Ubisoft ne-a obişnuit în ultima perioadă cu evenimente din ce în ce mai interesante. După lansările de succes ale unor jocuri ca H.A.W.X şi Assassin’s Creed 2 şi organizarea Ubi Day, a sosit momentul lansării unui titlu foarte aşteptat, o franciză ce a fost exploatată la maxim de Ubisoft, un joc care probabil va fi transpus într-un film.

După cum v-aţi dat seama din titlu vorbim de următorul joc din seria Splinter Cell, Convinction. Cu milioane de exemplare vândute şi portări pe toate platformele posibile, de la PC la Xbox şi de la Playstation la telefoane mobile, Splinter Cell rămâne unul dintre jocurile reprezentative Ubisoft.

Evenimentul de lansare va avea loc în clubul „The Week”, undeva în zona Floreasca. Pentru o mai bună orientare, v-am ataşat mai jos o hartă.

Pe lângă posibilitatea de a încerca jocul pe Xbox360 şi bineînţeles PC, Ubisoft va organiza pentru fanii lui Sam Fisher şi un concurs cu premii foarte atractive. Cum lista surprizelor este foarte lungă, nu-mi rămâne decât să vă invit să participaţi la lansare, vineri, 30 Aprilie, începând cu ora 17:00, în „The Week”.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.