Începem ca de obicei cu 3DMark, singurul test sintetic pe care obişnuim să îl rulăm.Testul a fost rulat la frecvenţele default cât şi cu plăcile oveclockate.PhysX a fost dezactivat pentru a păstra obiectivitatea asupra performanţelor.

 

La frecvenţele default diferenţa de performanţă este infimă deşi HD6870 are frecvenţele un pic mai mari. Dacă ne mai şi jucăm un pic cu sliderele prin Afterburner, GTX 560Ti începe să se distanţeze, chiar dacă cele 400 de puncte în plus nu reprezintă un mare spor de performanţă.

 

Aşa cum era de aşteptat nici în AvP nu avem diferenţe notabile de framerate, indiferent de rezoluţie.

 

Încet, încet, GTX 560Ti începe să câştige teren. Deşi am reuşit să îi creştem frecvenţele destul de puţin, GF114 scalează foarte bine la rezoluţii mari.

 

Call of Duty Black Ops a devenit unul dintre benchmark-urile noastre obişnuite, mai ales că nu mai există frame-cap la 85FPS. Frame-cap-ul a fost setat de noi la 250FPS, aceeaşi valoare folosită şi în Modern Warfare – ProMod.

 

Creşterea procentuală a performanţei faţă de HD6870 nu este spectaculoasă însă cele 30FPS în plus fac jocul să ruleze mult mai cursiv.

 

Din nou rezultate foarte bune obţinute de ambele plăci. GTX 560Ti începe însă să se distanţeze considerabil iar scalarea este foarte bună cu un spor de perfomanţă de aproape 50%.

 

Stalker CoP rămâne unul dintre cele mai solicitante benchmark-uri. „Hunter” menţine totuşi un framerate bun jocul rulând foarte cursiv.

 

Ultimul benchmark rulat a fost Starcraft II. Diferenţa de ˜13FPS se simte în momentele în care harta se aglomerează cu unităţi. Overclocking-ul nu creşte performanţa în mod semnificativ, din păcate.

Ok, să vedem totuşi ce concluzii putem trage în urma rezultatelor obţinute, a câştigului de performanţă vs competitorul direct Radeon HD6870  şi alte comploturi puse la cale de NVIDIA.

 

Pages ( 6 of 7 ): « Previous1 ... 45 6 7Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.