Şi uite aşa încă un an plin de tristeţe a trecut pe lângă noi. Situl a făcut 4 ani de existenţă, eu am ajuns să scriu pentru el, sunt mândru că am realizat un mega mondo joint forces cu cei de la NeuroGamer şi al lor infant podcast cu potenţial numit Paloşcast, ţigările nu prea fac bine (cuiu e încă ok, +1 cuiu) şi nu în ultimul rând, ne-am distrat ca să ne distrăm în mediul jocurilor video, căci….na, ne plac.

Însă motivul acestui editorial nu este acum să vă ard peste bot o listă obosită şi generică (unde anumiţi dobitoci au înregistrat numele unui acronim doar ca nouă să ne fie greu să îl folosim. Mulţam mult, bă ăştia!), nu. Am să fiu mai cu ştaif şi am să vă dau o scurtă prezentare a unor momente bune în industria asta pocită pe care eu o iubesc cu patos. Restricţiile pentru faptul că noi rulăm treburile de pe PC se aplică, să nu vă aud că nu am menţionat vreun console exclusive sau eu mai ştiu ce care ţine de console.

Încep prin a spune că 2012 a fost cel mai obositor an pe care l-am avut vreodată în ceea ce priveşte jocurile, dracu, am pus frumos la cutiuţa de carton o listă întreagă cu titluri pe care ar fi trebuit să le joc de muuuultă vreme, iar anul ăsta a mai băgat vreo 100 şi ceva de titluri în acea listă. E păcat, nu prea am fost pe nota potrivită cu privinţă la activitatea gameristică, nici măcar nu aş putea să spun că am fost pe fază….dar unde-i voinţă e şi o modalitate de a scoate totul la capăt cu rezultat pozitiv…….sau mai bine îmi continui studiile şi poate am să ajung un afacerist d-ăla care îşi petrece concediile înfulecând burgeri şi bocind în somn că are o viaţa plictisitoare şi lipsită de sens…….dar şi mă întorc taică la jocuri, ce naiba, vorba unei cunoştinţe: „Forever a kid, man”.

Bun.

 

Kickstarter

Nu am crezut că am să ajung să urăsc şi în acelaşi timp să şi iubesc această platformă acum cunoscută drept rampa de (re)lansare a culturii indie şi chit că eu sunt destul de supărat pe puriştii indie pentru lipsa de perspectivă sau mai bine spus ignoranţa în care ei se scaldă, sunt extrem de entuziasmat şi fericit pentru faptul că acest segment al industriei a reuşit să aducă peste 200 şi ceva de titluri bune în anul 2012. Cât despre Kickstarter, păi……industria a luat o turnură destul de subită cu apariţia platformei prin simplu fapt că cei care dezvoltă jocuri a.k.a game developeri (nu îmi place să le traduc în română că sună ofensiv şi pute a impresii de post decembrist) au ceva mai multă libertate în a îşi realiza proiectele fără frica de a fi luaţi la întrebări de către un publisher care poate şi-ar băga mai mult lingura-n ciorbă fără să îl privască.

Mai mult de atât, Kickstarter a reuşit să (re)aducă în prim plan o categorie specială de jocuri mai vechi, cu mecanici tradiţionale, (considerate perle sau hit-uri mainstream doar în cercurile de nerds) care vor să mulgă mai mult fun din tine nu cu vânători tâmpite după achievement-uri sau eu mai ştiu ce găselniţă ieftină modernă, ci cu o lume expansivă care să îţi ofere sute de momente unice prin orice faţetă a gameplay-ului. Aceste două titluri despre care vorbesc sunt Double Fine Adventure, proiectul bebe al lui nea’ Tim Schafer (Grim Fandango, Full Throttle, Monkey Island etc.) şi Wasteland 2, celălalt bebe al lui Brian Fargo (fost CEO Interplay). Impactul acestor proiecte, respectiv impactul de aprox. 6 milioane USD care a reprezentat un succes imens pentru o asemenea iniţiativă, încurajând la rândul ei un val de proiecte old school din era 94 – 2001.

Desigur, mulţi dintre voi poate nu ştiu ce e aia Kickstarter aşa că haideţi să vă explic.

În esenţă, un developer vine la tine şi îţi cerşeşte nişte bani ca să nu aibă de a face cu un publisher lacom, mai mult de atât banii pe care el îi cerşeşte vor creşte şansele ca proiectul să rămână în picioare, să evolueze ca scop etc.

Marea problemă a lui Kickstarter este că nu ştii niciodată când developer-ul respectiv poate să se cace pe el în aşa hal încât banii tăi să fi fost degeaba, chit că ai cam avea o garanţie după care poţi să îi primeşti înapoi dacă proiectul NU a primit destule fonduri sau a eşuat pe drum…….oareşcum.

Cam asta ar fi. Se spune că 2012 a fost anul în care secţiunea de Video Games a fost cea mai populară pe Kickstarter, eu zic că ar fi cam normal, căci pe care îl doare la muşchi de aşa ceva?

http://www.kickstarter.com/projects/957585469/one-thousand-love-letters?ref=home_popular 

2012 sau mai bine zis Flea Market for Video Games şi Bye Bye THQ?

Atâtea jocuri încât a trebuit să merg pe site-uri de genul efukt ca să nu mă plictisesc. Prea multe continuări domnule, prea multe jocuri, multe oferte bune, am zis să merg pe ruta „sunt prea gras ca să mă rostogolesc”. Toate cunoştinţele mele de gaming au devenit cam inutile datorită invaziei de titluri extraordinare, chestie pe care trebuia să o dibuiesc de anul trecut, însă în stilul meu caracteristic, am adormit ştiind că nu e grabă. Mă pot bucura că nu posed o consolă, căci probabil că aş lua-o razna.

Puţini înţeleg acest sentimentul, însă I’ll be fucking damned dacă nu m-aş scălda în continuare în această glie diabolică. Să nu se termine în veci.

Din păcate, victima insolvenţei, marele publisher THQ au gustat şi ei din plin ce înseamnă să îţi vinzi produsele la preţuri mai mult decât modice. O încercare aproape bună de a se scoate din rahat, însă…..sincer să fiu THQ va pica la anul….cel puţin toate semnele duc spre aşa ceva.

 

Coloane sonore în 2012? LOADED WITH THE STUFF

Pe bune. Era mare lucru înainte să dai peste un soundtrack care să nu îţi pară a cap peste clape. Digitalism au avut o mega piesă pentru soundtrack-ul dealtminteri slăbuţ al remake-ului lui Syndicate. Jesper Kyd a scos două melodii fără seamăn pentru Borderlands 2 şi Darksiders 2. HEALTH, formaţia care a compus soundtrack-ul pentru Max Payne 3 a venit în forţă cu un soundtrack scăldat în inima favelei care garantează totul de la doom electronic, synth, hip hop şi chiar şi chillwave. Nu mai spun, marea surpriză a jocului Hotline Miami care te bubuie cu un OST atât de bine plasat….încât…ce mai, popping pills whilst being dastardly fingerbanged de nişte track-uri de-a dreptul haine.

În domeniul online, Guild Wars 2 domneşte fără probleme cu orchestraţia de zile mari a vestitului Jeremy Soule. Nimic nu a fost lăsat în paragină, naiba, până şi genul point and click a avut cap de promoţie cu OST-ul Superbrothers Sword and Sworcery al lui Jim Guthrie care a reuşit să scoată nişte vrăji synth/sinewave/low sample, festin cu Vangelis de-ţi bocesc simţurile. Nici măcar nu mai e amuzant….mediul jocurilor a ajuns să împace producţii indie mai low cash cu fat stacks productions şi nu numai, desigur tradiţia asta e de ceva vreme, dar încă se menţine fără hop-uri. Menţiuni onorabile includ Walking Dead şi Botanicula.

Din nou, nici nu vreau să mă gândesc la consolişti care au avut Journey, Dust: An Elysian Tail, Fez sau Persona 4.

 

http://www.youtube.com/watch?v=CJESxP2s2zE

 

2012 mi-a dovedit cu pecete oficială că presa de gaming este o mizerie fără suflet

…inclusiv presa de gaming de la noi din ţară.

Am vrut să cred că astfel de cazuri sunt rare, că sunt puţini care merg atât de departe, din păcate m-am simţit privind un film tragic al cărui narativ cu miez putred s-a arătat încă de la început. Nici nu ştiu de unde să încep….notabile exemple ar fi faimosul scandal Geoff Keighley, continuând cu articolul unui jurnalist, fost editor Eurogamer, pe nume Rab Florence, care a scris un editorial foarte, foarte onest şi foarte brutal cu privinţă la starea deplorabilă în care presa de specialitate se află, totul culminând în momentul în care am ajuns să dau o masă peste cap când am apucat să citesc review-ul de la Borderlands 2 al celor de la Go4Games. Articol în care nici măcar nu au fost capabilă să îşi pună propriile screenshot-uri. Atunci a fost un semn că ai noştri preferă să pupe în cur personalităţi ca să îşi facă agendele meschine. Slab, slab şi iară slab. Regret că sunt un gamer în astfel de condiţii, dar nu mai am cum să dau înapoi aşa că asta este. Poate data viitoare îşi dau şi unii oameni seama de simbolismul şi importanţa cuvântului JURNALISM.

„- Bă, dar mai dă-i naibii, vezi-ţi domnule de propria ta integritate.”, mi-a spus Fulger după ce am scris un articol destul de agresiv (în opinia unora) despre organizarea evenimentului DreamHack 2012 Bucharest.

Am să îi mulţumesc pentru că a avut tăria să îmi spună cu onestitate despre partea nu tocmai arătoasă a combinaţiilor de pe aici. De altminteri, asta a fost 2012 pentru mine, un semnal de alarmă că sunt mult prea empatic şi că ar trebui să învăţ să îmi văd de treabă. Un semnal care să mă motiveze să pun mai mult braţ la treabă şi să încerc să vă ofer un conţinut bun. Că…vorba aia, pân la urmă, cu toţii ar trebui să fim mulţumiţi la sfârşitul zilei. Înaintez cu anii şi ar trebui să mai fac şi altceva cu privinţă la viaţa mea şi voi face, însă de gaming eu nu scap. Nu am să ma dau lovit ca unii care se dau bătuţi pentru simplul fapt că au ajuns să se usture la funduleţ din cauza unor cititori. Nu am să îmi încalc principiile şi modul direct în care spun lucrurile. De ce să rulez ca mulţi şi să vă zâmbesc cu botul înainte şi să vă spun cât de frumoasă vă este viaţa?

 

Şi nu în ultimul rând, 2012 a fost anul în care jocurile au continuat tradiţia de a cimenta experienţe şi amintiri plăcute în capul consumatorului. Sunt sigur astfel de experienţe se întâmplă doar o dată, dar pân’ la urmă important este să run the course şi să have a great time whilst doing it. Ce este de admirat este că anul 2012 a fost un an în care s-a văzut o tragere către mecanici mai tradiţionale cu experienţe narative bogate (vezi Hotline Miami sau Dishonored), mulţi developeri au luat riscuri pentru a realiza aşa ceva însă e clar că mediul se schimbă.

 

p.s 2013 ar fi bine să fie un an cu cititori mai inteligenţi….nu de alta, dar avem puţini care sunt de nota 10.

p.p.s Aşa ca de sfârşit de an, vă urez un La Mulţi Ani şi sper să renunţaţi la Jim Parsons, naingegăreală şi alte rahaturi inutile. BIYM sau marş în veceu.

p.p.p.s Borderlands 2 a fost alegerea redacţiei WASD.ro pentru „Ăl mai boss joc al lui 2012”. Grea alegere….credeţi-mă pe cuvânt.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.