Pentru testarea acestei bijuterii am folosit două procesoare din a doua generaţie Intel Core, unul din segmentul entry-level, i5 2300 şi bineînţeles mult-apreciatul Intel Core i7 2600K, cel cu multiplicatorul deblocat.

 

  • MB:  ASUS P67 Sabertooth
  • CPU: Intel Core i5 2300 şi Intel Core i7 2600K,  răcite cu Noiseblocker TwinTec şi Enermax Magma
  • RAM: 2 x 2 GB Kingston HyperX low latency Limited Edition DDR3 1600MHz CL7
  • Video: Radeon HD6790
  • HDD: Samsung HD502IJ 500GB / 7200RPM / 16MB
  • PSU: Enermax PRO82+ 625W
  • Monitor: ASUS MS246
  • OS: Windows 7 Ultimate x64 SP1

Dar până să ne avântăm către pagina cu teste, iată cum arată BIOS-ul uEFI şi câteva dintre opţiunile mai interesante prezente.

 

Setările sunt cele default, deoarece screenshoturile le-am făcut imediat ce am pornit platforma. Mi-a plăcut la nebunie faptul că am putut face screenshoturi direct în BIOS. Ideea de a folosi mouse-ul este totuşi un moft deoarece navigarea prin meniuri se face extrem de rapid şi uşor cu ajutorul tastaturii. BIOS-ul uEFI oferă ceea ce ofereau şi variantele mai vechi şi uneori mai mult. De exemplu puteţi folosi drad and drop pentru aşezarea ordinii de boot, iar diagrama care reprezintă raportul performanţă / consumul de curent este foarte sugestivă.

 

Cu toate că majoritatea Tab-urilor din bios sunt funcţionale, senzorii de temperatură raportează temperaturi cu mult mai mari faţă de realitate. Ce mi-a plăcut enorm de mult a fost controlul fazelor de alimentare în funcţie de temperatură. Modulul Thermal Probe se ocupă de acest aspect deşi poate dezactivat când se ţinteşte către frecvenţe mai înalte. Modulul EPU nu poate fi dezactivat mereu, acest lucru fiind dependent direct de metoda aleasă pentru overclocking. Dacă alegeţi metoda clasică îl puteţi dezactiva. Dacă mergeţi pe mâna „OC Tuner”, care vă va overclocka procesorul şi memoriile la frecvenţele maxime stabile, atunci acesta rămâne activat permanent, la fel ca şi C1E, C6 şi Turbo Mode.

Pentru testele rulate noi am overclockat folosind metoda clasică, crescând doar multiplicatorul procesorului şi când a fost cazul BCLK-ul. Dar mai multe detalii în pagina următoare, dedicată overclocking-ului.

 

 

 

Pages ( 3 of 8 ): « Previous12 3 45 ... 8Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.