Dacă aţi mai urmărit cât de cât industria IT, atunci ştiţi că în ultima vreme au apărut tot felul de zvonuri legate de viitoarea familie NVIDIA GeForce GTX400. Am văzut foarte multe aşa-zise teste, poze şi chiar preţuri, de la tot felul de „surse”, însă validitatea acestora era în cel mai bun caz îndoielnică. Tocmai din acest motiv eu nu le-am acordat nici cea mai mică atenţie. Totuşi, acum au apărut noi informaţii legate de GTX 400, şi de data aceasta se pare că sunt destul de corecte, motiv pentru care m-am hotărât să vi le împărtăşesc şi vouă.

Datele importante le-am sintetizat în tabelaşul de mai jos:

 

 

Conform testelor efectuate până acum, se pare că GTX 470 e cu aproximativ 5 – 10% mai rapidă decât concurenta directă, HD 5850, iar GTX 480 e şi ea mai rapidă decât HD 5870, cu aceleaşi 5 – 10 procente.

Ar trebui să ne aşteptăm ca în zilele următoare, pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de data lansării (26 Martie) să apară din ce în ce mai multe informaţii. Dacă unele dintre ele vor fi demne de a fi luate în considerare, vă vom ţine la curent. Până atunci însă, nu avem decât să sperăm că vom găsi şi la noi un GTX 470 sau GTX 4870 la preţurile acestea.

Sursa: VR-Zone.

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.