În ordine alfabetică vom începe să analizăm puţin cele trei soluţii propuse de cei trei mari producători.

 

 

AsRock A75 Pro4

Cu ruşine spun că este prima dată când avem pe masa de teste o placă de bază AsRock. Cum mai târziu este mai bine decât niciodată, iată ce ne propun cei de la AsRock.

 

 

Aspectul este unul îngrjit şi primul lucru care iese în evidenţă sunt dotările plăcii. Avem de-a face cu butoane pentru on/off, reset şi un indicator electronic.

VRM-ul este compus din 4+1 faze de alimentare, dublate de zece tranzistori MOSFET, iar radiatorul ce se ocupă de răcire permite suficient spaţiu de manevră pentru montarea unui cooler mai serios.

 

 

 

În partea din spate pe lângă nemuritorul PS/2 găsim trei ieşiri video – VGA, un DVI-D dual-link, alături de un HDMI. Patru USB-uri, un firewire şi un e-SATA sunt restul de conectori şi puţin mai ciudat amplasat faţă de fraţii săi, este butonul pentru resetarea BIOS-ului. Latura practică a acestui buton o veţi afla dacă aveţi nevoie de un reset rapid de BIOS fără a fi nevoie de a deschide carcasa.

Chipul Nuvoton NCT6776F este responsabil de monitorizarea temperaturilor cât şi de viteza ventilatoarelor din sistem.

Sunetul este aşa cum ne-am obişnuit Realtek şi bonus, o certificare THX.

 

 

GIGABYTE A75M-UD2H

Nu puteam să nu avem în cadrul testului de astăzi o placă de bază de la GIGABYTE. A75M vine în format mATX şi nu atrage atenţia în nici un fel. Designul este aşa cum ne-a obişnuit GIGABYTE, foarte bine pus la punct şi respectă întocmai indicaţiile esenţiale AMD.

 

 

VRM-ul este mult mai ordonat faţă de cel de pe placa celor de la AsRock, iar răcirea mai solidă. Pe backpanel avem patru ieşiri video – pe lângă VGA, DVI-D şi HDMI şi-a găsit loc şi un Display Port.

În rest, totul pare să semene cu excepţia certificării Dolby Home Theater şi a faptului că nu există decât doi conectori pentru ventilatoare – unul pentru procesor şi unul pentru un eventual ventilator de sistem.

 

 

 

ASUS F1-A75-V PRO

Cea de-a treia placă de bază care este lansată astăzi vine de la ASUS. Soluţia prezentată de ASUS este momentan cea mai elegantă dar şi cea mai dotată placă de bază construită pe A75 gata de vânzare. 

 

 

F1A75-V PRO este echipată cu un VRM mult mai solid decât cel al competitorilor, compus din opt faze de alimentare, iar de disparea căldurii se ocupa două radiatoare legate de un heat-pipe generos.

Absenţa butoanelor on/off şi reset este o scăpare ce se poate trece cu vederea ţinând cont că platforma A75 nu este destinată entuziaştilor sau overclockingului.

Avem în schimb un switch MemOK! care readuce sistemul la viaţă în cazul în care am crescut frecvenţele memoriilor prea mult şi un switch ce permite dezactivarea EPU şi un alt minunat switch TPU pentru overclockingul mai facil a sistemului.

 

 

Ca şi pe placa GIGABYTE conectorii video sunt în numă patru – DVI-D single link, VGA, HDMI şi Display Port, cele patru USB-uri 3.0 plus două USB 2.0 şi ieşirile de reţea, sunet şi S/PDIF. ASUS au renunţat însă la firewire, un port care din punctul meu de vedere mai este util doar celor care încă folosesc camere video ce au un port firewire.

După cum aţi văzut, toate plăcile vin cu două sloturi PCI-Express x16 gen2 , mai puţin placa de bază GIGABYTE care are un slot doar 4x electric.

 

Pentru testarea procesorului şi a cipsetului am alcătuit următoarea platformă de test:

 

  • gpus

    CPU:  AMD A8-3850

  • răcit de Noiseblocker Twintec şi Enermax Magma
  • RAM: 2*2GB Kingston HyperX KHX2133C9AD3T1K2
  • GPU: Radeon HD6550D, Radeon HD6670, Radeon HD6450, Radeon HD6790
  • HDD: Samsung HD502IJ 500GB / 7200RPM / 16MB buffer
  • OS: Windows 7 Ultimate x64 SP1 şi AMD Vision Control Center 11.6 beta

 

 

Pages ( 2 of 7 ): « Previous1 2 34 ... 7Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.