LG 24GN650 este un monitor pe care majoritate gamerilor îl pot considera prea mic, iar pro gamerii îl pot considera cu prea puțini Hz.
Ce face el în piața în condițiile date mai sus și cui se adresează? Vom afla în cele ce urmează. Deocamdată simt că mi se adresează mie completandu-mi setup-ul langă un TN de 24 inci, dar la 240 Hz. Știți voi, TN-ul ala rapid tare. Aorus KD25F. Îl foilosesc pentru masurat input lag-ul perifericelor.
Încercând să îi identific relevanța în acest an, mi-am dat seama că o aveam în față încă de când l-am pus pe birou.
Normal că o să poți alege un monitor cu mai mulți, herți, inci sau pixeli. Dar este valabil exclusiv pentru când alegi monitorul principal.
Dacă mindsetul tău este să caute un monitor secundar, sau un al doilea care să îți dubleze spațiul de lucru și care să fie utilizat frecvent. Optica se schimbă total. Iar însemnătatea caracteristicilor gameristice începe să tindă spre zero.
Ce este LG 24GN650?
Este cel mai nou membru al familiei UltraGear. Nu doar că este nou, dar este și foarte accesibil. Pentru un IPS de gaming.

Prețul monitorului LG 24GN650 este de 179$ pe site-ul LG și 1135 Lei pe PC Garage. Din punctul meu de vedere este un monitor accesibil, deși este perfect adevărat că la această sumă de bani găsești prin magazinele românești și monitoare la 32 inci. Dar acum intervine și motivul pentru care cauți un monitor. Sigur că un 32 e mișto ca să te uiți la filme cu gagica din pat, dar când te joci de la birou o sa observi pixelii cât casa dacă rezoluția lui este FHD.
Pe partea de caracteristici, LG 24GN650 am putea să spunem că este dotat într-un mod relevant. Cel puțin pentur anul 2022. Lista completă a specificațiilor o găsiți aici.
Are destul de multe caracteristici software (selectabile din meniu) și suficiente fizice cât să nu pară că dai banii pe tot felul de briz brizuri.
Nu are iluminare RGB. Dar are VESA Mount.
Și poate că are doar FreeSync Premium și nu are și G-SYNC, dar având în vedere că majoritatea monitoarelor cu G-SYNC un un extra cost de aproximativ 100$, aș zice că mai bine că nu au pus și G-SYNC. Oricum dacă legi un PS5 la acest monitor, G-SYNC e iarăși inutil.
Și dacă tot am adus vorba de PS5, trebuie să vă mărturisesc că schimbarea sursei video nu se poate face printr-o simplă apăsare de buton. Și aici se vede și categoria din care face parte monitorul că nici nu se poate programa vreo poziție a joystick-ului pentru schimbat sursa video.
Din fericire există Auto switch input. Și îți dă un pic de flexibilitate în a evita meniul pentru a folosi altă sursă video.
Galerie foto
Meniul monitorului
Navigarea prin meniu se face super facil cu ajutorul unui joystick direcțional.
Teste input lag
Metodologie testare
Așa cum am descris și în acest articol, metodologia de testare a suferit o serie de schimbări de-a lungul timpului pe masură ce tot descopeream neajunsuri. Argumentările le gasiți în articolul indicat acum două propoziții.
Așadar, pentru a putea număra milisecundele scurse din momentul în care mouse-ul începe să se deplaseze pe mousepad până în momentul în care monitorul afișează mișcarea folosim o camera video Sony RX100 Mark Va ce poate filma la 1000 fps. Asta înseamnă că fiecare cadru al filmării reprezintă o milisecundă.
Pentru a deplasa mouse-ul într-o manieră repetitivă ne folosim de „electrocorditor” un ciocan cablat la un LED ce se aprinde în momentul în care ciocanul împinge mouse-ul.
Jocul folosit pentru testarea standard este CS:GO cu framerate-ul blocat la 400 cu rezoluția 1920×1080 și detaliile setate la minim.

Bineințeles, toate tehnologiile suplimentare au fost dezactivate pentru realizarea testelor de input lag.
PC-ul pe care rula CS:GO este echipat cu urmatoarele componente:
- Procesor: AMD Ryzen 9 5950X
- Placa de baza: Asus ROG Crosshair VIII Dark Hero
- Memorie RAM: 4x 8GB Corsair Dominator Platinum RGB @3600MHz
- Stocare: Corsair MP600 2TB
- Sursa: Corsair HX1000i
- Racire CPU: Corsair H115i Elite Capellix
- GPU: Gigabyte RX 6900 XT Gaming OC
- Mouse: Razer Viper 8KHz
Rezultate input lag
Din graficul de mai jos puteți înțelege că modelul LG 24GN650 este cu 2,86 milisecunde mai lent decat Aorud KD25F (cel mai rapid monitor testat de noi). Diferența este insignifiantă. Dar ține cont că am folosit și cel mai rapid mouse al momentului, Viper 8Khz. Dacă vei folosi un mouse mult mai lent, precum un Glorious Wireless din 2021, diferența o să se simtă și la mănă.
Fiecare dintre aceste două periferice fac ca lagul total să difere în funcție de combinațiile de ecran+mouse. Atunci când vorbim de input lag pentru mișcarea senzorului. La masuratul lagului la click-uri totul depinde de debounce-ul mouse-ului.
Calitate imagine
Cu cât DeltaE este mai mic, cu atât reproducerea culorilor este mai precisă. LG 24GN650 oferă niște rezultate de-a dreptul impresionante pentru prețul său. E drept că nu este cel mai luminos cum îl scoți din cutie, dar ai reglaje și luminozitatea este la doar 70.
Verdict
LG 24GN650 a reușit să mă cucerească. Nu numai drept monitor secundar pentru nevoile mele de setup cu mai multe monitoare, dar și pe post de monitor principal pentru un copil. Realitatea este că pe vremuri când eram și eu copil, 1024×768 era un fel de Full HD al vremurilor pe care le traim.
La acea vreme nu ma interesa cât spațiu de lucru pot câștiga pentru ca totul era o joacă. Chiar și panning-ul prin documente când nu încăpeau pe ecran.
Caracteristicile monitorului sunt foarte bogate. Vine dotat și cu blur reduction, dar și Black Stabilizer, tehnologie ce îți iluminează părițile întunectate ale imaginilor din jocuri.
Aspectul lui este foarte discret. Marginile sunt foarte subțiri, iar lampa de veghe RGB a fost înlăturată.
Și colac peste pupăză mai primești și FreeSync Premium la doar 1135 Lei.