Perioada dedicată de mine acestui articol a fost de departe cea mai lungă de până acum. Unul dintre motive a fost perioada caniculară în care am testat placa, şi din acest motiv sunt conştient că am fost foarte departe de a atinge limitele plăcii. Şi asta în ciuda faptului că mi-am cumpărat un cooler foarte performant, Thermalright Venomous X, pentru încerca să stresez şi mai mult placa de bază.

Al doilea motiv, şi cel principal, se referă la metoda mea de organizare a perioadei de test şi de gândire a articolelor. Ca şi până acum, am urmat o „procedură” simplă, dar care a funcţionat tot timpul. De fiecare dată când mi-a ajuns un produs în teste, l-am montat în sistem şi l-am folosit normal, fără să rulez teste pentru articol, exceptând evident articolele la care am avut un deadline strict. Iar după o perioadă de câteva zile, după ce am considerat că am prins feeling-ul produsului, am rulat testele şi am început să gândesc liniile articolului. În momentul în care m-am hotărât asupra formei finale, m-am aşezat la calculator şi am scris tot articolul, de la început până la sfărşit.

Ei, în cazul GENE3, nici măcar acum nu sunt complet hotărât asupra formei finale a articolului. Şi asta din simplul motiv că sunt foarte multe lucruri de spus despre această placă de bază. Practic, de o lună şi jumătate încoace aş fi putut scrie în fiecare zi câte un articol despre GENE3, şi de fiecare dată ar fi arătat diferit. Un singur lucru ar fi fost comun: concluzia. Pentru că într-adevăr este o placă de bază foarte foarte reuşită!

Motivele pentru care aţi cumpăra un astfel de produs sunt extrem de numeroase, dar o să dau doar o singură idee (foarte simplificată): e un Rampage III Extreme la un preţ mult redus. Dacă nu vă interesează configuraţiile 3-way SLI/CFX, sau nu folosiţi multe plăci de extensie, Rampage III GENE e cea mai bună alegere. Şi este cu adevărat o placă pe care s-o păstraţi atâta timp cât veţi avea o platformă X58, pentru că nu văd niciun motiv pentru care ar fi necesar un upgrade.

Şi mai rămâne o singură întrebare, pe care cu siguranţă şi-o pun posesorii de GENE2: merită trecerea de la GENE2 la GENE3? Aici e discutabil, dar înclin să cred că nu. Practic GENE3 nu este o placă care aduce schimbări fantastice faţă de GENE2, ci, în esenţă, este doar un GENE2 actualizat. Totuşi, există numeroase elemente noi pentru a lua în considerare un upgrade. Dacă însă vă hotărâţi să treceţi la LGA1366 de la altă platformă şi doriţi un produs de top, atunci cu siguranţă Rampage III GENE merită să fie în „Top 3”-ul vostru.

So, fără a mai lungi prea mult povestea, Rampage III GENE primeşte din partea mea „Editor’s Choice” în materie de plăci de bază, fie că eşti gamer (şi vei vrea să te plimbi pe la LAN Party-uri… sau nu…), fie că eşti overclocker sau tweaker sau chiar casual user. Dar numai atâta timp cât va fi folosită alături de o carcasă bine ventilată.

 

 

Plusuri şi minusuri pentru ASUS Rampage III GENE

+ Dotări
+ Preţ
+ Facilităţi avansate de overclocking
+ Toate acestea într-un format microATX
Pages ( 5 of 5 ): « Previous1 ... 34 5

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.