Razer Deathadder V3 Pro mi-a lăsat o impresie plăcută. Este construit pentru pro gameri și asta mi-a trezit curiozitatea in materie de input lag sau motion delay. Rezultatele sunt conform așteptărilor, adică foarte aproape de Viper V2 Pro și mai bune decât ale lui Deathadder V2 Pro.

Dar în cele ce urmează  va voi prezenta cifrele din spatele testelor noastre și ce anume ne face să îl recomandăm pentru pro gameri.

Despre formă și cum se simte Deathadder V3 Pro în comparație cu alte modele am discutat în acest articol.

Noul senzor Focus + 30K DPI pare doar un flex din partea Razer cu niște specs mai mari decât ale altor producători de mouse-uri. Dar am să vă amintesc că Razer au avut mai mereu exclusivitate de la Pixart pe ceea ce aceștia lansează nou în materie de senzori pentru mouse-uri de gaming.

Așadar, senzorul în sinea lui este cea mai nouă invenție a singurului producător de senzori optici pentru gaming și probabil unicul deținător de patente în acest domeniu.

Razer Deathadder V3 Pro mouse | WASD

 

Cum testez input lag/motion delay?

Metodologie

Primul lucru pe care îl fac este să actualizez firmware-ul sau firmware-urile în cazul în care este vorba de un mouse wireless. Căci și dongle-uri au așa ceva. Apoi verific dacă are sleep sau nu ca să știu la ce mă aștept. Testarea unui mouse cu sleep este infinit mai lungă. Uneori nici nu se trezește din sleep. Dar asta se întâmplă de obicei cu chinezării.

Pentru a măsura ceea ce eu numesc motion delay folosesc întotdeauna CS:GO la 400 fps la rezoluția 1920×1080. Unitățile de măsură din grafice sunt milisecunde și reprezintă timpul scurs din momentul în care mouse-ul și-a început mișcarea pe mousepad și această mișcare apare pe monitor.

Indicatorul vizual pentru a semnaliza începutului mișcării mouse-ului este un LED albastru.

Mai multe detalii găsiți  aici și aici.

 

Componente și periferice

Monitorul folosit de noi pentru asta este Aorus KD25F la 240 Hz. Este cel mai rapid monitor căruia i-am măsurat input lag-ul dintre toate monitoarele pe care le-am testat.

Configurația PC-ului este mereu neschimbată și este bazată pe Ryzen 9 5950X, 32GB Corsair Dominator RGB, Corsair MP600 2 TB și Gigabyte Radeon RX 6900 XT.

 

Centralizator general motion delay

Înainte de a da click pe enormitatea de grafic, aveți în vedere că Deathadder V3 Pro l-am lăsat special sus ca să vă fie mai ușor să comparați.

 

Mouse-uri wireless

Am filtrat puțin informația pentru voi și am lăsat în grafic doar modelele wireless. Inclusiv cele office. În cazul SteelSeries Prime wireless și alți șoareci cu rezultate slabe, asta se întâmplă din cauza tracking-ului dezastruos sau a power managementului din firmware-ul mouse-ului. Fie nu poate face tracking pe una dintre cele doua suprafețe pe care l-am testat, fie are power saving. Fie întârziere a semnalului wireless.

 

Mouse-uri wireless <90 grame

Și o sortare în funcție de greutate. Aici se observă mai ușor diferențele dintre DA V3 Pro și Superlight. Aș putea spune că la nivel subiectiv, asta se traduce într-un smoothness exagerat la DA v3 Pro versus reacție mai rapidă și mai puțin rafinată la Superlight.

În mod clar se simt diferit și este fix diferența pe care o resimțeau dinozaurii de la CS 1.6 între MX518 și Deathadder 3G.

 

Verdict

Bottom line ar fi că Razer Deathadder V3 Pro este mai smooth decât Logitech Pro X Superlight, iar acesta din urmă este o idee mai rapid. Cam același lucru din partea ambelor companii. Sunt produse de top ce au suficientă lățime de bandă pentru ceea ce transmite senzorul acela optic către port-ul USB.

Deathadder V3 Pro nu este cum mult diferit de Razer Viper V2 Pro în materie de tracking și input lag. Și partea mișto este că au unificat patinele. Așadar, cei doi șoareci din această generație 2022 vin echipați cu patine identice. De asemenea, există și varianta de dongle cu 4000 Hz. Cu siguranță se simte diferență în ceea ce privește lag-ul. Mă refer că ar trebui să existe o îmbunătățire. Până la urmă autonomia nu scade degeaba de la 90 ore la 24 ore, când schimbi de la un dongle la altul.

O sa revin cu un nou material când o sa devină disponibile noile dongle-uri 4000 Hz și în România.

  • Puteți cumpăra Razer Deathadder V3 Pro de la PC Garage la prețul de 809 Lei

Similar Articles

2 thoughts on “Input lag: Razer Deathadder V3 Pro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.