Într-un anunț ce m-a luat total pe neașteptate, Logitech G și Tencent au devenit parteneri pentru a împinge mobile cloud gaming.

Rezultatul acestui parteneriat ar trebui să îl vedem spre finalul anului 2022, conform postării de pe blogul Logitech.

De asemenea, au făcut public și faptul că lucrează împreună cu echipele Nvidia Geforce Now și Xbox Cloud Gaming.

Detalii despre hardware nu au făcut publice, însă văzând numele Nvidia în postarea Logitech ne putem aștepta fix la asta. Un handheld cu ceva tehnologie Nvidia in el. Nu sună rău. Sună a Switch. Doar că Switch-urile pot fi folosite offline.

De departe cel mai important lucru îl reprezintă librăria de jocuri și felul în care îți este permis accesul la cele pe care le ai deja în bibliotecile tale, Steam, Epic, UbiConnect, EA Origin etc.

Printre altele și-au mai anunțat și entuziasmul cu niște citate corporatiste ale general managerilor celor două companii.

Am putea să speculăm și să ne dăm cu părerea, dar entuziasmul nostru pentru un wannabe Stadia handheld este cam scăzut. La fel ca încrederea într-o conexiune wireless stabilă.

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.