Oh! Wow! Intel scoate altceva decat un quad core similar celui lansat la inceputul anului 2017. Si nu mai asteapta sa treaca ciclul tic toc poc? Dar ce se intampla?!

A da, Ryzen se intampla. Sincer va spun ca desi asteptam cu nerabdare acest procesor, imi abtin cu greu rasul cand ma gandesc la cat de meschini sunt Intel si cat de prosti suntem noi, cei ce le-am tot cumparat procesoarele.

Citeste despre Intel Core i5 8600K aici.

Bravo lor, celor ce inca stau cu 2600K. Ati facut ce trebuia. Sa nu schimbati procesorul pentru doar 5-10% performanta in plus cat a adus fiecare generatie noua. Bine, fiecare generatie Intel a adus dupa sine si alte noutati: DDR4, NVMe, pasta termica la IHS si altele. Dar la modul cel mai serios, singurul lucru care s-a simtit cu adevarat a fost impopotonarea placilor de baza.

Cu trecerea fiecarei generatii de procesoare Intel, toti producatorii de placi de baza au inceput sa puna tot mai mult accent pe aspect si bling bling in loc de stabilitate si utilitate.

Da, consider ca sunt total inutile toate beculetele si curcubeele atata vreme cat placa de baza nu e in stare sa porneasca cu niste memorii la o frecventa peste medie.

Dar nu conteaza. Tragem linie si bagam o cafea proaspata si punem 6 cuburi de zahar sa fim in ton cu numarul de nuclee si sa lesinam degeaba.

Intel Core i7 8700K & 7700K

 

Ce este Intel Core i7 8700K Coffee Lake

  Intel Core i5 6600K Intel Core i7 6700K Intel Core i5 7600K Intel Core i7 7700K Intel Core i5 8600K Intel Core i7 8700K
Nr. nuclee 4 4 4 4 6 6
Nr. fire executie 4 8 4 8 6 12
Frecventa de baza 3,5 GHz 4 GHz 3,8 GHz 4,2 GHz 3,6 GHz 3,7 GHz
Frecventa maxima turbo 3,9 GHz 4,2 GHz 4,2 GHz 4,5 GHz 4,3 GHz 4,7 GHz
Memorie Cache 6 MB SmartCache 8 MB SmartCache 6 MB SmartCache 8 MB SmartCache 9 MB 12 MB
Litografie 14nm 14nm 14nm 14nm 14nm 14nm
TDP 91W 91W 91W 91W 95W 95W
Suport pentru memorii DDR4@2133 DDR4@2133 DDR4@2400 DDR4@2400 DDR4@2666 DDR4@2666
Pret recomandat 242$ 339$ 242$ 339$ TBD TBD

Cel mai simplu mod de a explica ceea ce este Coffee Lake este de a spune ca este un Kaby Lake cu 2 nuclee in plus.

In tabelul de mai sus nu se regaseste nicio informatie despre IGP (integrated graphics processor) pentru ca in definitiv este exact acelasi ca pe 7700K. Au schimbat doar foarte putin numele si l-au facut ceva mai trendy.

Nu se mai numeste HD Graphics 630, ci UHD Graphics 630. In rest totul este identic. Bine, poate ar merita precizat ca varianta de IGP de pe 8700K are 50 MHz in plus la frecventa maxima fata de restul IGP-urilor folosite de Intel pentru pentru procesoarele din tabelul de mai sus.

Dar cui ii pasa de un asemenea IGP?

Ar trebui sa va precizez, insa, faptul ca desi are UHD in nume, mi-a facut o groaza de figuri cu monitorul meu UHD, Asus PG27AQ. Nu am putut de nicio culoare sa intru in BIOS folosind acest monitor. Intotdeauna afisa lipsa semnal. Si nu este o problema a monitorului atata vreme cat pe 6700K sau 7700K totul merge in regula.

 

Ce este Intel Z370

Z370 este noul chipset Intel pentru platoforma lor mainstream cu tendinte high end. Chiar daca pare high end, nu e chiar atat de high end. E la granita intre mainstream si high end. Si de cand Intel au lansat X299 ce permite instalarea de i5 cu 4 nuclee, acea linie trasata intre aceste platforme a devenit tot mai gri. Poti sa iti faci un PC mainstream cu o placa de baza X299 si i5 si un PC mai performant cu Z370. Acesta din urma are logica, primul nu. Absolut deloc.

Inainte de toate hai sa va spun o mica poveste despre copiatul numelui pentru diferite produse.

Stiti voi taivanezii aia mici care tot isi numesc placile de baza ba Gaming 5, ba K5 ba nu stiu cum si apoi vin ceilalti taivanezi mici cu acelasi gen de nume si cu o dotare inutila in plus si apoi se bat cu pumnul in piept ca ei ofera ceva mai cu mot cu bani mai putini?

Intel Core i7 8700K & Gigabyte Z370 Gaming 7
Se putea sa nu existe astfel de abtibilduri la toti?

Ei bine, asta se intampla si la case mai mari. Sau mai bine zis foarte mari.

Intel merge pe nomenclatura asta cu 7 de ceva vreme. Chiar daca pare diferit, tiparul este similar si la Z77, Z87 si Z97 ca la Z170, Z270 si Z370. Au trecut de la zeci la sute. Totul fine and dandy. E felul lor de a isi denumi produsele si clientii lor s-au obisnuit cu asta.

Dar cine s-a trezit dintr-o data sa sara in aceasta hora? AMD. Au venit si ei cu X370 de pe vreme cand Intel rulau cu Z270. Stiau ca Intel o sa vina cu Z370 la un moment dat si asa ca s-au gandit sa fie primii oameni pe luna. Acelasi lucru l-au facut si cu X399.

Dar in definitiv, aceste lucruri nu conteaza. Conteaza cine ofera ceva mai bun clientului final. Adica noua.

Si ce aduce Z370? Mai nimic in plus fata de Z270. La modul cel mai serios. Sunt niste mici imbunatatiri. Si sunt atat de mici incat nu am cum sa le evidentiez.

 

Ce este Gigabyte Aorus Z370 Gaming 7

Este o nebunie de placa de baza. Un curcubeu de tehnologii si caracteristici. Daca v-ati uita pe media kit-ul lor v-ati intreba cand se mai opreste departamentul lor de marketing.

Are si d-aia si d-aia si d-ailalta. Are si chestii la care nu te-ai gandit.

O sa o luam cu inceputul.

Gigabyte specifica faptul ca aceasta palca de baza suporta XMP 4133 MHz si este foarte important acest aspect impreuna cu al lor 1000+ QVL (quality vendor list), adica lista cu modele de memorii ce functioneaza sigur.

Practic asta spune ca aproape orice model de memorii arunci in slot-uri sansele sa nu functioneze sunt minime.

La capitolul stocare sta absolut excelent. Dispune de 3 slot-uri M2. Doua de dimensiunea 22110 si unul de 2280. Toate 3 suporta NVMe si RAID. E misto ca fiind atat de multe slot-uri vei putea utiliza chiar si Intel Optane. Doua SSD-uri NVMe si un Intel Optane. Suna interesant.

Iar la capitolul SATA dispunem de 6 port-uri 6 Gbps care si ele suporta RAID.

La capitolul USB 3.1 Type C avem parte de o actualizare a controller-ului care ofera o latime de banda mai mare. Asmedia 3142 reuseste sa ofere pana la 16 Gb/s pentru 2 port-uri 10 Gb/s. Unde precedentul punea la dispozitie 10 Gb/s pentru doua port-uri 10 Gb/s.

Gigabyte au lucrat serios si la partea audio. Chiar daca nu mai este vorba de un cip audio Creative, cel Realtek ALC1220 este combinat cu un DAC ESS Sabre 9018Q2C. Acest DAC suporta rate de esantionare de 384 KHz.

Pe langa asta au adaugat si condensatori WIMA pe langa cei Nichicon Fine Gold.

Desi nu avem de-a face cu un cip audio Creative, Gigabyte au inclus solutia lor software numita Sound BlasterX 720°. Din toata suita Creative doua lucruri ies in evidenta: Scout mode si Scout Radar.

Stiti voi, chestia aia de iti arata pe o harta din ce directie se aude sunetul. Am mai vazut asta la Asus acum cativ ani. Dar Creative au dus-o ceva mai departe. Ca sa nu existe riscuri ca anticheat-ul sa prinda vreo harta in screenshot, Creative iti deseneaza radarul pe telefonul mobil. Amuzant. Cheat-uri pe bani.

La sectiunea retelista avem de-a face cu doua solutii de retea. Una preferata de Gigabyte: Killer 2500, si una preferata de mine: Intel

 

Galerie foto Aorus Z370 Gaming 7

 

Iluminare Aorus Z370 Gaming 7

 

BIOS Aorus Z370 Gaming 7

 

Metodologie de testare

Metodologia de testare folosita pentru 8700K am incropit-o pentru Ryzen. Pentru procesorul Intel a fost nevoie sa rerulez toate testele pe Ryzen deoarece aplicatiile au primit actualizari importante.

Si daca tot a fost nevoie sa rerulez toate testele am decis sa modific un pic si proiectele. Drept urmare veti vedea niste timpi foarte mari de executie si randare la unele teste fata de cele din review-ul procesorului Ryzen 7 1800X.

Pentru o parte din ele veti putea sa le refaceti si voi ca sa vedeti pe unde se situeaza procesorul vostru. Insa, pentru Adobe Premiere Pro am folosit doua proiecte proprii.

Software utilizat:

  • Agisoft PhotoScan Standard 1.3.4
  • Adobe Premiere Pro CC
  • Adobe After Effects CC
  • Blender 2.79
  • Cinebench R15
  • WinRar 5.50
  • GTA V
  • DiRT Rally
  • Warhammer 40,000: Dawn of War III
  • Counter Strike: Global Offensive

Pentru monitorizarea temperaturii am utilizat MSI Afterburner deoarece valorile sunt inregistrate sub forma unui grafic..

Pentru Agisoft PhotoScan am folosit proiectul Doll care este disponibil pe site-ul lor. La testul de aliniere a fotografiilor am dezactivat „generic preselection”, iar restul optiunilor le puteti vedea in graficele de performanta. Bineinteles, am deselectat utilizarea GPU-ului pentru a evidentia mai bine diferentele dintre procesoare.

In Adobe Premiere Pro CC am folosit 4 scenarii: FHD si 4K, cu si fara Lumetri. Proiectul FHD a fost compus dintr-o filmare de 5 minute cu GoPro la 60 fps, 3 cut-uri, 6 Cross disolve, si 3 preset-uri Lumetri diferite pe cate un segment. Evident, am folosit engine-ul software si absolut toate procesoarele s-au chinuit cand au ajuns la preset-urile Lumetri. In mod normal de procesarea acestora se ocupa GPU-ul la exportarea unui video din Premiere, insa de dragul comparatiei le-am folosit. Clipurile au fost exportate la 50 Mbps atat pe FHD, cat si pe 4K.

In Adobe After Effects am folosit acest proiect.

Iar pentru testarea folosind Blender, am utilizat un benchmark destul de raspandit. Mai exact, blenchmark. Si evident, am randat pe CPU.

Si nu in ultimul rand, jocurile le-am rulat la rezolutie Full HD si la 4K. Evident, in ambele cazuri am folosit detalii maxime deoarece nimeni nu joaca cu detaliile la minim. Stiu ca s-ar fi evidentiat diferentele mai bine, insa nu are niciun rost testarea in acest fel.

Pentru jocuri am folosit Nvidia GeForce GTX 1080 Founders Edition.

 

Frecvente de lucru

Intrucat BIOS-ul de pe placa de baza Gigabyte Aorus Z370 Gaming 7 se afla intr-o stare cam incipienta, am decis sa folosesc pentru teste doua moduri de lucru la default.

Nu stiu in acest moment care va fi modul de lucru final.

Intel declara valoarea maxima de turbo ca fiind 4,7 GHz. Dar cu totii stim ca valoarea maxima in general se refera la load pe un singur nucleu. Deci am putea presupune ca frecvent amaxima pentru load pe toate nucleele nu este 4,7 GHz, ci 4,3 GHz.

Gigabyte Aorus Z370 Gaming 7

Out of the box i7 8700K functioneaza la 4,3 GHz si nu misca de acolo de niciun fel. Fie ca ai load pe 1 nucleu sau pe 6, frecventa aia e batuta in cuie.

Daca activezi Enhanced Multi-Core Performance, frecventa procesorului sare la 4,7 GHz si sta acolo orice fel de load ai avea. Fie pe 1 nucleu, fie pe 6.

Asadar, in grafice veti vedea 8700K @ 4,3 GHz, dar si 8700K @ 4,7 GHz. Si evident, modul OC care reprezinta frecventa de 5 GHz. Frecventa maxima la care era stabil exemplarul sosit la review.

Tin sa precizez ca exemplarul pe care l-am avut in teste a functionat la 5 GHz fara mari setari de overclocker. Totul a devenit dumb proof in zilele noastre si astfel am atins frecventa de 5 GHz doar selectand „CPU Upgrade 8700K 5 GHz” din BIOS-ul placii de baza.

 

Temperaturi

Pentru a verifica temperaturile spuneam ca am folosit MSI Afterburner. Pe langa asta, pentru a incarca procesorul am folosit testul din CPU-Z, dar si Adobe Premiere Pro CC in timp ce randa scenariul Full HD cu Lumetri.

Sistemul de racire folosit pentru toate procesoarele testate in acest articol este Corsair H115i cu turatia ventilatoarelor setata la maxim.

Temperatura ambientala a fost de 26°C.

 

i7 8700K @ 4,3 GHz

 

I7 8700K @ 4,7 GHz

 

i7 8700K @ 5 GHz

 

i7 7700K @ 4,4 GHz

 

 

Temperaturi maxime

Mai jos aveti temperaturile maxime atinse de procesoare in timp ce rulau unul dintre programele pentru incarcarea procesorului. Nu reprezinta valoriile medii, ci doar maximele.

Intel Core i7 7700K
Default
4,4 GHz
Intel Core i7 8700K
4,3 GHz
Intel Core i7 8700K
4,7 GHz
Intel Core i7 8700K
5 GHz
Temperatura maxima 72°C 69°C 83°C 92°C

 

Consum

Intel Core i7 8700K @ 4,3 GHz

 

Intel Core i7 8700K @ 4,7 GHz

 

Intel Core i7 8700K @ 5 GHz

 

Intel Core i7 7700K @ 4,4 GHz

consum-cpuz-44ghz-7700k

 

Teste de performanta

Intel Core i7 8700K review - Adobe After Effects

Pentru Adobe After Effects am folosit Software engine si din acest motiv diferentele sunt atat de mari intre procesoare.

 

Intel Core i7 8700K review - Adobe Premiere Pro

Am decis sa combin toate cele 4 scenarii sub un singur grafic. Pana la urma va faceti o idee mai buna pentru ca sunt evidentiate mai bine diferentele. De asemenea, am inclus si teste rulate folosind CUDA Engine care este mult mai rapid decat cel software.

 

Intel Core i7 8700K review - Agisoft Photoscan 1.3.4

La fel ca in cazul testelor rulate in Adobe Premiere Pro si in Agisoft Photoscan am combinat scenariile. Pana la urma ofera un overview mai bun asupra comportamentului. De asemenea, am inclus si testele rulate impreuna cu un GTX 1080 FE. In definitiv este inutil sa folosesti acest software fara o placa video. Adica se vede clar ce castig de timp ai daca faci asta.

 

 

Intel Core i7 8700K review - Cinebench 15

Stiu ca scorul lui 7700K la default si overclocked este ciudat. Vinovatul pentru acest scor slab este BIOS-ul vechi (0224) al placii de baza Asus Maximus IX Code. Daca aruncati o privire pe testele rulate pe 7700K la lansare veti vedea ca am obtinut mai multe puncte cu o memorie la frecventa mai mica. Si de curiozitate am retestat cu acele memorii si am reusit sa obtin un pucntaj maxim de 973 de puncte la frecventa implicita si 1048 la 5 GHz. E o mica imbunatatire, insa destul de departe de scorul obtinut atunci pe placa de baza Gigabyte Z270X Gaming 7.

Si daca tot intrati in acel articol, verificati la rezultatele din AIDA64 si latimea de banda pentru cache. In cazul de fata, pe Maximus IX Code, avem niste rezultate mult mai slabe si puteti sa le observati in screenshot-ul de mai sus. Cu BIOS-ul nou la L1 read obtin 1114GB/s, fata de 1089 GB/s. Si acesta este doa run exemplu.

Punctajele obtinute cu BIOS-ul nou (1009) sunt urmatoarele: 4,4 GHz: 997 si 5 GHz: 1091.

 

Intel Core i7 8700K review - Blender 2.79

Chiar ma bucur sa vad ca Ryzen 1800X se mentine in top. Pana la urma pentru acest gen de aplicatii a fost inventat.

 

Intel Core i7 8700K review - batch image processing

Fiind vorba de lucru single thread, AMD-urile raman foarte in urma. Era de asteptat acest rezultat.

 

Intel Core i7 8700K review - H.264 Encoding

Singurul motiv pentru care procesoarele Intel ruleaza mai bine este frecventa de functionare mai mare. Altfel, 1800X ofera un rezultat decent.

 

Intel Core i7 8700K review - Winrar 5.50

 

Teste gaming

Am folosit Nvidia GeForce GTX 1080 Founders Edition la frecvente implicite.

Intel Core i7 8700K review - DiRT Rally

Am vazut mutle discutii legate de testele pe care le rulez pentru review-urile de procesoare. Ceva de genu ca sunt alese prost. Ei bine, DiRT Rally reuseste sa utilizeze 8 fire de executie. Faptul ca Ryzen ofera rezultate slabe se datoreaza in principal frecventei mici la care functioneaza.

 

Intel Core i7 8700K review - GTA V

Desi este un joc vechi, GTA V reactioneaza foarte bine la frecventa procesorului.

 

Intel Core i7 8700K review - CS:GO

CS:GO este un joc extrem de popular si acesta este si motivul pentru care l-am inclus. Pana la urma trebuie sa stii care procesor te ajuta mai mult sau te incurca mai mult. As fi rulat teste pe PUBG care si el este foarte popular, insa, acesta primeste constant update-uri care au efect destul de mare asupra performantei si in plus, nu este perfect repetabil.

 

Verdict

Inca nu reusesc sa inteleg aceasta lansare. E total diferita de cele pe care Intel le-a avut pana acum atat din punct de vedere al ciclicitatii, cat si al nivelului de informatii oferit pentru presa.

0 diagrame, 0 documentatie si 0 NDA. Eu practic as fi putut publica articolul de aproximativ o saptamana (daca ma miscam mai repede). Si asta doar pentru ca nu mai exista Intel Romania.

Nu conteaza. Nu aici se produceau procesoarele. Dar macar se ocupau de sampling si semnarea de NDA-uri.

Si? Ce este cu acest i7 8700K? Este procesorul pe care nu l-am fi vazut daca nu exista AMD. Daca AMD reuseau sa vina cu Ryzen mai devreme, am fi vazut acest 6 core si noi mult mai devreme.

Dar chiar daca lansarea acestui procesor este facuta pe genunchi, procesorul este al naibii de misto. Aduce in plus tot ceea ce voiai de la un 7700K. Ceva mai multa putere. O temperatura mai mica si sa nu mai fie acelasi quad core ca acum 5 ani.

Ce sa o mai lungim?! 8700K e mai semnificativ puternic decat 7700K si chiar devine o alternativa la Ryzen pentru cei ce produc continut.

Dar va spun un secret. La capitolul gaming vedeta nu este 8700K, ci 8600K overclock-at. 8600K este o adevarata bestie. E rece si poate sa ruleze stabil la 5.3 GHz folosind un cooler AIO. Veti vedea pe 5 octombrie cand stiu ca pot publica acel procesor la ce ma refer.

Tot atunci vom discuta pe larg si despre preturile lor despre care deocamdata doar se speculeaza.

Oricum, ne putem astepta la preturi asemanatoare cu cele ale actualelor procesoare. Usor mai mari.

Intre timp termin teste pe Ryzen-uri si revin cu un update al graficelor.

Graficele au fost actualizate si am adaugat extra explicatii acolo unde a fost nevoie.

Intel Core i7 8700K & Gigabyte Z370 Gaming 7

6 thoughts on “Intel Core i7 8700K review

  1. Pai daca 7700k de tik-ul, iar 8700k e tot tik-ul, dar pe 6 nuclee. Inseamna ca trebuie sa asteptam tok-ul pe 6 nuclee, nu?
    Trebuie sa vina refresh-ul la anu’.

Lasă un răspuns