După cum v-a informat colegul meu, George, Nvidia a retras suportul PhysX din driverii mai recenţi în cazul în care în sistem e detectată o altă placă video aparţinând unui alt vendor.

În urma acestui scandal, într-un interviu realizat de către site-ul Icrontic.com, Neal Robinson, Director ISV AMD, a făcut câteva declaraţii interesante. În primul rând, acesta a declarat că „există anumite discrepanţe în ceea ce zice Nvidia şi în ceea ce face Nvidia. Ei spun că „se ocupă de interesele tuturor gamerilor”, însă retragerea suportului pentru PhysX în cazul configuraţiilor multi-gpu mixte este contrară intereselor gamerilor„.

În privinţa pierderii suportului PhysX pentru plăcile ATI, Neal Robinson a declarat următoarele:
Consider că simularea fizicii este un lucru bun pentru gameri. Dar numai dacă se aplică TUTUROR gamerilor. În momentul în care PhysX va fi disponibil pentru toată lumea, aceasta va fi parte integrală şi funcţională din gameplay, nu doar efecte grafice extra. Iar pentru asta este nevoie de o soluţie de simulare a fizicii construită pe standardele industriei. De aceea DirectX 11 este atât de important pentru industrie – DirectCompute permite o simulare a fizicii care poate fi experimentată de toată lumea. Există deja câteva iniţiative (din care o parte sunt open-source) programate utilizând DirectCompute sau OpenCL, care vor oferi simulări fizice foarte realiste. Din punctul acesta de vedere, standardele proprietare vor deveni irelevante.

În plus, AMD au anunţat recent că vor oferi suport pentru Bullet Physics, un motor de simulare fizică open-source creat de către Pixelux Entertainment şi care utilizează librăria OpenCL.

În această privinţă, Eric Demers, CTO of Graphics la AMD, a declarat următoarele:
Soluţiile proprietare de simulare a fizicii despart consumatorii de programatori şi încetinesc adevăratele inovaţii. […] Prin faptul că lucrăm alături de Pixelux şi alte companii pentru a crea suportul simulării fizice pe OpenCL, adoptăm exact strategia opusă faţă de competiţie.

Mai jos veţi găsi două filmuleţe în care este prezentată tehnologia Bullet Physics.

 

 

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.