, pentru obţinerea unor imagini mai clare, alături de modul Splendid Game, care va îmbunătăţi luminozitatea şi contrastul în zonele mai greu de urmărit, pentru o imagine mai clara.

În plus, mai avem câteva tehnologii incorporate în modelele din seria T1 şi care sunt demne de menţionat: filtru 2D/3D, reducerea zgomotului, capabilitatea 3D de-interlace, identificarea modului film 2:2/3:2 pulldown şi tehnologia exclusivă SplendidT Video Intelligence. Aceasta din urmă ajustează parametrii de afişare a imaginii în vederea optimizării reproducerii culorilor conform unui mod preconfigurat (Scenery, Night View, Game şi Standard).

Per total, vor fi trei modele din seria T1, 22T1E (ecran panoramic de 21.5”), 24T1E (ecran panoramic de 23.6”) şi 27T1E (ecran panoramic de 27”). Specificaţiile tehnice pentru cele trei modele sunt după cum urmează:

Rezoluţie: Full HD 1920x1080
Număr de culori: 16.7 milioane
Rata de contrast: 20,000:1 (ASCR)
Luminozitate: 300cd/m2
Unghi de vizibilitate: Orizontal: 170° / Vertical: 160°
Timp de răspuns: 5ms
SplendidT Video Intelligence : Da
Receţie TV: Digital (DVB-T) şi Analog (PAL/ SECAM)
Difuzoare integrate: 7W (RMS) x 2
Intrări: IEC (TV), D-sub (PC), HDMI 1.3 x2, Component (Y/Pb/Pr), Composite,
S-Video, SCART1 (RGB & CVBS), SCART2 (Y/C & S-Video)
Ieşiri: RCA R+L audio-out, S/PDIF out optic, 3.5mm mini-jack pentru căşti
Accesorii: Cablu D-sub, cablu audio, cablu de alimentare, telecomandă, 2
baterii AAA, ghid de instalare rapidă, CD pentru suport electronic

Primele două modele, respectiv 22T1E şi 24T1E, sunt deja disponibile, iar modelul 27T1E va fi disponibil în curând.

 


Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.