Două noi plăci grafice AMD au văzut astăzi lumina zilei şi ambele sunt construite în jurul aceluiaşi nucleu grafic: Cape Verde. Performanţele le-aţi putut vedea mai devreme, într-un articol în care am analizat viziunea celor de la AMD asupra „sweet spot-ului” gamerilor. Bineînţeles că producătorii nu au stat cu mâinile în sân şi au lansat şi ei, tot astăzi, variantele lor de plăci video, fie că vorbim despre o răcire îmbunătăţită sau de frecvenţe mai mari faţă de varianta de referinţă a plăcii.

asus-7750-01La nivel tehnic şi estetic, deciziile se iau la nivelul producătorilor, în cazul de faţă ASUS, aceştia ajustând pe ici pe colo ceea ce se mai poate îmbunătăţi pornind de la designul iniţial al plăcii.

Radeon HD 7750, aşa cum aţi putut vedea, nu este o placă care să aibă un potenţial foarte mare, fie că vorbim de performanţe grafice, fie că vorbim de overclocking. Cei de la ASUS au lucrat la ambele aspecte şi ceea ce au reuşit să facă veţi vedea în rândurile următoare.

 

asus-7750-06În ceea ce priveşte răcirea, ASUS a venit cu o soluţie dual-slot ce fără doar şi poate este mai eficientă decât cea implementată de către AMD pe modelul de referinţă. Într-o tentativă de a se diferenţia cât mai mult de alte produse, se încadrează şi pseudo overclocking-ul acestei variante de Radoen HD 7750.

ASUS Radeon HD 7750 OC vine overclock-ată la fantastica frecvenţă de 820 MHz, faţă de 800 MHz cât are placa de referinţă. Vă spun de acum că am rulat un singur test la frecvenţa implicită (820 MHz) şi m-am convins de faptul că plusul de performanţă se confundă adesea cu marja de eroare a benchmark-urilor.

Aşadar, rezultatele pe care le veţi vedea în pagina testelor sunt rulate doar în regim de overclcoking.

 

Hai să ne uităm la poze şi apoi să vedem cum se poate overclock-a o astfel de placă video, ce nu este suportată de către MSI Afterburner.

 

asus-7750-02 asus-7750-03 asus-7750-04

asus-7750-05 asus-7750-08 asus-7750-07

 

Deşi modelul de la ASUS oferă posibilitatea creşterii voltajului GPU-ului cu ajutorul aplicaţiei lor GPU Tweak, acesta tot nu necesită o alimentare suplimentară. Acest fenomen se întâmplă deoarece software-ul lor este limitat la doar 900 MHz şi, în definitiv, la 900 MHz consumul nu poate fi exagerat.

 

Pages ( 1 of 3 ): 1 23Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.