Placa de bază abia scoasă din cutie. Cum vă spuneam, marea mea dezamăgire vine scutul fabricat din plastic. În cazul în care doriţi o configuraţie multi-GPU, mai bine îl înlăturaţi pentru că mai mult încurcă.

 

Fără plasticul care o acoperă P67 Sabertooth arată ca o placă de bază normală, cu excepţia răcirii fazelor de alimentare şi a chipsetului.

 

Nimic interesant de spus aici, mergem mai departe.

 

Iată VRM-ul plăcii de bază, protejat de soluţia cu care ne tot bate la cap ASUS, Thermal Armor care are în componenţă materiale ceramice, pentru o disipare mai bună a căldurii.

 

Pe partea de conectivitate după cum vă spuneam în prima pagină, Sabertooth stă foarte bine. Observăm aici nemuritorul PS/2, portul extern SATA 3Gbps alături de ieşirea optică pentru sunet, patru USB-uri 2.0 cât şi două USB-uri 3.0 şi portul FireWire. Putem conecta un sistem 7.1 la ieşirea de sunet care poate reda semnalul la un maxim 24 biţi şi 192 Khz. Cu alte cuvinte, HD.

 

De la stânga la dreapta avem patru conectori SATA 3Gbps, cei negri, urmaţi de încă patru conectori SATA 6Gbps. Conectori avem din belşug, SSD-uri şi HDD-uri să avem.

 

Iată bridge-ul PCI-e produs de asmedia şi cipul VIA, răspunzător pentru cele două porturi FireWire.

 

Singurul buton care ne poate face viaţa mai uşoară – MemOK!. Acesta ajută foarte mult în cazul în care ne jucăm cu BCLK-ul sau frecvenţa memoriilor, iar sistemul refuză să mai pornească. O simplă apăsare de buton readuce sistemul la viaţă, cu setările default.

 

Un alt lucru de care nu duce lipsă această placă de bază sunt conectorii pentru ventilatoare. Sabertooth vine cu cinci conectori, 2*4 pini şi 3*3 pini dispuşi foarte inteligent.  Spun foarte inteligent pentru că se permite un cable-management foarte bun.

 

VRM-ul este format din 8+2 faze de alimentare, flancate de condensatori solizi marca TUF. Înălţimea răcirii nu pune probleme în cazul montării unui cooler mai serios.

În pagina următoare veţi vedea cum am testat această placă de bază, mai precis ce componente am folosit şi vom arunca o privire şi asupra interfeţei noului BIOS.

 

Pages ( 2 of 8 ): « Previous1 2 34 ... 8Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.