Asus P67 Sabertooth este, din punctul meu de vedere una dintre cele mai echilibrate plăci de bază construite în jurul cipsetului P67.

Componentele folosite din seria TUF fac deliciul fiecărui pasionat, iar performanţa este pe măsură. Comportamentul este bombproof chiar şi la 5Ghz şi orice aplicaţie este devorată fără menajamente.

Construcţia solidă bazată pe componente „militare” poate părea un moft pentru utilizatorii care nu obişnuiesc să tweakuiască sistemele dar dacă esti puţin mai experimentat, loveşte tab-ul „advanced” din BIOS-ul uEFI cu un click de mouse. Odată deschisă „cutia Pandorei” poţi lăsa fiara cu numele Sandy Bridge să alerge fără  botniţă prin ogradă.

Dacă OC-ul nu este pasiune de familie transmisă pe căi secrete din tată-n fiu atunci te poţi folosi de AI OC. De restul se ocupă Sabertooth.

Aspectul a fost mereu un subiect delicat şi rămâne un punct sensibil chiar şi în cazul Sabertooth. Designul plăcii este extrem de bine pus la punct pentru o placă din segmentul performance, iar scutul din plastic al cărui scop este un pic cam ambiguu poate place sau displace fiecăruia. De aceea sunt reţinut în a comenta pe marginea acestui subiect.

Pe scurt, ASUS P67 Sabertooth este prima placă construită pe generaţia a doua a cipsetului P67 care chiar mă face să economisesc nişte bani. Cu siguranţă este o placă ce merită cumpărată şi sper ca în curând să se odihnească în carcasa subsemnatului.

 

 

 

Plusuri şi minusuri pentru ASUS P67 SABERTOOTH

+ Construcţie
+ Dotări
+ Overclocking
+ BIOS User Friendly
Pages ( 8 of 8 ): « Previous1 ... 67 8

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.