Am testat routerul cu un tool foarte interesant care se numeşte Jperf. Acesta este un soft scris de nişte oameni ingenioşi, în Java, care poate măsura performanţele unei reţele sau ale unui echipament din reţea.

Noi am folosit versiunea 2.0 şi am folosit pentru teste următoarele echipamente: placa de reţea de pe Gigabyte G1 Sniper 2, BigFoot Killer E2100, o altă placă BroadCom BCM5788 şi o placă de reţea Atheros AR500G cu un adaptor Intel WiFi Link 5300N. Adaptorul l-am folosit pentru a testa performanţele routerului în 802.11n deoarece placa de reţea de pe laptopul din dotare este limitată la 802.11g. Criptarea folosită a fost WPA2/AES.

Pentru a avea un punct de referinţă în cadrul testului am folosit şi un router TP-Link TL-WR740N, un router mainstream şi cu performanţe acceptabile.

Am început cu testarea echipamentului pe fir unde am măsurat lăţimea de bandă în modurile „routing” şi „switching”.

Valorile din tabel sunt exprimate în megabiţi.

alt

Viteza la rutare este foarte bună comparativ cu majoritatea echipamentelor existente pe piaţă. Este amuzant totuşi că perfomanţa la switching a TP-Link-ului este foarte apropiată de cea a echipamentului AirLive, care este mai scump şi mai dotat.

 

În continuare aveţi graficele cu performanţele wireless ale echipamentului. Am testat viteza în trei situaţii iar acronimele TX şi RX vin de la Transmit şi Receive adică am testat viteza cu care echipamentul trimite şi primeşte pachete de date. De menţionat că am testat routerul doar în 802.11n. Din nou, valorile sunt exprimate în megabiţi pe secundă.

 

 

 

De data aceasta diferenţele de performanţă dintre cele două echipamente au fost mari. Cel mai mult m-a bucurat faptul că AirLive N.Power se descurcă onorabil printre o mulţime de SSID-uri şi poate menţine o conexiune chiar şi la o distanţă apreciabilă şi prin 5 pereţi, pereţi care nu sunt din beton armat. Performanţele vor scădea drastic dacă veţi încerca să îl folosiţi într-un buncăr cu armătură serioasă 🙂

Am vorbit numai iar lucrurile care deranjează sunt puţine, dar există. De exemplu, pentru fiecare setare făcută echipamentul are nevoie de reboot, lucru care nu este necesar în cazul altor routere – TP-Link, D-Link etc.

În al doilea rând am experimentat câteva blocări în momentele în care îl configuram sau pur şi simplu încercam să accesez o anumită secţiune, iar modulul de update al firmware-ului nu funcţionează.

Uptime-ul a fost excelent, fără să fiu nevoit să rebootez echipamentul.

Concluzii

Cu un preţ accesibil pentru facilităţile oferite şi performanţe peste media echipamentelor pe care le găsim momentan pe piaţă AirLive N.Power s-ar putea poziţiona rapid în topurile româneşti.

Performanţele ar trebui să mulţumească orice gamer sau maniac multimedia, iar preţul este acceptabil comparativ cu ceea ce se oferă.

 

Plusuri şi minusuri pentru AirLive N.Power

+ Performanţă
+ Opţiuni de configurare
+ Rază mare de acoperire
+ Port PoE Pasiv

 

Pages ( 3 of 3 ): « Previous12 3

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.