Cu ocazia acestui articol am învăţat destul de multe despre membrul junior al familiei Juniper. Cum am văzut şi în articolul publicat mai demult, HD5750 îşi merită pe deplin poziţia în categoria Mainstream, atât ca performanţe cât şi ca preţ. Însă cel mai interesant lucru mi s-a părut overclocking-ul. Aici am aflat că modelele echipate cu chip-uri de memorie Hynix se pot supratacta mai sus decât cele echipate cu chip-uri Samsung. Bine, de la această regulă face excepţie modelul cu doar 512MB RAM de la PowerColor, dar acolo creşterea frecvenţelor este datorată cantităţii mai reduse de memorie, şi nu a chip-urilor de memorie prezente pe placă.

Din păcate toate plăcile au fost limitate la 870MHz, şi orice aplicaţie am testat, nu am putut trece peste această valoare. Singura variantă ar fi fost un flash de BIOS cu frecvenţele mai ridicate pentru a urca astfel şi limitarea la alt nivel, dar acest lucru nu-l recomandăm. Pentru că toate plăcile testate astăzi folosesc un PCB care urmează design-ul de referinţă ATI şi etajul de alimentare nu este construit pentru a face faţă unor frecvenţe uriaşe. Astfel, orice forţare suplimentară va duce la uzarea prematură şi mai ales la arderea plăcii. Oricum, 870MHz e mai mult decât suficient pentru a satisface marea majoritate a utilizatorilor.

Eu am să închei acest articol cu un ultim grafic în care veţi regăsi preţurile tuturor modelelor testate în acest articol. Preţurile sunt luate de pe price.ro, astăzi, 06 Iunie 2010.

 

 

Noi o să vă aşteptăm pe site sau pe forum pentru a discuta despre produsele din acest articol.

WASD.ro Team signing out.

 

Plusuri şi minusuri pentru Sapphire HD5750 Vapor-X

+ Soluţie de răcire excelentă
+ Posibilităţi foarte bune de supratactare
+ Preţ foarte bun comparativ cu ceea ce oferă
+ Performanţă foarte bună

 

Plusuri şi minusuri pentru ASUS EAH5750 Formula

+ PWM bine programat
+ Preţ rezonabil
+ Posibilitatea supratactării GPU-ului

– Soluţie de răcire inferioară concurenţei

 

Plusuri şi minusuri pentru GIGABYTE GV-R575D5-1GD

+ Soluţie de răcire bună
+ Posibilităţi superioare de supratactare a memoriilor
+ Preţ rezonabil

– PWM slab programat

 

Plusuri şi minusuri pentru HIS HD 5750 IceQ+ 1GB

+ Soluţie de răcire foarte bună
+ Posibilităţi decente de supratactare

– Mult prea scumpă faţă de concurenţă
– Deficitară la supratactarea memoriilor

 

Plusuri şi minusuri pentru PowerColor HD5750 512MB GDDR5

+ Soluţie de răcire superioară celei standard
+ Preţ bun de achiziţie

– Doar 512MB RAM
– Performanţe mai slabe decât concurenţa

 

Plusuri şi minusuri pentru PowerColor HD5750 1GB GDDR5

+ Soluţie de răcire superioară celei standard

– Performanţe mai slabe decât concurenţa
– Preţ mare pentru cu ce oferă
– Posibilităţi mai limitate de OC
Pages ( 17 of 17 ): « Previous1 ... 1516 17

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.