Cum v-am promis, vom avea şi un test cu MediaShow Espresso.

Pentru acest test am folosit trailer-ul de la The Simpsons – The Movie, în format 1080p (pe care-l puteţi descărca de aici), şi l-am pregătit pentru a fi încărcat pe YouTube. Operaţiunea e foarte simplă: imporţi filmul în MediaShow Espresso, dai click pe formatul pe care-l doreşti, stabileşi locaţia unde va fi salvat fişierul şi ai terminat.

Pe lângă utilizarea foarte simplă, MediaShow Espresso ştie folosi instrucţiunile CUDA pentru a transcoda un film mai rapid, aşa că vom urmări şi acest aspect.

Let the numbers flow!

 


Un i7 920 supratactat rămâne în continuare un adevărat monstru al transcodărilor, iar activarea CUDA pe un GT220 nu face altceva decât să-l încetinească. Însă în momentul în care avem de-a face cu un procesor dual-core, CUDA aduce o îmbunătăţire semnificativă a rezultatelor.

Oricum, Core i7 920 e prezent aici doar ca şi referinţă. Practic acest procesor costă cât o platformă completă, echipată cu GT220. O comparaţie mai corectă ar fi fost între Core i7 920 şi un GTX 480 🙂
Dar partea cea mai importantă e că în cazul unei configuraţii echilibrate, tehnologia CUDA aduce un spor de performanţă semnificativ atunci când avem posibilitatea să o folosim.

Mai jos sunt screenshot-urile de la rularea testelor. La stânga sunt screenshot-urile fără CUDA şi la dreapta cele de la rularea folosind CUDA.

 

2 Cores / 2 Threads

 

4 Cores / 8 Threads

 

 

Pages ( 9 of 12 ): « Previous1 ... 78 9 101112Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.